Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

luni 2 martie, 2020

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în primele zile din martie. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 2-15 martie, urmează câteva zile de căldură, apoi se va răci.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este F.jpg

BANAT În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…18 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 8…9 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 11 şi 13 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat prin valori medii de 2…4 grade, mai mari spre 7…8 grade până pe 4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic şi vor fi moderate cantitativ în intervalul 3-5 martie. CRIŞANA În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 18…19 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 7…8 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 10 şi 13 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat prin valori medii de 1…3 grade, mai mari spre 6…7 grade până pe 4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic şi vor fi moderate cantitativ în intervalul 3-5 martie. TRANSILVANIA În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…17 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 6…7 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 şi 12 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii apropiate de pragul de îngheţ, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic şi local vor fi moderate cantitativ în intervalul 4-7 martie. MARAMUREŞ În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…17 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 7…8 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 şi 12 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii în jurul pragului de îngheţ, mai mari până spre 7 grade în intervalul 2-4 martie. Precipitaţiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic şi local vor fi moderate cantitativ în intervalele 2-3 martie şi 4-6 martie. MOLDOVA Valorile termice diurne vor creşte în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 18 grade, în data de 4 martie. Ulterior, temperatura va marca o scădere treptată, ajungând la valori de 7…8 grade pe 7 martie, după care se va menţine la medii de 9…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza şi el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, exceptând datele de 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitaţii în unele zile din intervalul 6–9 martie. DOBROGEA Valorile termice diurne vor fi mai ridicate în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 17 grade. După data de 4 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 10 grade pe 7 martie, după care se va menţine la medii de 10…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza şi el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, exceptând datele de 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitaţii în unele zile din intervalul 5–9 martie. MUNTENIA Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 17…19 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menţine la medii de 11…13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza şi el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 2 şi 4 grade, exceptând datele de 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 6…8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi în general slabe, va fi mai ridicată în intervalele 4-5 martie şi în unele zile ale intervalului 6–9 martie. OLTENIA Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 15…17 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menţine la medii de 12…13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza şi el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 şi 3 grade, exceptând datele de 3, 4 şi 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi, va fi mai ridicată în intervalul 3-5 martie, când local acestea vor fi moderate cantitativ. LA MUNTE În primele trei zile din intervalul celor două săptămâni, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 6…9 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 0 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 9 martie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 1 şi 4 grade. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat pentru această regiune, concretizat prin valori medii de -2…-5 grade, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Temporar vor fi precipitaţii mixte aproape zilnic, iar probabilitatea ca acestea să devină în general moderate cantitativ va fi mai mare în intrervalul 3-6 martie.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.