Prima zi
În perioada 21 – 22 septembrie 2019, un grup de 19 persoane de la Filiala Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, a efectuat o excursie de neuitat, datorită inimosului col. ing. (r.) Ion Bâltoc sprijinit îndeaproape de partenera sa de viață, Dorina Bâltoc. Ei au fost organizatorii și ghizii acestei excursii. Itinerarul a fost stabilit de comun acord cu noi, participanții și s-a desfășurat pe traseul Tg. Jiu – Mânăstirea Tismana – Podul lui Dumnezeu de la Ponoare, jud. Mehedinți – Băile Herculane – Slatina Timiș – Stațiunea Semenic – Stațiunea Văliug, cu popas peste noapte la Cabana Militară Crivaia – Reșița – Anina – Cascada Bigăr – Morile de apă de la Eftimie Murgu – Orșova – Dr. Turnu Severin – Motru – Tg. Jiu.
Sâmbătă dimineața, cei din Tg. Jiu ne-am adunat la ora 07:45 – 07:55 la intrarea în Parcul Central spre Poarta Sărutului. La ora 08:00, a venit și microbuzul cu cei de la Bălănești. Am urcat cu voioșie ca niște elevi aflați în vacanță și pregătiți pentru o excursie la munte. Conducătorul microbuzului, domnul Cătălin Fuiorea ne-a întâmpinat cu voie bună și mașina curată și încălzită, cu toate că afară răsărise soarele de vreo oră iar cerul era senin și de un albastru deschis. Vremea era numai bună și îmbietoare la drumeție.
Domnul Bâltoc, cu tabelul de participanți în mână, a făcut prezența nominală. Au răspuns prezent următoarele persoane: Dorina și Ion Bâltoc, Maria și Eugen Simescu, Viorica și Vasile Ionescu, Mirela și Constantin Mărgulescu, Elena și Viorel Hortopan, Felicia și Gheorghe Iliescu, Nicola Octavian, Chiriac Rică, Stoicoiu Mădălin, Untaru Ion, Cătuț Alexandru și Bușe Gheorghe. După aceea, ghidul nostru ne-a precizat încă odată traseul zilei de sâmbătă și ne-a prezentat meniul la masa de seară și de dimineață de la Cabana Militară Crivaia unde urmează să facem popasul nocturn. A luat repede legătura telefonică cu cei de la cabană, le-a comunicat numărul de persoane, precizând că sunt 6 familii, iar ceilalți, numai bărbați. Cazarea și masa fiind asigurate, excursia putea să înceapă, așa că, la ora 08:15 am pornit voioși la drum. La ora 09:00 eram deja la Mănăstirea Tismana. Când am ajuns acolo am găsit deja un șantier arheologic. Se săpau șanțuri pentru canalizare sau pentru consolidarea unor anexe, inclusiv la bisericuța din cimitir, se amenaja beciul de la subsolul chiliilor de la răsărit, de dărâmau zidurile interioare de la chiliile din fața bisericii, etc. Am intrat sfioși în biserică ne-am închinat la icoane și la moaștele din pronaos, dar și la mormântul părintelui Nicodim, am ieșit afară și am mai admirat odată crucea de la intrarea în peștera unde a stat Sfântul Nicodim și am plecat, deoarece Muzeul aurului se deschidea la ora 10:00 și nu mai puteam aștepta. Era deja ora 09:30.
Până a nu ajunge la mânăstire, de la intrarea în Tismana, ghidul nostru, domnul col. ing. (r.) Ion Bâltoc, a făcut o scurtă prezentare a mânăstirii, astfel:
„Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească (Oltenia), aflat pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 km de orașul Târgu-Jiu. Este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii Sfântului Nicodim. Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310–1406), de neam valah – lui îi aparține alegerea arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu I (1377–1383) și fiii acestuia Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418). Cuviosul Nicodim a înființat la Tismana prima școală din țară de caligrafi și copiști de cărți bisericești în diverse limbi. Tot aici a funcționat prima școală de călugări învățați dintre care se recrutau viitorii episcopi, mitropoliți, dieci pentru cancelariile domnești și boierești. Aici s-au păstrat cele mai vechi documente începând cu sec. al XIV-lea care au pus bazele istoriografiei românești. Obiecte foarte valoroase au fost duse în Primul Război Mondial la Moscova spre păstrare și nu s-au mai întors. La Tismana, sunt picturi murale cu o valoare artistică deosebită, executate de Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, în 1564, ce împodobesc pronaosul. Din 1732, sunt executate de echipa Ranite Grigorie, în naos și repictată în frescă de Dumitru Diaconu, în 1766. Actuala biserică este o construcție mult schimbată din anul 1855, clădită în stil romanic, cu elemente de decorație neogotică.
De la mânăstire am plecat la Ponoare. Pe traseu, domnul Chiriac Rică – profesor de geografie și istorie, ne-a făcut o scurtă prezentare a obiectivului de vizitat, astfel: „Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj rutier natural funcțional la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte. Din bătrâni se povestește că aici locuia Dracul. Oamenii s-au rugat lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumnezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, iar tavanul s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul fiind „Drac” a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.”
