candidati psd

Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 25 septembrie, 2019

A doua zi

Duminică, 22 septembrie 2019, ne-am trezit la ora 07:25. Masa era planificată pentru ora 08:30. Aveam timp suficient pentru programul de dimineață, așa cum îl făceam la liceul militar sau în școala militară. A fost cam frig pe timpul nopții, cu toate că am avut două pături militare din lână cu care ne-am învelit. Una în cearșaful plic și alta peste cearșaf. Domnul colonel Nicola, s-a ridicat primul din pat. S-a dus la fereastră și uitându-se pe geam a văzut deja brumă pe iarbă. De aceea a fost frig. De obicei, nopțile sunt răcoroase în această zonă, mai puțin vara. Afară deja răsărise soarele. După programul de dimineață, ne-am strâns bagajul și am mai stat la povești. La ora 08:25 a venit familia Ionescu să ne invite la masă. Intrând în camera noastră ne-au spus că la noi e mai cald decât a fost la ei, în cabana de piatră. Acolo au dormit familiștii. La 08:30 am mers la sala de mese care era în capătul de nord al cabanei unde am dormit noi. Mâncarea era pusă deja pe mese, iar ceaiul și cafeaua în termosuri. Toți s-au văietat că le-a fost cam frig peste noapte. Dar a compensat cu ospitalitatea gazdelor. Pe cazare și pe cele două mese am plătit doar 20 lei. La 09:10 am terminat cu masa, ne-am luat bagajele și legitimațiile, ne-am luat rămas bun de la gazde și ne-am îmbarcat în mașină.

La ora 09:20 părăseam Cabana Militară Crivaia și porneam spre municipiul Reșița unde am ajuns la ora 10:05. Ne-am plimbat puțin pe centru, unde era sediul Primăriei, al Prefecturii și Consiliului Județean. În apropiere am întâlnit o fântână arteziană foarte frumoasă.

Am făcut câteva fotografii iar la 10:45 eram îmbarcați în microbuz și porneam pe D.N. 58 spre Anina și apoi pe Valea Minișului până la Cascada Bigăr, unde am ajuns la ora 12:25. Era aglomerație mare de oameni și mașini. Am fost nevoiți să băgăm mașina într-o parcare cu plată. Taxa a fost de 30 de lei pe zi (pentru microbuz), indiferent de câte ore sau minute stăteai în parcare. Ne-am cam supărat pe această modalitate de taxare, dar n-am avut încotro. Noroc că au avut și grup social unde ne-am ușurat cu toții în semn de protest. La ieșirea din parcare, pe marginea drumului, erau câteva tarabe cu suveniruri, iar puțin mai jos, câteva terase unde se putea mânca și bea. Am plecat din parcare împreună cu familia Ionescu. La panourile cu suveniruri nu știam ce să aleg. Mi-a venit în ajutor doamna Viorica. A căutat și a găsit un breloc traforat cu numele de Sara pentru nepoțica mea Sara Gabriela, pe care am dat 10 lei. Dânșii au luat un magnet cu Cascada Bigăr pe care au plătit 5 lei. Am continuat deplasarea spre cascadă, pe o cărare îngustă de pe marginea drumului cale de vreo două sute de metri. Acolo era multă lume venită din toate colțurile țării. Mulți dintre ei erau tare dezamăgiți că debitul cascadei era foarte mic și nu arăta ca cel din fotografiile publicitare de promovare a cascadei pe Internet sau pe magneții de la panourile cu suveniruri. Totuși, imaginea cascadei e superbă. Nu-mi pare rău că am făcut atâta cale ca să o văd cu ochii mei așa cum este în realitate.

Din informațiile furnizate de un bărbat de la Romsilva care încasa câte 5 lei pentru a avea acces la izvorul ce alimenta cascada, am înțeles următoarele date despre cascadă: „Cascada Bigăr din România este unul din numeroasele frumuseți pe care natura le-a pus la dispoziția privitorilor. Imaginile spectaculoase au făcut înconjurul lumii, iar presa internațională nu a ezitat să o includă într-un top al celor mai frumoase cascade naturale din lume. Cascada face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (176,60 hectare), din județul Caraș-Severin. Aici este și locul de trecere prin țara noastră a Paralelei 45, ca și la Tg. Jiu. Această cascadă se află în Valea Minișului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe D.N.57 B și la jumătatea distanței dintre Polul Nord și Ecuator.” Am făcut fotografii și am filmat apoi am plecat la o terasă să luăm masa de prânz. Am lăsat-o pe doamna Viorica la masă și eu cu domnul Bebe am mers la mașină și am luat plasa cu de-ale gurii, inclusiv litruța de țuică. În cinci minute am ajuns și noi la masă. Am comandat tot o ciorbă de burtă, iar felul doi am pus de la noi carne friptă sau prăjită și niște ouă fierte de la găinile familiei Ionescu. După ce m-am omenit cu domnul Bebe din litruța de țuică am mâncat cu poftă toată mâncarea avută la dispoziție, apoi am băut și câte o cafea de la bar. La ora 14:20 eram cu toții în mașină și părăseam parcarea, unde mașina a staționat doar două ore și am plătit pentru 24.

