Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

duminică 7 iulie, 2019

Cei opt candidaţi pentru funcţia de procuror european vor susţine interviurile marţi, începând cu ora 10:00, în faţa unei comisii prezidate de ministrul Justiţiei, Ana Birchall. În cursă sunt înscrişi şi fostul şef DIICOT Daniel Horodniceanu şi Marius Bulancea de la DNA.

Imaginea articolului Candidaţii la funcţia de procuror european susţin, marţi, interviurile. Daniel Horodniceanu, fostul şef DIICOT, şi Marius Bulancea de la DNA, pe listă

Candidaţii la funcţia de procuror european susţin, marţi, interviurile. Daniel Horodniceanu, fostul şef DIICOT, şi Marius Bulancea de la DNA, pe listă

Potrivit unui anunţ al Ministerului Justiţiei, cei opt magistraţi care şi-au depus candidatura pentru funcţia de procuror european sunt: Borcoman Cătălin-Laurenţiu, Bulancea Marius Bogdan (procuror de la DNA), Dumitresc Constantin Claudiu, Ecedi Stoisavlevici Laura, Horodniceanu Daniel – Constantin (fost şef DIICOT), Hach Elena (cu condiţia depunerii unor înscrisuri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai târziu până la data susţinerii interviului), Nolden Nicoleta şi Radu Răzvan – Horaţiu.

Toţi cei menţionaţi sunt procurori, cu excepţia Nicoletei Nolden, care este judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

„Candidaţii selectaţi vor susţine interviul în faţa comisiei de selecţie prezidată de ministrul justiţiei care va avea loc în data de 9 iulie 2019, începând cu ora 10.00 la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti, Str. Apolodor nr.17, sector 5.

Candidaţii se vor prezenta la interviu în ordine alfabetică”, se mai arată în anunţul Ministerului.

Interviurile vor fi transmise în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Interviul are o durată de maximum 45 de minute/candidat.

Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO îşi va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înfiinţat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.

Biroul Parchetului Public European ar urma să îşi înceapă activitatea până la sfârşitul anului 2020.

Concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European este în plină desfăşurare, iar Laura Codruţa Kovesi se află printre favorite. Mediafax





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.