Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

marți 6 februarie, 2024

Membrii comisiilor pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlamentul României s-au întâlnit, marți, 6 februarie 2024, la sediul MApN, cu conducerea ministerului, context în care le-a fost prezentat stadiul îndeplinirii principalelor programe de achiziții și prioritățile pentru anul în curs.  

Reprezentanții MApN au prezentat stadiul îndeplinirii principalelor programe de achiziții și prioritățile pentru anul în curs. La acest capitol, parlamentarii prezenți au pus accentul pe necesitatea armonizării programelor de înzestrare ale armatei cu nevoile de dezvoltare și consolidare a capacităților de producție ale industriei naționale de apărare.

„Un capitol distinct al întâlnirii a fost legislația din domeniul apărării. Reprezentanții ambelor instituții au convenit asupra modalităților concrete de armonizare a aspectelor procedurale, astfel încât proiectele legislative să ajungă în dezbaterea Parlamentului cu maximă celeritate. Reprezentanții partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări cu privire la subiectele principale de pe agenda întâlnirii, precum și pe alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența Ministerului Apărării Naționale”, mai arată MApN.

După întâlnirea cu cei din conducerea ministerului, președinta Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL), a declarat că nu există niciun proiect de lege referitor la un stagiu militar obligatoriu, ci unul aflat în stadiu de elaborare la MApN despre pregătirea militară voluntară, iar în momentul în care proiectul va ajunge la Parlament va fi dezbătut în procedură de urgență. „Vreau să transmit un mesaj foarte important care a reieșit astăzi din discuțiile avute de cele două comisii parlamentare de apărare în cadrul Ministerului Apărării. Nu există niciun motiv de panică că România va fi atacată. Poate vorbim despre îngrijorări, pentru că avem război la graniță. Nu există niciun proiect de lege care vorbește despre stagiu militar obligatoriu, ci despre un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării referitor la un stagiu militar voluntar sau, cum spunem noi, pregătire militară voluntară. Termele, condițiile le vom vedea în momentul în care acest proiect de lege va primi toate avizele de la instituțiile care trebuie să se pronunțe”, a precizat Pauliuc, la Senat. Ea a menționat că în momentul în care proiectul va ajunge în Parlament se va lucra în procedură de urgență, dacă aceasta va fi cerută, pentru ca actul normativ „să treacă cât mai repede”.

„S-a discutat pe trei linii legislative: Legea apărării, care este în formă finală și va pleca pe circuitul de avizare; Legea 446, care a fost gândită și începută din 2022 și care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen și acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei și bărbați între 18 și 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar. Perioada pe care au propus-o e de patru luni și, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care, sigur, acolo se mai poate discuta, deci și niște stimulente. (…) Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuțiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de față se află în configurarea finală a draftului”, a precizat președintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaților, Laurențiu Leoreanu (PNL), la Palatul Parlamentului. El a menționat că Legea 446 a ajuns pentru avizare la Ministerul de Finanțe, după ce a parcurs „toate celelalte puncte de oprire”.

„Ministerul Apărării și noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, așa cum le-am numit, și să le putem dezbate, amenda și aduce într-o formă finală cât mai repede”, a transmis deputatul. Leoreanu a menționat că a început și luarea în evidență a rezerviștilor care sunt încă apți combatanți. „În momentul de față am înțeles că a început deja luarea în evidență a rezerviștilor care sunt încă apți combatanți, urmează ca după luarea în evidență să fie parcursă, în unele județe am înțeles că a și început, chemarea pentru o pregătire de bază de o săptămână-două”, a spus el.

Ministerul Apărării Naționale a dat publicității un comunicat de presă, potrivit căruia, în întâlnirea cu parlamentarii, a fost susținut un briefing de informare cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre și perspectivele de evoluție în perioada următoare.

Colonel (r) Gigi Bușe





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.