Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

sâmbătă 25 septembrie, 2021

Preşedintele PNL Ludovic Orban a ajuns la Romexpo, la congresul PNL unde va fi aleasă noua conducere a partidului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este whatsapp-image-2021-09-25-at-09-39-25.jpg

„Încep prin a le spune celor câţiva care au huiduit şi au fluierat că îi dezaprob şi că îmi cer eu scuze în numele lor. Noi am venit aici, cei cae îl susţin pe Florin Cîţu să-l susţină pe Florin Cîţu, cei care mă susţin pe mine să mă susţină pe mine”, a spus Ludovic Orban. Fără efortul fiecăruia dintre dvs. nu am fi putut realiza nimic, pentru că noi liderii sunt nimic fără voi, baza Partidului Național Liberal. În condiții grele, cu un PSD care a capturat aproape integral toate pozițiile statului, cu un PSD cu o majoritate parlamentară apăsătoare, cu un PSD agresiv, care a încercat să facă praf justiția, economia, să diminueze atribuțiile președintelui și ale tuturor instituțiilor pe care nu le controla, PNL a dus o luptă de zi cu zi, săptămână cu săptămână, lună cu lună împotriva PSD și a reușit să înfrângă această ciumă roșie, a reușit să scoată de la guvernare PSD, a reușit cu adevărat să îndrepte România în direcția bună”, a spus Ludovic Orban la începutul discursului”.

Apoi, Ludovic Orban i-a reamintit lui Klaus Iohannis că a câștigat alegerile cu ajutorul PNL, condus de el.

“Imediat după preluarea guvernării, PNL a intrat în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Klaus Iohannis a fost sprijinit de Partidul Național Liberal și a obținut cel mai mare scor din ultimii 31 de ani. Atât în primul tur, când și în al doilea tur. În primul tur cu 38% și în al doilea tur cu aproape 2/3 dintre voturile cetățenilor români”, a spus Lodovic.

Premierul Florin Cîţu nu a fost lăsat să îşi susţină moţiunea „România Liberală” la Congresul la care candidează pentru preşedinţia partidului. Din sală s-a strigă „Demisia”.

A intervenit atunci Ludovic Orban, care le-a cerut delegaţilor să fie lăsat Cîţu să îşi prezinte moţiunea.„Nu am nevoie de susţinere”, i-a spus Cîţu.
La începutul discursului în sală se huiduia, motiv petru care Florin Cîţu a spus: „Sper că nu aşa arată disperarea”.

„Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot astfel încât să fie asigurat secretul votului”, a spus Orban.

Întrebat despre posibile fraude, Oban a spus: „Încrederea mea este că nu vor fi încercări. Practic, aici ca preşedinte al partidului n-am putut să intervin.
Avem o comisie de organizare a congresului şi, de asemenea, avem o comisie de numărare şi validare a votului care este formată cu reprezentare paritară şi care va fi condusă de preşedintele Comisiei de organizare, Theodor Stolojan. Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot astfel încât să fie asiguat secretul votului”.
Acesta a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis este binevenit la conges şi că acesta nu este primul eveniment al PNL la care şeful statului participă.

Orban a afirmat că PNL a guvernat bine în cea mai mare criză după Al Doilea Război Mondial

“Din păcate, România ca și întreaga lume a fost confruntată, cu o pandemie fără precedent și PNL și-a asumat răspunderea de a guverna România în cea mai grea perioadă de după al Doilea Război Mondial și a făcut-o bine. A păstrat România în picioare, a păstrat România pe linia de plutire și a creat toate motoarele de relansare economică post-criză pandemică”, a mai spus Ludovic Orban.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.