Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 19 februarie, 2020

 Corpul de control al ministrului Sănătății a fost solicitat să efectueze un control la Spitalul Județean de Urgență Slatina unde asistentele ar fi supuse unui volum de muncă extraordinar.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 86390461_619882955410736_438709580478808064_n.jpg

Totul se întâmplă după ce situația a fost sesizată, cu un an și jumătate în urmă, și conducerii spitalului. În 10 februarie 2020, Maria Cerchez, asistent principal în cadrul secției Cardiologie a SJU Slatina, a adresat o plângere Corpului de control al ministrului Sănătății. Anterior a făcut sesizări și către conducerea spitalului, semnalând că în secția în care își desfășoară activitatea s-a ajuns ca o asistentă să aibă în grijă și peste 20 de bolnavi, astfel că mulți sunt în pericol să nu-și mai primească tratamentul. Maria Cerchez a lucrat timp de peste nouă ani în compartimentul de Terapie Intensivă al secției Cardiologie, de unde a fost mutată la salon în 2018. Mutarea ar fi avut mai mult un caracter disciplinar, crede femeia, motiv pentru care s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și, în cele din urmă, și instanței de judecată, obținând o decizie favorabilă în primă instanță, însă în apelul făcut de spital s-a decis rejudecarea procesului. Pentru că s-a plâns de suprasolicitare, spune asistenta, o primă reacție a venit chiar de la șeful secției, medicul Mircea Andrițoiu, care în luna august 2018 a hotărât să o mute din compartimentul Terapie Intensivă. Aici se ajunsese la situația ca de la ora 15.00 să rămână în tot compartimentul unde sunt îngrijiți pacienți în stare gravă o singură asistentă. S-a ajuns la sute de ore suplimentare, care nu puteau fi recompensate cu timp liber din lipsă de personal. A semnalat situația managerului, iar de acolo i s-ar fi tras totul, șeful secției hotărând mutarea sa la salon. Lucrurile nu stau însă mai bine nici la saloane, spune femeia, pentru că și acolo asistentele sunt tot puține, iar volumul de muncă, inuman. Supărarea asistentei ar fi însă, susțin reprezentanții spitalului, aceea că a pierdut, prin mutarea de la Terapie Intensivă, sporul de 75% acordat la salariu. Cert este că asistenta a refuzat să mai îngrijească mai mult de 15 pacienți și i-a cerut șefului secției să-i dea o sarcină de lucru în scris pentru mai mulți. Se întâmpla într-o zi, 27 ianuarie 2020, în care trei asistente aveau de îngrijit 62 de bolnavi.

Refuzul femeii i-a atras o nouă cercetare disciplinară (asistenta a mai fost   cercetată în trecut pentru că, într-o dimineață, s-a prezentat la lucru și și-a anunțat colegele că nu se simte bine și că timp de patru zile va fi în concediu medical. Superiorii săi au considerat însă că a solicitat și a obținut concediul medical doar pentru că în acea zi în cadrul secției erau foarte mulți pacienți de îngrijit). În Terapie Intensivă Coronarieni a ajuns la un moment dat ca într-o lună să lucreze 192 de ore suplimentare. Orele ar fi fost evidențiate doar într-un carnet al asistentei-șefe și nu s-ar fi regăsit în pontajele oficiale, iar de aici a început un întreg scandal, și colegele Mariei fiind revoltate de situație. „În cazul meu, eu am fost revoltată de faptul că, deşi aveam atâtea ore suplimentare lucrate, am cerut o zi liberă și nu mi s-a dat“, spune femeia. Ar fi făcut schimb de tură cu o colegă, iar de aici a venit cercetarea disciplinară și mutarea sa. Acesta ar fi fost pretextul, însă adevăratul motiv fiind sesizarea către managerul spitalului cu descrierea întregului tablou de pe secție. „Până în prezent, am lucrat suplimentar ore care nu se regăsesc nici în pontaj și nu știu cum le vom putea recupera, pentru a asigura până la ora 15.00 două asistente pe tură, încercând să nu ne batem joc de bolnavi și să ne facem serviciul așa cum trebuie. Nu mai putem să lucrăm în ritmul acesta, fiind și amenințate, și jignite de către asistenta șefă, care a intrat în conflict cu aproximativ toate asistentele de pe secție“, îi scria Cerchez managerului spitalului. Managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea, spune că la acest moment secția funcționează cu 78% din numărul de asistente din schemă.

Sunt 29, ar trebui să fie 37, însă se vor mai angaja trei în curând, pentru că posturile au fost deblocate. Managerul nu vrea să comenteze acuzele femeii, în schimb dă detalii despre cum se rezolvă în prezent criza de personal de pe o secție sau alta. „În general, am detașat de pe alte secții să suplinim deficitul de personal. Anul trecut am avut posturi scoase la concurs, s-au ocupat, acum, după ce ni s-a aprobat bugetul, mai scoatem încă trei posturi pe Cardiologie, în două-trei săptămâni, astfel încât și atunci când sunt în concedii medicale să nu mai avem probleme. Sper să se prezinte la concurs și cineva care să ia concursul, care să învețe, pentru că, într-adevăr, nu de fiecare dată se ocupă posturile la aceste concursuri. (…) Am luat doar de pe secții care au avut număr redus de pacienți sau am detașat de pe secții care sunt în renovare și au activitatea restrânsă“, a explicat Rotea. Numărul de asistente din schemă nu ar fi, însă, deloc relevant, a explicat asistenta Maria Cerchez, asta pentru că pentru o foarte lungă perioadă de timp în cadrul secției a funcționat un cabinet de internări, cu asistente care au deservit doar acest cabinet, ocupându-se de întocmirea documentelor medicale, lucru care ocupă un volum foarte mare de muncă, dar care le ia pe aceste asistente de la patul bolnavilor. La fel s-ar fi întâmplat și cu asistentele de la cabinetul în care se efectuează EKG. „Ei în acte sunt acoperiți, însă situația este alta“, a mai spus asistenta, care speră ca un control din minister să rezolve situația, pentru că, mai spune asistenta, „îmi iubesc meseria, nu mi-e teamă de muncă, doar că situația la care s-a ajuns e de neacceptat“.

                                                                                               C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.