Școala Gimnazială Crușeț, județul Gorj, a găzduit a 4-a întâlnire în cadrul proiectului ERASMUS „Common Heritage from Tradition to Future” care a avut loc în perioada 24-28 aprilie 2023.
Proiectul a reunit oaspeții ERASMUS din Bulgaria, Grecia, Croația, Turcia și țara care a găzduit această ediție, România.
Deasemenea la derularea acestui proiect, au fost prezenți la Școala Gimnazială Crușeț, reprezentanți ai administrației locale, domnul primar Teodor Godeanu, și nu în ultimul rând, în calitate de gazdă care a contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment important derulat în Gorj, doamna profesor Irina Godeanu, director al Școlii Gimnaziale Crușeț împreună cu profesorii și elevii acestei unități școlare renumită prin rezultate bune la învățătură.
Prezența acestor oaspeți ai celor patru țării a fost prilejuită de derularea programului ERASMUS, care este un program al Uniunii Europene pentru educație, tineret și sport, a oferit posibilitatea de a face schimb de experiență, de a participa la programe de învățare non-formală în diferite țări ale Uniunii Europene. De asemenea, proiectele ERASMUS au oferit și oferă posibilitatea legării unor noi prietenii, posibilitatea cunoașterii altor popoare și culturi, a vizitării unor țări și a unor locuri minunate.
Proiectul „Common Heritage from Tradition to Future” este coordonat de Bulgaria, prin doamna profesoară Vanya Tuparova, iar școlile din România, Grecia, Croația și Turcia sunt partenere în acest schimb interșcolar.
De remarcat faptul că scopul acestui program este de a promova tradițiile și obiectivele culturale al fiecărei țări participante, dar și de a face cunoscut tinerei generații patrimoniul intangibil înscris în UNESCO. De asemenea, participarea elevilor din cele cinci țări la activități comune încurajează comunicarea în limba engleză și interrelaționarea.
În cadrul întâlnirii din România, partenerii străini au fost familiarizați cu limba, civilizația și cultura noastră, cu datini și obiceiuri din zona Olteniei, au fost impresionați de mâncarea românească și i-au cunoscut pe români la ei acasă. Această întâlnire a avut ca tematică promovarea muzicii populare specifice, a dansului popular și a meșteșugului ceramicii în România, Bulgaria, Grecia, Croația și Turcia.
În urma prezentărilor, sau recunoscut asemănări între cele cinci culturi, asemănări datorate influentelor exercitate de-a lungul istoriei, precum și a poziționării celor cinci țări în Peninsula Balcanică sau imediat în apropierea ei, România.
Ultima zi a derulării acestui program european găzduit de Școala Gimnazială Crușeț, s-a încheiat cu participarea copiilor din cele cinci țări la un atelier de pictură pe vase ceramice derulat la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, după care oaspeții țărilor participante s-au bucurat de un spectacol oferit de Ansamblul Școlii de Artă Târgu Jiu „Maria Lătărețul” care i-a încântat pe toți spectatorii.
Ionel CILICA-DIACONU