Din amintirile contemporanilor ne vom apleca asupra câtorva din însuşirile lui Alexandru Ioan Cuza. Sub aspect fizic, Bolintineanu îl descrie: „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare.
Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”. Acelaşi scriitor spune: „Se imputau domnului patima jocului. El nu mai juca alta decât jocuri ordinare cu amicii de când se numise domn. Îl acuzau de mândrie … În casă era amabil cu toţi, îi punea pe toţi să şadă, le permitea să fumeze, să râdă. Îl acuzau de băutură, nu bea decât apă la masă şi lichior după masă. Îl acuzau de patimă pentru femei. Nu a despărţit niciun bărbat de femeia sa, nu a făcut să plângă nici o mamă pentru fiica sa răpită”. Contele franco-polonez Walenski îl caracteriza: „Cu o frământare a personajului său, în același timp și leneș, nu l-am văzut plasându-se în fruntea luptătorilor care împing cu atâta energie intrigile Turciei și Austriei” sau acelaşi nobil susţinea: „Tot ceea ce afectează aplicația și afacerile îl obosesc”. Din afirmaţiile radicalului liberal I.G.Valentineanu reiese că domnitorul: “Era neserios, zeflemist, lua toate lucrurile în uşor şi prea nepăsător de soartea lui, de care însă era legată aceea a poporului pe care îl domnea”. Marele istoric Xenopol a scris despre personalitatea Domnitorului Unirii: „M‑am apropiat cu gândul de domnia lui Cuza Vodă, precum m‑aş fi apropiat de aceea a unui faraon”. Apoi, ne descrie intrarea lui Cuza în Bucureşti: „Primirea domnului în București a fost o serbare populară cum nu se mai văzuse niciodată în Țările Române. Calea Mogoșoaiei era înțesată de lumea ce se suise pe acoperișul caselor. Careta domnului era dusă în triumf și strigătele de bucurie ale întregului popor, unite cu ale muzicii și ale clopotelor umpleau văzduhul”.
conf.univ.dr. Jean Firică, Universitatea din Craiova