Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 8 aprilie, 2021

Forțele Terestre din cadrul Districtului Central au executat trageri cu artileria autopropulsată Msta-S.

Conform unor imagini postate pe Twitter, artileriștii au executat trageri cu muniție de război cu obuziere Msta-S lângă Orenburg. Militarii au bombardat o bază inamică aflată la o distanță de 17 km. Tragerea a fost efectuată cu schimbarea pozițiilor principale de luptă, fiind executat atât foc direct cât și semidirect.

Forţele armate ruse au început marţi o serie de exerciţii pentru verificarea pregătirii de luptă în toate cele patru districte militare ale Federaţiei Ruse, pentru a face bilanţul antrenamentelor din cursul iernii, a comunicat marţi seara agenţia de presă Interfax, citând Ministerul Apărării rus. 

În total, în luna aprilie sunt prevăzute 4.048 de exerciţii de amploare diferită, inclusiv 812 între diferite genuri de arme în 101 terenuri de antrenament şi 520 de facilităţi, anunță Ministerul Apărării din Rusia.

Această desfăşurare de forţă intervine pe fondul amplificărilor tensiunilor la frontiera dintre Rusia şi Ucraina şi agravării situaţiei în Donbas, unde s-au intensificat violenţele, făcând nul armistiţiul din 2020.

Mişcările de trupe de o parte şi de alta a graniţei ruso-ucrainene pe fondul propagandei ruse, care acuză Ucraina de intenţia de a declanşa o ofensivă în Donbas, provoacă temeri că Moscova pregăteşte o operaţiune militară la scară largă pe teritoriul ucrainean.

Ionel CILICA-DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.