Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 6 august, 2026

În cadrul Festivalului de Film „Acasă la Brâncuși”, ministrului Culturii, domnul Demeter András István, i-a fost acordat, aseară, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Peștișani.

Distincția reprezintă un semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat comunității noastre, pentru implicarea în protejarea și promovarea patrimoniului românesc și pentru susținerea valorilor culturale naționale, în mod deosebit a moștenirii universale lăsate de Constantin Brâncuși, fiu al Peștișaniului.

Legătura ministrului Culturii cu locurile natale ale marelui sculptor s-a consolidat prin prezențe care au avut o semnificație aparte pentru comunitatea noastră. În luna februarie, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, domnul András István Demeter s-a aflat la Hobița, iar în luna iunie a revenit la Peștișani, participând timp de două zile la deschiderea și desfășurarea evenimentelor din cadrul proiectului cultural „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”, proiect finanțat de Ministerul Culturii.

Prin această distincție, comunitatea din Peștișani își exprimă recunoștința față de un susținător al culturii și patrimoniului românesc, care a înțeles importanța locului din care Constantin Brâncuși a pornit spre universalitate și a sprijinit transformarea Peștișaniului într-un reper cultural important al Anului Național Constantin Brâncuși.

„Mai patriot ca mulți români!

Mulțumesc domnule ministru Demeter András István pentru sprijinul acordat proiectelor culturale ale comunei Peștișani în Anul Național Constantin Brâncuși cât și pentru cele 3 vizite efectuate în acest an în comuna noastră. Sunteți binevenit mereu la Peștișani, Acasă la Brâncuși“, a transmis primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.