Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

marți 9 iulie, 2019

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Tr.Severin, Marius Screciu a făcut un bilanţ al pagubelor înregistrate luni noapte, în urma celei mai puternice furtuni din ultimii ani.

Foarte important de reţinut: primarul Marius Screciu a transmis cetăţenilor care au rămas cu maşinile avariate de acoperişuri, să se îndrepte către asociaţiile de proprietari, deoarece ele răspund în mod direct de aceste pagube.

,,De zece ani de când lucrez în administraţie, am avut de-a face cu cea mai puternică furtună. Am avut  24 de acoperişuri spulberate de vânt, care la rândul lor au avariat un număr de 21 de autoturisme, unele sunt chiar daună totală. Au fost  copaci doborâţi, unii scoşi din rădăcină, stâlpi de curent electric puși la pământ, cabluri de curent, internet și telefonie distruse. Toți cei care au mașinile avariate de acoperișurile smulse, trebuie să se adreseze asociației de proprietari. Dacă asociațiile de proprietari au acte doveditoare și un proces verbal de recepție a lucrărilor la acoperiș, acestea se pot îndrepta către firmele care au lucrat la acoperiș, in caz contrar, asociatiile de proprietari sunt bune de plată a precizat Marius Screciu.

Încă de când a devenit primar, Marius Screciu, a rugat asociațiile de locatari să intre în legalitate cu firmele care au lucrat la acoperișurile blocurilor, însă din păcate, în momentul de față, din circa 100 de acoperişuri, 90 sunt fără acte.

În acest moment, se lucrează încă la eliberarea căilor de acces și a trotuarelor blocate de copaci, crengi , cărămizi puse la pământ de vijelie.  

                                                                                                                               C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.