candidati psd

Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

sâmbătă 13 aprilie, 2024

Autorităţile locale se pot împrumuta de la Trezorerie pentru a finaliza proiectele finanţate prin PNRR, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată joi.

„Guvernul a adoptat prin OUG sprijinul pentru autorităţile locale pentru a finaliza proiectele cu finanţare prin fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi prin PNRR”, spune Mihai Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Executivului precizează că actul normativ dă posibilitatea autorităţilor locale, cu excepţia municipiilor reşedinţă de judeţ şi a sectoarelor Municipiului Bucureşti să solicite de la Ministerul Finanţelor contractarea, până la data de 30 septembrie 2024, a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1 miliard lei.

„Aceste împrumuturi pot fi solicitate pentru asigurarea cofinanţării cheltuielilor neeligibile în vederea realizării, respectiv finalizării proiectelor nefinalizate sau nefuncţionale derulate în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2014-2020. De asemenea, pentru asigurarea prefinanţării sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la UE şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, după caz, inclusiv pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile asociate respectivelor proiecte. Totodată, se pot solicita împrumuturi şi pentru asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanţate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului locale, evidenţiate distinct în fiecare contract. Autorităţile locale au nevoie de avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale şi trebuie ca, la data depunerii documentaţiei, să nu prezinte restanţe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare”, adaugă Constantin.
El menţionează că valoarea maximă ce poate fi autorizată către o unitate administrativ-teritorială este 35 de milioane de lei pentru judeţe, 20 milioane lei pentru municipii, nelimitat pentru comune şi pentru oraşe, iar perioada de rambursare este de până la cinci ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.