Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

marți 14 ianuarie, 2020

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, susţine că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”. Edilul spune că nu îl sperie CNCD.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este primar.jpg

Dorin Florea a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că trebuie discutat cu membrii din categoriile defavorizate despre importanţa unui copil, despre locul de muncă şi şcoală pentru a înţelege că nu trebuie să facă un copil pentru a obţine un venit. „Este un proiect vechi, pe care eu l-am anunţat în urmă cu şase ani, dar, din păcate, în România se discută doar senzaţionalul şi lucrurile care fac rating, cum ar fi urşi, câini vagabonzi, prostituate, crime. Acum 6 ani am lansat un proiect amplu care vizează anchetele sociale şi care includ oricum o serie de proceduri care se fac la naşterea unui copil. Când apare o astfel de naştere într-o zonă suspectă, o zonă defavorizată, automat o primărie trebuie să facă o anchetă socială serioasă şi vedem dacă se îndeplinesc condiţiile respective. Legea trebuie dezbătută, modificată, iar când faci un lucru îl faci serios şi fără echivoc. Trebuie discutat cu categoriile defavorizate despre importanţa unui copil, ce înseamnă locul de muncă, stabilitatea, şcoala care va aduce, în timp, familia, să înţeleagă că nu trebuie să facă un copil pentru a obţine un venit”, a spus Florea. Acesta a subliniat că sunt cazuri de tinere rome care nasc la 12, 13 sau 15 ani, cerând să se încheie cu ipocrizia deoarece problema este una foarte complexă în România. „Problema ţiganilor este una dintre cele mai mari ale României, pentru că i-am tratat cu indiferenţă, nu s-a tratat serios niciodată şi nu s-au încercat metodele corecte prin care să aibă loc o inserare socială a lor. Comunitatea cea mai mare de ţigani pe cap de locuitor din România este în Târgu Mureş. Cu banul distrugi tot, cheamă-l la muncă, cheamă-l undeva să îi dai să câştige într-un mod onest, te sfidează”, a mai spus edilul din Târgu Mureş. Dorin Florea susţine că a cerut să i se acorde posibilitatea să construiască locuinţe din fonduri europene, nu din fonduri locale. „Eu am făcut zeci de locuinţe, am dărâmat cocioabe şi am făcut locuinţe. Este una dintre cele mai corecte soluţii, îi creezi condiţii ca să poţi dialoga cu el. În momentul în care l-ai băgat în casă, când îi dai primele elemente de civilizaţie, atunci poţi să stai de vorbă cu el şi să înţeleagă, nu să te gândeşti că, demografic, ai rezolvat o problemă, care ne va costa enorm în timp”, a afirmat Florea. Primarul a reclamat faptul că nu se analizează că mediul infracţional, prostituţia, pedofilia provin din aceste medii. „Noi ne jucăm cu o bombă socială care va exploda în scurt timp. Ce se întâmplă în comunităţile mici, unde oamenii nu merg la muncă, totul este la furăciuni, la tâlhării. Trebuie să ne ocupăm serios de aceşti oameni. Dacă se realizează programul pe care îl propun eu şi le spui că nu fac copii pentru bani, va prinde contur şi programul de contracepţie, va fi coadă la prezervative”, a precizat Dorin Florea. Întrebat dacă nu consideră că propunerile lansate ar fi discriminatoare, edilul a răspuns „absolut deloc”, menţionând că, în anumite momente, statul este obligat să ia măsurile necesare dacă s-a constatat că lucrurile sunt scăpate de sub control. „Sub aceste sloganuri, drepturile omului sau rasism, se ascund marile ticăloşii în sensul că te opresc să faci ceea ce trebuie făcut. În acest moment trebuie făcut asta pentru că de la Cuza, de la dezrobirea ţiganilor, pur şi simplu a fost ignorată această categorie socială, şi-au bătut joc de ea toate guvernele, iar acum tragem ponoasele”, a mai spus Dorin Florea. Întrebat, în continuare, cum comentează faptul că CNCD s-a autosesizat în cazul propunerilor sale, primarul din Târgu Mureş a precizat că s-a mai judecat de trei ori cu această instituţie şi a câştigat de fiecare dată. „Eu nu fac declaraţii pentru comisiile X sau Y, ci pentru ceea ce înseamnă România reală astăzi. România este dominată, este sufocată de prostia, imbecilitatea şi mediocritatea manifestată în fiecare zi, mai ales în plan legislativ. Am cerut o dezbatere, nu am cerut ca de mâine să li se taie cozile sau bretoanele, am cerut o analiză serioasă în care, prin dialog şi educaţie, să înţeleagă că nu se dau bani pentru că au făcut copii. Eu stau de vorbă cu ţiganii, am întrebat-o pe o tânără cum a reuşit ca, la 21 de ani, să aibă trei copii, fiind gravidă cu al patrulea. A răspuns că soţul său nu lucrează, iar din banii primiţi poate trăi. Acesta este un mod de trai al lor, un mod de viaţă. Nu e vorba despre rasism, ci de responsabilitate”, a explicat Dorin Florea. Acesta a criticat şi faptul că la nivelul Consiliului Local Târgu Mureş s-a aprobat fără discernământ acordarea de ajutoare financiare pentru cei care fac copii, pe care le consideră „pomeni electorale”. Primarul din Tîrgu Mure, Dorin Florea, a scris luni pe Facebook că populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii. (Mediafax)





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.