Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

duminică 22 noiembrie, 2020

De la inceputul mandatului și până în present, primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui se poate mândri cu investiții in valoare de zeci de milioane de euro, realizate în beneficiul cetățenilor, pe care alte localități din țară nu au putut să le realizeze în 31 de ani, adică de la revoluție și până în prezent.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC_0936-1024x683.jpg

Aceste investiții de zeci de milioane de euro au fost concretizate în modernizarea aproape intregală a infrastructurii rutiere, a drumurilor comunale și sătești, a podețelor și rigolelor de scurgerea apei care, înainte de preluarea mandatului, se aflau într-o stare avansată de degradare ce îngreuna accesul locuitorilor către locuințe, în inființarea unui centru de informare turistică, care contribuie la informarea turiștilor despre obiectivele turistice și locul unde sunt amplasate acestea pe raza localității.

Dispensar cât un spital

Deasemenea, Cosmin Pigui a reușit finanțarea unui proiect de construire a celui mai mare dispensar din mediul rural din țară, care se află în construcție in centrul comunei și se apropie cu pași repezi de finalizare.

Investiția, demarată anul trecut, se ridică la 5,4 milioane de lei și localnicii din Peștișani nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până la Târgu Jiu, pentru consultații medicale de specialitate.

În dispensarul cel nou vor funcționa cabinete pentru diverse specializări medicale la care pacienții își vor putea efectua analizele. “Este o investiție începută în toamna anului trecut, dar care se desfășoară într-un ritm mai alert decât cel stabilit inițial.

Dispensarul va cuprinde cabinetele medicilor de familie, centrul de permanență medicală, care va avea toate dotările necesare, cu cabinet de kinetoterapie, ginecologie, stomatologie, EKG. La etajul superior al clădirii vor fi amenajate garsoniere pentru medicii care vor fi de gardă, la centrul de permanență din localitate, amplasat la parterul dispensarului.                                                                                                          

Cel mai modern liceu din Gorj

Conform celor constatate la fața locului în prezența primarului care ne-a expus pe larg componența investițiilor realizate și aflate in curs de realizare, se află în derulare  si modernizarea Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuși”, cu o valoare de contract ce se ridică la  14.550.199,293 lei total.

Lucrările la aceasta investiție, care vor contribui la aducerea la standard europene a învățământului liceal din localitate, se apropie de finalizare și au constat și constau în  modernizarea clădirii liceului (instalații electrice, sanitare, termice, de comunicații, finisaje, radio intern), modernizare internat (vor fi 48 de camere cu câte 3 paturi și baie proprie), extindere și modernizare cantină; modernizare sală de sport; modernizare ateliere electro-mecanice; demolare ateliere vechi și construirea unui atelier modern pentru mecanici auto (cu întreaga dotare aferentă, inclusiv elevator, simulator de conducere auto, sală de curs, etc.); construirea a trei terenuri sintetice multisport; realizare instalații de alimentare cu apă și canalizare, precum și stație de epurare proprie; modernizare împrejmuire (peste 800 de metri de gard), alei, băncuțe, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat; în întregul complex va funcționa un modern sistem de supraveghere video.

Toate aceste clădiri vor fi dotate cu mobilier, aparatură, material didactic de ultimă generație, ce vor face obiectul unei alte licitații. Proiectul a primit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Primarul Cosmin Pigui afirmă că prin această investiție, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” va fi cu siguranță cel mai modern din Gorj, poate chiar din Oltenia. Diferența până la 16.900.000 lei, reprezintă investiție în dotări, pentru care va fi organizată licitație separată în momentul în care se apropie de finalizare lucrările de modernizare. Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuși” funcționează neîntrerupt din anul 1923.

Platforme de gunoi de grajd în satul Hobița

Deasemenea, conform celor constatate la fața locului, și după cum se observă și din imagini, la sud de satul Hobița -punctul “In duzi”- se află in proces de finalizare realizarea unei platforme de gunoi de grajd.

Această investiție se realizează în urma obținerii unei finanțări de la Banca Mondială prin Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor în sumă de peste 2.000.000 lei. Finanțarea se realizează prin proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” având ca scop reducerea poluării cu nutrienți, a declarat Cosmin Pigui.

BAZĂ DE AGREMENT SI PROIECTE CU BANI EUROPENI DE PESTE 46 DE MILIOANE DE EURO

Pentru 2021-2027, primarul localității Peștișani, Cosmin Pigui a pregătit proiecte pe fonduri europene de 46 de milioane de euro. ”Am 14 proiecte pe care le-am prins în Strategia de Dezvoltare Turistică. Faptul că am devenit stațiune de interes local este un mare avantaj. Se dau bani de la Bruxelles special pe partea de turism.

S-a cerut să se facă o strategie de investiții în turism în această perioadă, Strategia de Dezvoltare Turistică a Gorjului. Ne-a cerut la fiecare localitate să comunicăm strategia locală. Deocamdată, aceste proiecte sunt în strategie. Eu le-am creionat pe toate. Știu ce vreau să fac. Lucrez la strategia turistică. Vreau să branduiesc comuna de la intrare și fiecare obiectiv turistic trebuie să fie scos în evidență. Noi trebuie să ne îndreptăm spre turism. Trebuie să profităm de faptul că Valea Prahovei e gâtuită, bucureștenii vor să vadă și altceva, că s-au săturat de Sinaia, Predeal, Poiana Brașov.

Vor să vadă altceva și noi trebuie să le oferim și infrastructură și condiții. Să știți că eu cu Adi Câmpeanu ( primarul comunei Runcu – NOTA RED.) lucrăm la niște trasee turistice comune. Avem deja niște trasee comune, iar eu vă spun că muncesc pentru ca, în viitor, turistul să stea cinci zile în Peștișani, nu jumătate de oră. Nu vă dați seama câte obiective turistice avem. Am în satul Brădiceni biserica ctitorită de mama Doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul, că e Hanul Mamaronilor, la care trăgea Tudor Vladimirescu”a completat Cosmin Pigui, care speră să obțină circa 20 de milioane de euro și pentru realizarea unei Baze sportive ce ar urma să fie dotată cu centre SPA, piscine interioare și exterioare, saune, jacuzzi, spații de joacă pentru copii. “O reușită a mea în realizarea acestei baze de agrement ar însemna o dezvoltare a întregii zone, nu numai a comunei Peștișani. Se vor dezvolta toate comunele din jur”, a declarat Cosmin Pigui care speră ca, împreună cu primarii din Runcu, Tismana, Padeș și Arcani, să realizeze proiecte pentru a-i atrage pe turiști să stea o perioadă de cel mult o săptămână în zonă.

Edilul spune că și Adi Câmpeanu, edilul de la Runcu, a depus documentația pentru a deveni stațiune turistică de interes local, așa cum sunt Peștișaniul, Baia de Fier și Polovragi. Conform celor declarate, baza de agrement pe care dorește să o realizeze va arăta ca un mic orășel în care oamenii își vor putea petrece timpul cel puțin o zi. ”Va fi SF, ca un mic orășel, unde turiștii să-și poată petrece o zi întreagă fără să se plictisească. În ultimele 6 luni, am realizat și trasee turistice care să pună în valoare zona, să arate turistului ce minunății sunt în zona noastră. Sperăm să-i convingem pe turiști să stea 5-7 zile în zona noastră”, a încheiat Cosmin Pigui.  

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.