Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

duminică 26 ianuarie, 2020

Aproape 5.000 de mașini au fost ridicate în Craiova, în 2019, se arată în raportul privind rezultatele obținute anul trecut de Poliția Locală. Mai exact, polițiștii locali au dispus măsura de ridicare a unui numar de 4.680 autovehicule care au încălcat prevederile legale în materie.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 83015489_234979537526383_4573928351042895872_n.png

Măsura a fost pusă în aplicare de angajații RAT Craiova SRL. Din totalul de autovehicule asupra cărora s-a dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare, 608 au fost ridicate de pe trecerile de pietoni, 350 – pentru că ocupau ilegal locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap, 56 – de pe pistele special amenajate pentru bicicliști. De asemenea, 500  de autovehicule au fost ridicate pentru că erau staționate în intersecții, iar pentru 292 de autovehicule s-a dispus măsura ridicării, în urma sesizărilor primite, întrucât blocau accesul la drumul public. Restul de 2.874 de autovehicule au fost ridicate pentru abateri prevăzute de legislația rutieră și hotărâri ale autorității locale. În același timp, politistii locali cu atributii de circulatie au efectuat pe tabletele terminale puse la dispoziție de operator peste 12.000 de verificari în vederea aplicării măsurilor legale împotriva conducatorilor auto care folosesc locurile de parcare cu plata prin SMS, cu încălcarea prevederilor legale.

Totodată, polițiștii locali – dispecerii instituției, au efectuat un număr de 8.846 de verificări în baza de date MAI, la solicitarea polițiștilor locali din teren, aflați în misiune, din care: verificări persoane – 5.120; verificări permise de conducere auto – 314; verificări autovehicule – 3.412. În cursul anului 2019 au fost constatate şi aplicate, în total, 18.268 de sancțiuni contravenţionale (14.976 – amenzi și 3.292 – avertismente), potrivit raportului de activitate întocmit de Poliția Locală Craiova. Valoarea totală a amenzilor aplicate în anul 2019 a fost de 7.400.735 de lei. Nu au fost iertați nici cei care călătoresc fraudulos cu mijloacele de transport în comun. În baza protocolului de colaborare cu RAT Craiova, în urma controalelor efectuate polițiștii locali au aplicat un număr de 2.349 sancțiuni contravenționale, din care 1.982 amenzi și 367 de avertismente. Valoarea amenzilor a fost de 178.650 de lei. De menționat că, în 2017, cuantumul amenzilor aplicate de poliţiştii locali a fost de 9.036.016 lei, iar în 2018 amenzile au însumat 9.721.738 de lei, adică peste două milioane de euro.

C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.