Casa de Cultură a Studenților din București va găzdui vineri, 21 martie a.c., între orele 16.00 și 20.00, um complex de manifestări cultural-artistice prilejuit de ZIUA OLTENIEI.

Evenimentul se desfășoară la inițiativa Ligii Culturale ,,FII GORJULUI” cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și Ansamblului Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” și reunește, ca în fiecare an, membrii Ligii Culturale amintite și pe toți care simt că au în piepit o inimă de gorjean.

Manifestările cultural-artistice vor debuta cu lansarea cărții ,,Tudor Vladimirescu – Domnitor fără coroană”, autor prof. dr. Gheorghe Nicihifor, care va rosti și o alocuțiune despre semnificația intrării armatei lui Tudor Vladimirescu în București în contextul revoluției din anul 1821, după care va avea loc o prezentare de cărți istorice: Vasile MIROIU, Asociația ,,Acasă la Brâncuși” și Ștefan BACIU, Asociația FIJET România. Cu aceași ocazie, vor fi prezentate două destinații etalon care se înscriu în primele zece destinații tursitice recunoscute oficial în România și premiate recent de către Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Astfel. Stațiunea montană Rânca ocupă un onorant loc 4, fiind creditată de către specialiști drept unul dintre cele mai apreciate locuri pentru practicarea sporturilor de iarnă în țara noastră, într-un cadru natural de excepție. În același context, municipiul Târgu JJiu deține locul 5 în același clasament, catalogat ca destinație cultural turistică unicat în România prin valoarea Ansamblului sculptural ,,Calea Eroilor”, un obiectiv înscris din anul 2024 pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO.

La Casa de Cultură a Studenților din Capitală va fi vernisată și o expoziție de pictură și artă fotografică, de ZIUA OLTENIEI, este vorba despre expoziția de grup ,,Drumul lui Tudor”, după care Maria Voican Ghioroiu va susține o prezentare de carte:,,Tudor VLADIMIRESCU poem coral-simfonic și ,,Rolul tău ți-l păstrează Dumnezeu – Actor pe scena vieții”, iar membrii Ansamblului Artistic Profesionist ,,DOINA GORJULUI” îi vor încânta pe toți cei prezenți cu un frumos program folcloric.

ZIUA OLTENIEI este o sărbătoare publică a României marcată în fiecare an la 21 martie, o sărbătoare care aniversează intrarea în București a revoluționarului TUDOR VLADIMIRESCU în fruntea armatei sale de panduri olteni. Sărbătoarea a fost promulgată în mod oficial la 13 aprilie 2017 prin Legea nr. 65/2017 și publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi. Un grup de 27 de deputați și senatori aparținând diferitelor partide politice au propus pentru prima dată aniversarea ZILEI OLTENIEI.
Marius Stochițoiu.