Poliţiştii doljeni fac cercetări într-un dosar privind comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după un scandal produs într-un bar din comuna Apele Vii.
Incidentul a fost făcut public de fostul preşedinte al PMP Dolj, Dan Păloiu, în prezent angajat al unei instituţii din subordinea CJ Dolj, care susţine că în scandal ar fi fost implicat fiul edilului din Apele Vii.
„Teroare în Apele Vii”. Acesta este descrierea făcută de Dan Păloiu incidentului din Apele Vii, din noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Sâmbătă dimineață (03.06.2023), pe la orele 2,30, fiul primarului din Apele Vii, a intrat într-un bar din localitate și a bătut două persoane. Din plângerea formulată de una dintre ele reiese că Iustin Stanciu se afla sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe interzise. Se pare că motivul ar fi fost unul olfactiv, doar așa că să nu pară că i s-a năzărit din senin. Unul dintre barbatii loviți are 42 de ani și suferă de dizabilitate intelectuală. Tatăl acestuia este cel care a sesizat poliția, care s-a deplasat la barul cu pricina și a copiat imaginile surprinse de camerele de supraveghere”, a precizat Păloiu.
Reprezentanţii IPJ Dolj au confirmat incidentul şi au precizat că se fac cercetări într-un dosar de lovire sau alte violenţe.
„La data de 5 iunie, un bărbat din comuna Apele Vii a sesizat poliţiştii Secţiei nr.12 Poliţie Rurală Daneţi cu privire la faptul că, în noaptea de 02/03 iunie, ora 02.30, fiul său ar fi fost agresat fizic de un alt tânăr, în timp ce se afla în incinta unui bar din localitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind efectuate verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele”, au precizat oamenii legii.