Conform calendarului creștin, Înaltarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Anul acesta o sărbatorim pe 25 mai. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înaltat!”.
IPS Bartolomeu Anania afirmă că noi folosim acest salut fie din neștiința, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică. Și mărturisește că noi sărbătorim Paștile cu aserțiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. În vreme ce Înălțtarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvoritoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în carțile noastre de slujbă nu există o salutare similara cu aceea de la Sfintele Paști.
Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Mantuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinitățtii, dar să o și ascundă.
Înalțarea Domnului sărbătorită în vechime odată cu Rusaliile
Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, data care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Înălțarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate
Înălțarea lui Hristos întru slava și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, inviere El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamna retragerea Sa din creație, pentru că El continuă sa fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om.
Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul să ajungă la această stare. El șade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.
Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credința, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Ionel CILICA-DIACONU
