Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 5 martie, 2020

Episodul 18 și ultimul

Prizonieratul 5

  • Înscrierea în Divizia de voluntari „Horia, Cloșca și Crișan”

și întoarcerea în țară

Propaganda comunistă în lagăre a continuat. Cei care semnau cereri de înscriere ca voluntari în cele două divizii făceau niște cursuri antifasciste.

În cursul serii de 23 august 1944, Regele Mihai a transmis prin radio o Proclamație către popor, cu următorul conținut: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Ca urmare a acestui act, mareșalul Ion Antonescu și miniștrii săi au fost arestați. România întoarce armele și se alătură Națiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei”.

Vestea a fost difuzată, a doua zi, și în lagărele de prizonieri din Uniunea Sovietică. Comandantul lagărului ne-a adunat pe toți prizonierii și ne-a citit mesajul Regelui Mihai. A venit din nou cu propunerea de a ne înscrie ca voluntari în cele două divizii. Una era creată iar a doua în curs de constituire. Având în vedere condițiile din lagăr și poziția în care se afla acum România am decis să mă înscriu și eu voluntar. Am făcut cerere iar aceasta s-a aprobat în aceeași zi. Astfel, începând cu data de 24 august 1944, am fost încadrat ca pistolar în Regimentul 6 Voluntari, regiment care avea să fie repartizat Diviziei de voluntari „Horea, Cloșca și Crișan”.  

Foto: Fila nr. 3 din Livretul Militar al lui Bușe C. Gheorghe

Pe cei înscriși ca voluntari, ne-au cazat separat în altă baracă. După câteva zile am început și cursurile Școlii antifasciste pe care le-am terminat în toamnă. Tematica acestor cursuri a fost următoarea:

Capitolul I (trei teme)

Tema 1: Evoluția războiului, înfrângerea militară, economică și moral-politică a Germaniei hitleriste.

Tema 2: Forța și trăinicia coaliției antihitleriste și consecințele politice ale victoriilor acesteia.

Tema 3: Statele lumii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Capitolul II

Tema 1: Cnezatele dunărene în epoca feudală.

Tema 2: Tudor Vladimirescu, precursor al revoluției burgheze din România.

Tema 3: Formarea statului român.

Tema 4: Problema națională. Învățătura marxist-leninistă despre națiune.

Tema 5: Principalele trăsături ale capitalismului.

Tema 6: Antecedentele și istoria răscoalei țărănești din anul 1907.

Tema 7: Imperialismul, stadiul final al capitalismului.

Tema 8: România în timpul Primului Război Mondial.

Tema 9: Adevărata față a „României Mari”.

Tema 10: Cele trei perioade ale mișcării muncitorești românești.

Tema 11: Cum a ajuns fascismul la putere în România.

Tema 12: Demascarea lozincilor demagogice și a „teoriilor” fasciste cu privire la „spațiul vital” și la rase.

Tema 13: Cui a folosit, în realitate, fascismul românesc.

Tema 14: Învățătura marxist-leninistă despre stat.

După terminarea acestor cursuri am fost transferați în garnizoana Kotovsk unde se formau unitățile și subunitățile pentru cea de-a doua divizie de voluntari români. Acolo am început instrucția militară.

La 12 aprilie 1945, a fost recunoscută, oficial, cea de-a doua divizie de voluntari cu denumirea de „Horea, Cloșca și Crișan”. Comandant era generalul de corp de armată Mihail Lascăr, șef de stat major, generalul Dimitriu Romulus, consilier sovietic, colonelului A.S. Novicov, iar șef al Secției pentru educație și cultură, maiorul Valter Roman.

Constituită după model sovietic (regimentele 4, 5, 6 infanterie, 7 artilerie, batalion de pionieri și de transmisiuni, divizion artilerie anticar și companie antiaeriană, aparat politic etc.), divizia a fost dotată cu 62 puști cu lunetă, 304 puști, 2.198 carabine, 477 pistoale automate, 1.276 pistoale-mitralieră, 168 puști mitralieră, 39 mitraliere, 95 puști antitanc, 20 aruncătoare calibrul 50 mm, 29 aruncătoare calibrul 82 mm, 2 aruncătoare calibrul 120 mm, 24 tunuri antitanc, 24 tunuri calibrul 16,2 mm, 12 obuziere calibrul 120 mm, 18 mitraliere antiaeriene.   

Primele aplicații în teren, în cadrul regimentului și chiar la nivel de mare unitate, le-am executat la 28 mai 1945, iar la 11 iunie regimentele au primit noile drapele din partea reprezentantului guvernului și armatei sovietice, care a precizat: ,,Pe baza acestor drapele se va orândui armata democratică a României”.

