În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verificate: 87 de societăți comerciale, 78 de mijloace de transport în comun, au fost legitimate peste 1.300 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale (61 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală și o sancțiune pentru nerespectarea măsurii privind izolarea/carantinarea) valoarea totală a amenzilor fiind de 8.000 de lei. Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliție locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Vâlcea, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00 – 05:00.
C.P.