Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 30 martie, 2023

La 30 martie 1968 a fost difuzată, la Televiziunea Română, prima emisiune militară, intitulată „De strajă patriei”. Din 1990, emisiunea se numește „Pro patria”. Așadar, de 55 de ani, emisiunea Pro Patria a fost un produs constant al televiziunii publice.

Producerea și difuzarea au avut loc la cererea conducerii statului, ca în programele televiziunii naționale să fie prezenți și militari. Așa a apărut emisiunea „De strajă patriei”, cu o săptămână înainte ca trupele Tratatului de la Varșovia să invadeze Cehoslovacia. Se lucra cu film pe 16 mm, la început alb-negru, apoi color. Din cele 30 de minute ale emisiunii, doar aproximativ 10 minute erau realizate efectiv pe teren, restul fiind transmise în direct, din studio, sub forma unor interviuri și mese rotunde. De atunci, emisiunea armatei nu a lipsit din casele românilor, cu excepția a ș apte luni din anul 1987. Pe vremea aceea, emisiunea armatei avea o audiență foarte mare. Nu întotdeauna parcursul emisiunii a fost ușor, dar prezența ei a fost constantă. Bunăoară, în 1977, dezbaterile pe teme militare, inițiate și transmise în direct din platoul TVR, sunt suspendate, în continuare fiind difuzate doar materiale înregistrate, vizate și aprobate în prealabil, urmând ca emisiunea să fie scoasă, temporar, timp de șapte luni, din grila de programe.

În 1990, redacția militară de televiziune este reorganizată sub numele de „Pro Patria” și avea 60 de minute, cu difuzare în prime time-ul grilei de programe a Televiziunii Române: vinerea, de la 18:30. În 1992, redacția „Pro Patria”  a funcționat la Palatul Cercului Militar Național. În vara aceluiași an, căpitanul Marian Dinu a fost primul cameraman militar care a filmat în zonele de conflict din spațiul fostei Iugoslavii și în Somalia, la Mogadiscio, în aceeași echipă cu redactori ai televiziunii naționale, dar și cu redactori din presa militară, de la ziarul „Armata României”.

În anul 1996, prima echipă Pro Patria, formată din reporterul Carmen Crețu și cameramanul Ion Chița, alături de un contingent militar românesc, Batalionul 2 Infanterie Călugăreni, a plecat într-o misiune internațională sub egida ONU, în Angola.

În anul 2000, Grupul Mass-Media al Armatei devine Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, incluzând redacțiile emisiunilor militare de radio și televiziune, pe lângă cele de presă scrisă. În același an, echipa compusă din colonelul Benone Neagoe și plutonierul Ion Chița, cameraman, însoțește militarii Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab în operația „Enduring Freedom” din Afganistan.  După 38 de ani de prezență în grila de programe a televiziunii naționale, emisiunea Pro Patria este înlăturată, alături de alte emisiuni departamentale, însă realizatorii redacției militare de televiziune continuă să producă reportaje și documentare legate de viața armatei, difuzate în diverse programe ale TVR. În luna septembrie a anului 2009, Pro Patria  reintră în grila de programe a canalului 1 al Televiziunii Române, sâmbăta dimineața.  În actualul context geopolitic, cu război la granițele României, după 55 de ani, se reconfirmă importanța emisiunii militare. Pe fundalul unei agresiuni inclusiv bazată pe „fake news” presa militară, incluzând cea TV, sunt esențiale pentru publicul din România.

Astăzi, Pro Patria  este o echipă plină de entuziasm care încearcă să fie în cât mai multe locuri din țară și din întreaga lume pentru un singur scop: acela de-ai aduce în prim-plan pe militarii noștri. „Suntem jurnaliști militari și ne supunem vieții cazone. Dar, în ciuda acestui fapt, ne-am păstrat o latură copilărească. În ea se ascund curiozitatea, dorința de a descoperi lucruri și oameni speciali și, mai ales, bucuria de a aduce în fața dumneavoastră imaginea Armatei României, a militarilor noștri. Suntem Pro Patria și, de 55 de ani, aceasta ne este misiunea.”

La 55 de ani de la prima emisiune militară de televiziune „Pro Patria”, le mulțumim camarazilor noștri pentru implicare și dăruire și le dorim mult succes în continuare!

Col. (rtr.) Gigi Bușe





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.