Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 22 noiembrie, 2017

Doar până vineri, 24 noiembrie 2017 se mai pot înscrie copiii care doresc să participe la ediţia a VI-a din acest an a Festivalului Copiiilor „Domnica Trop”. Începute din 14 noiembrie a.c., înscrierile copiiilor concurenţi din alte judeţe se mai pot face prin e-mail pe adresa: bdmedia44@yahoo.com sau la telefon 0763838203, iar pentru cei din Tg Jiu înscrierea  concurenţilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 13 ani se poate face la Biroul de Relaţii cu Publicul al Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, până  vineri 24.11.2017  la ora 14. „Continuăm seria festivalurilor dedicate celei mai iubite doinitoare a cântecului popular muntenesc oltenesc, celebra Domnica Trop care, peste puțină vreme, va împlini 80 de ani de viață și 50 de ani de carieră artistică. Pentru cine nu știe, trebuie să precizez că mama Domnica este un artist desăvârșit; alături de dânsa au crescut o seamă de alţi artiști, cel puțin din zona Mehedinți, și i-aș aminti aici pe: Angelica Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Niculina Stoican și Olguța Berbec”, spune Dorin Brozbă, fondatorul şi realizatorul  festivalului. Organizatorii și-au propus să se deplaseze la Baia de Aramă, Drobeta Turnu Severin, Craiova și Slatina pentru preselecții. „Copiii care vor veni la festival au vârste cuprinse între 7 și 13 ani și deja, din estimările noastre, vom avea și de această dată 70-80 de copii înscriși. Astfel, suntem nevoiți să facem cuvenita preselecție, pentru că așa este normal. Trebuie să învățăm copiii cu competiția. Vom merge să facem preselecția la Baia de Aramă, Drobeta Turnu Severin, Craiova și Slatina, plus la noi la Târgu-Jiu.”, confirmă Dorin Brozbă. Preselecția se va realiza în zilele de 27 și 28 noiembrie  2017. Festivalul va fi prezentat de Camelia Petria din Olt, câștigătoarea trofeului ediției anterioare. „Realizăm acest frumos eveniment cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, în primul rând,  și cu sprijinul Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”. Sigur, banii alocați acestui eveniment sunt destui de puțini. Avem și sprijinul unor oameni cu suflet mare. Mama Domnica Trop va cânta alături de copii și tot ea va înmâna trofeul festivalului care îi poartă numele. Suntem singurii organizatori care nu luăm niciun fel de taxă de înscriere a copiilor. Acești micuți provin, de regulă, din familii cu posibilități materiale reduse. Am găsit soluțiile necesare pentru a le oferi și premii în bani, dar și diplome”, mai spune Dorin Brozbă. Participarea la festival este gratuită. Evenimentul se va desfășura în data de 9 decembrie, începând cu ora 11.00, în sala de festivități a Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu. Președintele juriului va fi cunoscuta solistă de muzică populară mehedinţeană Nina Predescu, iar inegalabila interpretă Domnica Trop va susține, aşa cum spuneam, cu acest prilej, un recital extraordinar. La care îşi vor mai da concursul: Nina Predescu,  Marius  Florea, Roxana Croitoru, Antonia  Stoian, Yasmine Polacek, Ioana Şandru şi Florina Grigore. Momente poetice: Dănuţ Cîrdu şi Dorel Dobre, directorul artistic al Festivalului fiind Radu Popovici, producător: B D Media  Tg Jiu, iar  realizator, Dorin Brozbă.                                                                                                                                                                                                                                             M.Becherete





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.