Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

luni 17 septembrie, 2018

Sub acest generic, sâmătă 29 septembrie 2018, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Mieluşei al comunei gorjene Stoina, aparţinând de Protopopiatul Tg Cărbuneşti al Arhiepiscopiei Craiova invită toţi credincioşii ortodocşi din Oltena la o procesiune religioasă care va începe la ora 14.00 în dreptul vechii cruci de patră din localitate şi se va termina la biserica din sat. Se vor face cele 14 opriri tradiţionale ale Drumului Crucii, iarla sfârşit se vor binecuvânta roadele pământului. Opririle Drumului Crucii, cunoscut și ca Via Dolorosa, este o narațiune a ultimelor ore din viața pământească a lui Isus Cristos care continuă să asigure convingere de păcat pentru fiecare creștin și aplicații pentru viața noastră. Drumul Crucii, „Via Dolorosa” în latină, ceea ce înseamnă „Drumul durerii” este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, cu Crucea pe umeri, de la pretoriu unde a fost dată sentinţa de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Opririle din Drumul Crucii slujesc ca o aducere-aminte puternică a felului smerit în care Isus a fost dispus să-Și lase la o parte orice privilegiu al divinității Sale, ca să ne asigure o cale spre mântuire prin jertfa Sa. Conform Sfintei Scripturi şi tradiţiei, drumul este împărţit de paisprezece opriri, la fiecare dintre acestea fiiind ridicate mici altare în cintea mântuitoarelor Sale Patimi: I. Condamnarea la moarte; II. Punerea Crucii pe umerii Domnului în curtea Pretoriului; III. Cea dintâi cădere a Mântuitorului sub povara Crucii; IV. Întâlnirea Domnului cu Mama Sa; V. Întâlnirea cu Simon Cirineanul; VI. Întâlnirea Domnului cu Veronica; VII. A doua cădere la pământ a Mântuitorului; VIII. Întâlnirea Domnului cu femeile care Îl plângeau; IX. Cea de a treia cădere a Domnului sub povara Crucii; X-XI. Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale pe Golgota şi răstignirea pe Cruce; XII. Moartea Domnului pe Cruce; XIII. Pogorârea Domnului de pe Cruce şi ungerea cu miresme; XIV. Punerea Domnului în Mormânt şi Învierea. Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigore Teologul” din Craiova va participa la această procesiune.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Ionel CILICA DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.