Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 18 septembrie, 2019

Pe strada Bariera Vâlcii din Craiova, drum modernizat cu fonduri europene şi recepţionat în 2016, s-a surpat asfaltul. Luni, pe sensul de mers spre Şimnic, imediat după Teleconstrucţia, asfaltul se lăsase serios. Până seara, acesta a cedat și a fost nevoie de intervenţia Companiei de Apă „Oltenia“ (CAO). Strada se afla încă în perioada de garanţie de cinci ani, aşa cum au toate lucrările cu fonduri UE.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 70435831_429205661036426_2436357320058339328_n.jpg

Fiind însă vorba de o avarie, a fost nevoie de o echipă de la CAO pentru a remedia problema. Așadar, angajaţii Companiei au spart ieri  dimineață, pe strada Bariera Vâlcii, asfaltul pentru a reface nişte racorduri la canalizare. Acestea cedaseră în timp, iar apa s-a infiltrat măcinând straturile de dedesubt. De altfel, aceasta ar fi  doar una dintre principalele cauze ale cedării asfaltului. Fie că este vorba de conducte de apă sau de canalizare, din cauza vechimii lor acestea se sparg frecvent, transformând străzile în şantiere. Numai ieri, de exemplu, Compania de Apă a mai intervenit pe strada A.I. Cuza (la Judecătorie), strada Poporului şi strada Fluturi, pentru repararea conductelor sparte. Astfel de intervenţii sunt însă frecvente. Practic, nu este zi în care CAO să nu intervină la câte o avarie, aşa cum rezultă din informaţiile oferite pe site-ul Companiei.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 70408410_696728697477953_4348816530805358592_n-1024x683.jpg

Luni, de exemplu, s-a mai intervenit pe strada Porumbului, strada Alexandru cel Bun – intersecţie cu Henri Barbusse, strada Dimitrie Gerota şi strada Dragoslavele. De două zile însă, angajaţii CAO lucrează la o avarie de proporţii produsă pe strada Mihai Eminescu. O stradă care tocmai ce fusese asfaltată de primărie a trebuit spartă, din cauza unei avarii. În dreptul laboratorului de analize medicale al Policlinicii Elga a fost săpată o groapă imensă, pentru a se remedia o defecţiune la reţeaua de apă şi canalizare. De fapt, se pare că conducta de apă a cedat şi a spart şi canalizarea. Aceasta a refulat, iar muncitorii au lucrat, luni, până după miezul nopţii, pentru a scoate toată mizeria.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 70324034_518450348909436_4274720979080445952_n-1024x683.jpg

Ieri, pe strada Mihai Eminescu se făceau ultimele reparaţii la conducte. Apoi va urma marea provocare: astuparea hăului şi aducerea străzii la starea iniţială. O acţiune care nu prea le reuşeşte firmelor care se ocupă de repararea străzilor din Craiova după intervenţia furnizorilor de utilităţi. Exemple în acest sens sunt multe în Craiova. Ultimul chiar pe strada Ştefan cel Mare, nu departe de avaria de pe Mihai Eminescu. Aici a avut loc o avarie, care a dus la spargerea străzii. După reparaţia făcută, asfaltul nu a rezistat prea mult şi s-a lăsat. Situaţie care se întâmplă deseori în Bănie şi care a făcut obiectul unei dezbateri ample în ultima şedinţă a Consiliului Local. Consilierul PNL Marian Vasile a cerut atunci o mai mare atenţie la alegerea firmelor care repară străzile după avarii şi o înăsprire a Regulamentului de selectare a acestora.

C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.