Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 21 septembrie, 2023

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit și indisponibilizat un bolid de lux aflat în atenția autorităților din Germania.

Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat la control, un cetățean bulgar, de 48 de ani, aflat la volanul unei autoplatforme, înmatriculată în Bulgaria. Aceasta care circula pe ruta Germania-Bulgaria.

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni au constatat faptul că autoturismul aflat pe platformă, marca Ford, model Ranger, an de înmatriculare 2023, figura ca bun căutat pentru confiscare. Alerta a fost emisă de către autoritățile din Germania în urmă cu câteva zile.

Șoferul autoplatformei a declarat poliţiştilor că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se afla în litigiu.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 300.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la infracțiunea de furt.

D.C.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.