Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană privind situația de la Salina Praid și zonele afectate de inundații.

”Comisia Europeană a reacționat rapid la interpelarea mea cu privire la situația de la Salina Praid și comunitățile afectate de inundații din România. Iată că aceste demersuri produc rezultat.
Vreau să mulțumesc comisarei pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, pentru promptitudinea cu care a răspuns demersului meu cu privire la acestă situație critică. Este un exemplu clar că Europa poate să reacționeze rapid, dar trebuie și ca autoritățile române să solicite sprijinul european.

Trebuie să înțelegem că Uniunea Europeană nu este doar un concept abstract ci este un partener care poate oferi atât sprijin tehnic cât și resurse financiare pentru investiții și reconstrucție. Dar pentru acest lucru trebuie evident respectate procedurile.

Fac apel la valorificarea acestor oportunități pentru a sprijini atât Salina Praid, cât și comunitățile care au suferit din cauza inundațiilor. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE 2025, am reușit să securizez fonduri esențiale pentru a gestiona astfel de situații de urgență. Ține acum de reprezentanții României să se mobilizeze corespunzător” a transmis vicepreședintele P.E. Victor Negrescu.
Comisara pentru ajutor umanitar Hadja Lahbib a precizat că „Mecanismul de protecție civilă al Uniunii poate fi activat numai la cererea unui stat membru, iar până acum România nu a solicitat acest lucru”.
Asociația Europeană a Producătorilor de Sare va trimite echipamente și experți la Praid pentru a ajuta la rezolvarea situației.

Și președintele Nicușor Dan susține acordarea de compensații pentru cei care și-au pierdut veniturile și propune măsuri concrete pentru relansarea turismului local.
”Am solicitat premierului trimiterea Corpului de Control pentru a investiga situația. Trebuie să aflăm cine poartă responsabilitatea și să luăm măsuri ferme.
În cel mult trei săptămâni, Salrom va construi un bypass pentru a opri pătrunderea apei dulci în salină. Va urma evacuarea controlată a apei. Miniștrii vor rămâne aici pentru a se asigura că soluțiile sunt implementate, nu doar promise. Oamenii din Praid nu mai pot aștepta. Vom susține acordarea de compensații pentru cei care și-au pierdut veniturile și vom propune măsuri concrete pentru relansarea turismului local. Nu vom abandona această comunitate. Și nu vom închide ochii în fața neglijenței” a spus președintele Nicușor Dan.

Toate țările producătoare de sare din Europa vor trimite în perioada următoare pompe de mari dimensiuni pentru a ne ajuta în extragerea apei din subteran. Vom mai întâmpina o problemă ulterior: unde vom deversa această apă. Este saramură cu un grad de saturație foarte mare”, a declarat Constantin Dan Dobrea, directorul Salrom. Guvernul a alocat 130 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru devierea cursului pârâului Corund, crearea unui lac și consolidarea pereților. Proiectul de deviere a pârăului Corund este blocat de zece ani din cauza castorilor.

Ministerul Economiei a aprobat, încă de la începutul anului, următoarele intervenții:
-2,2 milioane lei pentru repararea geomembranei amplasate în 2024
-10 milioane lei pentru regularizarea și betonarea a 1.375 metri liniari din albia râului Corund. Lucrare licitată în luna martie și cu lucrări de urgență începute în 5 mai.
1 milion lei pentru studiul deschiderii unei albii secundare de 270 metri
Pentru oamenii din zonă, Salina Praid nu este doar un obiectiv economic, ci o parte esențială din viața de zi cu zi.
În urma evoluției situației de risc identificată la Salina Praid, și în scopul protejării populației, a fost adoptată hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita, prin care s-a dispus extinderea perimetrului de evacuare.

Astfel, numărul gospodăriilor evacuate a fost crescut de la 10 la 45 (locuințe și pensiuni) aflate în proximitatea salinei, pentru a preveni orice risc generat de posibila prăbușire a planșeului afectat de infiltrațiile masive de apă.
Totodată, echipele de intervenție ale ISU Harghita, alături de polițiști, jandarmi, lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita și personal al Salinei Praid, intervin în zonă prin montarea de panouri de protecție și amplasarea de saci de nisip, cu scopul de a reduce presiunea acumulărilor de apă și a limita eventualele efecte asupra clădirilor și infrastructurii din apropiere.
Până în acest moment, au fost montați 300 de metri de panouri, iar în prezent se află în drum alți 1.500 de metri, pentru continuarea consolidării perimetrului de siguranță.
Pentru informarea rapidă a populației, a fost transmis un mesaj RO-ALERT, iar în teren acționează echipe mixte formate din reprezentanți ISU, IPJ și IJJ, care oferă sprijin persoanelor evacuate și contribuie la informarea acestora privind măsurile luate.
Situația este monitorizată în permanență de specialiști prezenți în teren, iar măsurile adoptate vor fi ajustate în funcție de evoluția riscurilor.

Departamentul pentru Situații de Urgență va continua să informeze opinia publică în timp real cu privire la toate deciziile luate pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor din zonă.
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne informează că, în urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, s-au constatat deteriorări semnificative cauzate de inundațiile recente care au afectat Salina Praid. Conform concluziilor specialiștilor, există un pericol de prăbușire a planșeului vechii mine.
În drum spre zona afectată se află ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, dl. Bogdan-Gruia IVAN și prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, care răspunde de zona operativă, dl. gen. de bg. Constantin Florea.

Totodată, din dispoziția prim-ministrului interimar Cătălin Predoiu, în zona afectată se află prefectul județului Harghita, inspectorul-șef al ISU Harghita, precum și specialiști în domeniul minier pentru evaluarea situatiei și luarea măsurilor în cadrul procedurilor legale.
Structurile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în cooperare cu autoritățile locale și experții tehnici rămân în legătura cu experții Ministerului Economiei care evaluează situația.
DSU asigură comunitatea locala că toate măsurile sunt luate pentru a preveni pierderi de vieți omenești și pentru a limita efectele negative asupra comunității locale si multumeste pentru cooperare in aplicarea masurilor prevazute de lege.
Angella Dumitrașcu