La 12 iulie 1945, Divizia ,,Horia, Cloșca și Crișan” a fost îndreptată spre țară, debarcând la Ploiești, la sfârșitul lunii. A fost dislocată apoi în zona Pitești, Câmpulung, Golești, cu postul de comandă la Pitești. La 15 august 1945 a fost încadrată în armata română, fiind subordonată Corpului 7 Armată. Regimentul 6 Voluntari a fost mutat în Săliștea Sibiului.

Foto: Primirea Diviziei ,,Horia, Cloșca și Crișan” la Pitești

La 4 octombrie 1945, am primit o lună de concediu. Primisem telefon că îmi decedase mama. În loc să mă bucur că m-am întors sănătos acasă, am fost lovit de această veste tristă. N-am mai apucat să-mi văd mama în viață. M-am înapoiat la unitate la 3 noiembrie, iar a doua zi am fost lăsat la vatră. Când am sosit acasă le-am povestit rudelor și prietenilor prin ce-am trecut eu în acest „Război blestemat” și m-am întrebat, „Oare de ce a fost nevoie ca ostașul român să-și lase plugul în brazdă cu boii înjugați la jug, părinții, femeia și copiii plângând în prag, să pună mâna pe armă și să plece la război?”

Războiul a fost dur și crud, el n-a cunoscut mila și ne-a afectat pe toți deopotrivă. Războiul a lăsat urme adânci în sufletul și inimile noastre care se vindecă foarte greu sau poate niciodată. Mulți dintre noi am fost martorii acelor zile și nopți copleșitoare, de groază de-a dreptul zguduitoare care ne-au adus atâtea suferințe, sărăcie, foamete, tristețe și disperare. Amintirile noastre au rămas tot acolo, în depărtări, în tranșee, sub arșița dogoritoare a soarelui, sau sub ploile interminabile, gerurile năprasnice insuportabile sau acele imagini șocante ale morții și groazei din marile bătălii, care ne apasă mereu și vin în fața noastră și nu le putem uita, pentru că au fost scrise cu lacrimile și cu sângele ostașilor români.

Pentru faptele mele de arme, am fost recompensat cu mai multe decorații, atât românești cât și străine. Printre cele românești menționez doar două: Bărbăție și Credință cu spade cls. a 3-a și Serviciul Credincios cu spade cls. a   3-a.  

 (Sursa: Din povestirile tatălui meu, veteranul de război plt. (rtr.) BUȘE C. Gheorghe)

Întors acasă, Bușe C. Gheorghe a cumpărat o bucată de pământ în centrul satului Racovița, aproape de școală, unde a construit o casă terminată în anul 1955. S-a despărțit de soție, care nu a vrut să-l urmeze la noua locuință, iar în data de 9 martie 1956 s-a recăsătorit cu Elena Moinea, o fată de 24 de ani din comuna Vaideeni, județul Vâlcea. Au avut împreună trei copii: Gheorghe, născut la 27 aprilie 1957, în comuna Polovragi, județul Gorj, Elvira Gabriela, născută la 2 noiembrie 1958, la Râmnicu-Vâlcea și Nicolae, născut la 11 februarie 1960, în comuna Polovragi. Fata, din nefericire a murit deocheată, a doua zi de Crăciun, în anul 1958, la nici nouă luni de zile de viață. Băieții au crescut mari, au ajuns ofițeri de geniu, s-au căsătorit, au câte două fete și sunt pensionari militari cu gradul de locotenent colonel. Deoarece a luptat împotriva URSS, regimul comunist nu i-a recunoscut statutul de veteran de război, statut căpătat abia în 1990, când s-a înscris în Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala Gorj și a fost avansat până la gradul de plutonier. În anul 1994, prin decret prezidențial i-a fost conferită Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”. A decedat la 23 octombrie 2000, la vârsta de 84 de ani, la domiciliul său din satul Racovița, comuna Polovragi, județul Gorj. A fost înmormântat în satul natal, în ziua de Sfântul Dumitru. Războiul îl călise destul de bine.

Sper ca sufletul lui să se bucure de cele scrise de mine. Îmi pare tare rău că nu le-am scris pe când tata încă mai era în viață, dar atunci nu s-a putut. Cred că e bine și acum, fiind mai bine documentat, și sunt mulțumit că le-am putut scrie și publica, episodic, în cotidienele „Gorjeanul” și „Universul Olteniei”.

SFÂRȘIT





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.