Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

luni 20 noiembrie, 2023

Printre prioritățile urgente aflate pe agenda Consiliul Județean Gorj, se află modernizarea Spitalului de Urgență Târgu-Jiu, care a beneficiat de dotări cu aparatură medicală de ultimă generație și se fac eforturi considerabile în vederea aducerii acestuia la standarde europene.                         

Investim în sănătate! Modernizarea spitalelor din Gorj continuă!

„În ultimii ani, am depus eforturi considerabile în vederea aducerii Spitalului de Urgență Târgu-Jiu la standarde europene. Progresăm în direcția modernizării treptate a fiecărei secții și a achiziționării celei mai moderne aparaturi medicale disponibile în prezent. Toate aceste demersuri au fost întreprinse cu scopul de a transforma spitalul într-o unitate medicală care să ofere condiții optime pacienților.

În aceeași măsură, doresc să-mi exprim regretul pentru eventualele inconveniente cauzate în perioada de renovare și vă asigur că depunem eforturi pentru a finaliza lucrările de reabilitare și modernizare în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să minimizăm disconfortul resimțit de pacienți și personalul medical.

Îmi exprim speranța că rezultatul final va justifica aceste eforturi și că eventualele perturbări generate de activitățile de construcție vor fi uitate. Sperăm ca, la final, aceste transformări să reprezinte un motiv de mândrie pentru comunitatea gorjeană, oferindu-i un sistem de sănătate modern și eficient.  Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijinul acordat!” a precizat pe pagina de Facebook, președintele CJ Gorj, Cosmin Mihai Popescu.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.