Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 7 aprilie, 2021

Începând cu acest an, 2021, prin demersurile civice întreprinse de doi patrioți români, cu rădăcini în Oltenia, Laurian Stănchescu (poet, eseist, critic literar și jurnalist) și dr. Mădălina Fărcaș (medic stomatolog, scriitor și jurnalist) la 27 Mai vom celebra Ziua Mihai Viteazul, „Martir și Erou al Națiunii Române”, în conformitate cu prevederile Legii nr. 137 din 21 iulie 2020.

 Scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu (membru USR și UZPR), având-o alături pe inimoasa și energica doamnă dr. Mădălina Fărcaș (președintele Asociației Cultural-Istorice „Testamentul lui Avram Iancu”), a reușit o nouă victorie în lupta lui pentru afirmarea românismului în toate formele posibile. După ce, la presiunile sale civice, s-a votat legea declarării zilei de 19 februarie (data nașterii lui Constantin Brâncuși), zi de sărbătoare națională, apoi legea prin care Avram Iancu a fost declarat erou al națiunii Române și, iată că, au reușit declararea lui Mihai Viteazu, Horia, Cloșca și Crișan eroi și martiri ai Națiunii Române.

După alte demersuri insistente ale lor, la mormântul lui Avram Iancu de la Țebea a fost ridicat, cu sprijinul primarului Mihaiu Liviu Gorcea din Baia de Criș, un catarg cu tricolorul românesc. Drapelul va rămâne arborat permanent, ca la orice altă instituție oficială a statului roman. Căci Avram Iancu este, cu adevărat, o instituție sacră a României. Izbândă după izbândă!!! Și vor mai urma, că de, sunt patrioți și luptători înflăcărați!

În cele trei articole ale Legii nr. 137 din 21 iulie 2020 se prevăd următoarele:

Articolul 1. Se declară martir și erou al națiunii române Mihai Viteazul, Domn al Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârșirea Primei Uniri a poporului român și pentru curajul și sacrificiul său marcant în istoria României.

Articolul 2. Ceremoniile se vor desfășura anual în data de 27 mai și pot fi marcate de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific.

Articolul 3. (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea programelor și manifestărilor prevăzute la art. 2, în limita fondurilor disponibile. (2) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

O veste frumoasă mi-a transmis-o telefonic domnul Stănchescu, ieri, 6 aprilie 2021, și anume: „La 27 Mai 2021, la Cluj-Napoca și în Câmpia Turzii va fi celebrat Mihai Viteazul ca «Martir și Erou al Națiunii Române» printr-o Zi Națională. Domnul Emil Boc, Primarul Clujului…. a înțeles menirea culturii și a istoriei naționale…. ca Ambasadori spirituali….. și identitari…! Îi mulțumesc cu frăție! Împreună… începem un Letopiseț cultural-istoric…. al spiritualității românești…. pe care îl vom duce în toate Cancelariile politice ale lumii…! Fără patriotismul și devotamentul doamnei dr. Mădălina Fărcaș…. nu reușeam pe deplin acest act istoric, este un act istoric această colaborare cu Administrația politică a Primăriei Cluj, cu domnul Primar Emil Boc…!”

Mai jos postez scrisoarea trimisă de domnul Primar.

Sunt tare bucuros de reușitele acestor doi patrioți români și le voi fi alături în demersurile lor civice pentru afirmarea românismului în toate formele posibile.

Gigi BUȘE, UZPR Gorj





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.