Următorul obiectiv turistic a fost Stațiunea Băile Herculane unde am ajuns la ora 12:30. Aici am făcut o scurtă vizită prin oraș și am luat masa de prânz la o terasă. Ciorba de burtă a costat doar 10 lei și a fost foarte bună. Eu am luat masa cu familia Ionescu și am mâncat, la felul doi, din pachetele aduse de acasă. Domnul Bebe, om de 70 de ani și bun gospodar a adus de acasă și o țuică bună făcută de el, în Vădenii Gorjului.
După aproape două ore petrecute în Herculane, la ora 14:25 am plecat spre Semenic, folosind traseul pe Slatina Timiș – Brebu Nou, unde am făcut un popas de 10 minute – Stațiunea Semenic, la care am ajuns la ora 16:35. Aici am fost tare dezamăgiți. Fostele cabane, falnice și primitoare altădată, acum sunt ruine. Doar câteva cabane mai sunt funcționabile, biserica Sfântu Ilie și releul de televiziune. Peisajul ar fi încântător dar păcat că e plin de ruine. Doar o jumătate de oră am vizitat stațiunea, apoi am plecat spre Văliug, unde am ajuns la 17:40.
Eu am mai fost aici în urmă cu nouă ani împreună cu Nașul meu și cumnatul lui care locuia la Cuptoare, între Văliug și Reșița. Acum e mult mai frumos ca atunci. Credeam că n-am să mai ajung vreodată pe aici. Sunt tare bucuros și mulțumit sufletește. Le mulțumesc, din toată inima, familiei Bâltoc.
Le-am povestit colegilor câteva date despre acest loc minunat, rupt din Rai. „Stațiunea Crivaia, este așezată la o altitudine de 700 m pe malul Lacului Gozna, cunoscut de turiști ca lacul Văliug după numele satului de munte din apropiere unde vara se poate înota, având și o pârtie de schi. Din stațiune sunt 30 de minute până în vârful Muntelui Semenic unde iarna se poate schia pe 3 pârtii cu teleschi și nocturnă, dar cu multe cabane în ruină! Imediat ce am făcut la stânga și am intrat spre stațiunea Crivaia, am observat un lucru ciudat. Vă recomand să priviți cu atenție pe partea stângă a drumului, cea dinspre cabane. Dinspre munte curge un izvor care se varsă în șanțul de pe marginea drumului. Veți observa că apa în loc să coboare ca și drumul ea se scurge în sens invers, adică urcă și se scurge în Lacul Gozna. Localnicii îl numesc „Pârâul care curge în sus”. Este, bineînțeles, iluzie optică, deși, poți să juri că tu urci și că apa curge în sus, deoarece șanțul este mai adânc în partea dinspre lac. Vă recomand să mergeți pe jos la fața locului să vedeți o „minune”.
Pe partea dreaptă cum intrați în stațiune se întinde măreț Lacul Gozna. (Localnicii îl numesc „Văliug”). Lacul (barajul) a fost amenajat în perioada 1950-1953 pentru alimentarea cu apă menajeră și industrială a municipiului Reșița, producerea de energie electrică și atenuarea viiturilor. Situat la 610 m altitudine, cu o suprafață de 66 ha, lacul are o adâncime de apox. 40 m. Cu timpul, pe malul lui s-a amenajat o adevărată stațiune turistică. Pe malul lacului se află mai multe pontoane amenajate cu șezlonguri și baldachine, cu bar pe ponton iar seara discotecă. Primul ponton pe malul lacului este „Casa Baraj”, apoi „Bamboo” și „Hidroconstrucția”. La Bamboo găsiți și căsuțe pentru cazare amenajate chiar deasupra pontonului. Peste drum sunt mai multe pensiuni, iar pe malul lacului, de la baraj spre coada sa, sunt alte cabane și pensiuni, printre care și Cabana Militară Crivaia la care am ajuns la ora 18:15. Merită vizitat.
Ajunși la cabană, domnul Neluțu Bâltoc ne-a strâns buletinele și legitimațiile sau cupoanele de pensie și le-a prezentat la recepție. Acolo repartiția pe camere deja era făcută. A luat tabelul și n-a aranjat pe camere. La ora 19:00 masa de seară era gata. Am mers cu toții în sala de mese unde am mâncat cu poftă, mai ales că ne procurasem de la Herculane și ceva de poftă de mâncare. Eu am avut noroc cu Familia Ionescu, oameni cu multă experiență de viață. Au avut și țuică și vin. Limbile s-au dezlegat și povestirile au început să curgă. Ziua frumoasă și locurile minunate pe care le-am vizitat au fost în centrul atenției.
După o oră și jumătate am plecat fiecare la camera sa. Deja era întuneric afară, iar în cameră nu aveam televizor și nici aparat de radio. O parte dintre colegi au ieșit la plimbare prin stațiune. Eu și cu domnul colonel Nicola Octavian, colegul meu de cameră, după vreo jumătate de oră de povești, am trecut la odihnă. Lenjeria era curată și nouă. Parcă era de la „stoc”. Așa că ne-am urat „noapte bună” unul la altul și am trecut la somn.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv A.N.C.E.R.M. Gorj