Următoarea oprire a fost exact după o oră de mers, la ora 15:20, în Comuna Eftimie Murgu pentru vizitarea Ansamblului de mori (sau Complexul molinologic de la Rudăria). Am vizitat mai multe mori în stare de funcționare. Localnicii ne-au povestit că este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Eftimie Murgu, sat ce dă și numele comunei. În trecut localitatea se numea Rudăria și era așezată pe malul pârâului Rudăria, un afluent al Nerei. Este cel mai mare complex molinologic din sud-estul Europei. Ansamblul este alcătuit din 22 de mori de apă cu roată orizontală, construcții din lemn de dimensiuni reduse, utilizate pentru necesitățile de măcinare de cereale ale comunității. Și astăzi rândașii (de la rând) folosesc și întrețin în sistem asociativ morile de apă. O moară aparținea mai multor familii, care aveau pe rând dreptul să o folosească. O zi pe lună moara era oprită pentru întreținere, operațiune la care toți rândașii erau obligați să ia parte. În condițiile actuale comunitatea locală nu mai are nevoie de întreaga putere de măcinare a morilor și se încearcă adaptarea obiceiului descris pentru a folosi mai puține mori odată (folosirea morilor prin rotație). Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradițională asemănătoare sistemului Kaplan, cu roată orizontală și ax vertical. Pentru că râul nu are debitul foarte mare localnicii au construit mici baraje pentru a asigura fluxul de apă necesar funcționării morilor.

Pe Valea Rudăriei, în anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundațiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Localnicii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă și sunt funcționale. La una, pentru a redirecționa apa, oamenii au săpat cu dalta și ciocanul un tunel prin munte, înalt de doi metri, lat de un metru și jumătate și lung de aproape 30 de metri. La început, roțile morilor au fost din lemn, apoi, în anii 1980, din metal. Practic, acestea sunt acționate de forța apei. Lagărul care susține mișcarea de rotație este din cremene albă. În 24 de ore, o moară a măcinat o cantitate de 130 de kilograme de făină.  După revoluția din 1989 morile de la Rudăria au fost lăsate în paragină. Acum mai sunt doar 22, dintre care 13 în comună și nouă, în apropiere. Ele au fost introduse în patrimoniul național și se află sub atenta supraveghere a Muzeului „Astra” din Sibiu. Specialiștii de la Sibiu au reușit printr-o finanțare europeană să recondiționeze morile în perioada septembrie 2000 – februarie 2001, acestea constituind cel mai mare complex molinologic din sud-estul Europei. La marea majoritate a morilor se găseau la vânzare, în afara făinii de porumb (5 lei kilogramul) și alte produse culinare sau de artizanat. Se vindea băutură alcoolică, siropuri, gemuri dar și săcuie, mai mari sau mai mici, din lână de oaie sau de capră. La moara Firiz se vindeau magneți și căni de porțelan inscripționate cu imagini ale morilor de apă din această comună. Magneții costau 5 lei bucata, iar cănile 10 lei. Era și o rulotă unde se făceau și gogoși cu brânză (3 lei bucata). Am mâncat și eu una și a fost gustoasă.  

După aproape o oră de la sosire, ne-am îmbarcat din nou în microbuz și la 16:15 am plecat spre Târgu Jiu, pe traseul Orșova – Porțile de Fier – Gura Văii, unde am oprit puțin la Taverna Turcului – Halânga – Motru – Tg. Jiu. La ora 19:55 eram deja la Parcul Central din Tg. Jiu. Mi-am luat rămas bun de la colegi, apoi bagajul din compartimentul de bagaje al microbuzului, i-am mulțumit domnului Cătălin Fuiorea pentru modul cum a condus mașina și ne-a adus sănătoși acasă și am mers la troleu care m-a dus până aproape de casă.

Ca o concluzie, eu am fost mulțumit și bucuros că am participat la această excursie, că am văzut locuri noi nemaiîntâlnite până acum și unele cred că au fost pentru ultima dată, iar altele, pe care le mai călcasem cu piciorul, mi-au făcut mare plăcere să le mai revăd. Dumnezeu a ținut cu noi și ne-a dat o vreme frumoasă, cu cer senin și soare strălucitor, dar ne-a și protejat de rele.

Țin să mulțumesc și pe această cale familiei Dorina și Ion Bâltoc din comuna Bălănești care au organizat și au fost ghizii acestei excursii de neuitat.   

  Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv A.N.C.E.R.M. Gorj





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.