Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 24 iunie, 2021

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești-Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au efectuat 11 percheziții domiciliare la persoane bănuite de fraude informatice și spălare de bani.

Polițiștii au descins în 11 locații din județul Vâlcea, fiind vizați 26 de bărbați și o femeie, cu vârstele cuprinse între 19 și 44 de ani, din județele Vâlcea, Olt, Călărași și Vaslui.

În fapt, începând cu anul 2020, aceștia s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat în vederea comiterii de fraude informatice, prin intermediul mai multor platforme online, unde ar fi postat oferte fictive de bunuri, în special electrocasnice.

Din primele date, se pare că aceștia ar fi fraudat 100 de persoane vătămate, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000 de euro.

Au fost puse în aplicare 21 mandate de aducere.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea, Serviciului de Acțiuni Speciale Vâlcea, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție București.

Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori. Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.