Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

marți 23 mai, 2023

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt au executat 28 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost la persoane juridice bănuite de evaziune fiscală în formă continuată, în județele:

  • Olt (11),
  • Giurgiu (1),
  • Ilfov (2),
  • municipiul București (14).

Din cercetări, a reieșit că, în perioada 1 februarie 2014 – 31 decembrie 2019, administratorii a 8 societăți comerciale, din orașul Potcoava, județul Olt, au înregistrat în evidențele contabile ale societăților comerciale cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, pentru a crea o aparență de legalitate a livrărilor serviciilor acestor societăți către 60 de unități administrativ-teritoriale, astfel fiind cauzat un prejudiciu în dauna bugetului de stat, de aproximativ 6.200.000 de lei.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Vor fi puse în executare 7 mandate de aducere.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.