Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 12 iunie, 2019

Capitolul I

18. Comuna Dănești

Dealul Jidovilor

Pe teritoriul comunei Dănești s-au găsit urme ale unor animale preistorice din terțiar ca mamutul, rinocerul siberian, ursul polar sau ale diverselor rozătoare mari, în punctual numit Dealul Jidovilor, din satul Văcarea, urme concretizate prin oase calcifiate specifice acestor animale. Aceste oase calcifiate se pot vedea și astăzi din abundență pe Dealul Jidovilor, care poartă această denumire dintr-o credință populară. Se, consideră, încă din timpuri imemorabile, că urmele respective sunt provenite de la așa zișii “jidovi” care erau oameni uriași care au trăit în zona de nord a Gorjului, inclusiv în Comuna Polovragi. În creația populară locală, circulă multe legende create tocmai în jurul acestor creaturi preistorice. Dealul Jidovilor domină de la o înălțime apreciabilă întreaga depresiune a Jiului, deschizând un larg orizont până la poalele Carpaților Meridionali.

Legenda mamei lui Mihai Viteazul

În discuțiile pe care le-am purtat cu o parte din bătrânii din Brătuia, aceștia afirmau cu mândrie că mama lui Mihai Viteazul ar fi avut originea din comuna lor. Mi-au spus că administrația comunei, de atunci, Brătuia, intenționa chiar, înființarea unui muzeu, dedicat mamei Primului reîntregitor de neam și țară a românilor. Elanul s-a pulverizat după desființarea comunei, în 1968. Știm, după spusele profesorilor mei de istorie și după cele studiate de mine că, Mihai Viteazul s-ar fi născut în anul 1558 la Târgul de Floci, situat la vărsarea Ialomiței cu Dunărea, importantă piață de desfacere a lânii. Mulți istorici susțin că ar fi fiul nelegitim al domnitorului Pătrașcu cel Bun (1554 – 1557). Unele documente aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica Episcopiei Râmnicului, susțin că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoiești – localitate aflată pe partea stângă a Oltului, din județul Vâlcea, unde ar fi fost și botezat. De asemeni se susține că, la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Din cronica lui Radu Popescu aflăm că ”mumă-sa lui Mihai Viteazul au fost de la oraș de la Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep om mare și bogat den Poarta Împărătească și care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme”. Silezianul Baltazar Walter scria în 1599, că Iane Cantacuzino, care l-a sprijinit pe Mihai Viteazul spre a se urca în scaunul Țării Românești, îi era ”avunculus matris frater, graecus”. Adică mama sa, Tudora, era sora grecului Iane, fost ban al Craiovei. Baltazar a preluat această afirmație dintr-o traducere în limba polonă, apoi, tradusă de el în latină, a relatării lui Teodosie vel logofăt Rudeanu, sfetnic al lui Mihai Viteazul. Din păcate, consemnarea lui Teodosie Rudeanu nu s-a păstrat.

Parcurgând cele derulate în „Hangița Tudora” – romanul lui Alexandru Ștefanopol, rezultă că Tudora a fost răscumpărată de la turci de către Iane Cantacuzino, care, ulterior a ajutat-o, ajungând hangiță, la Târgul de Floci, unde a prosperat destul de bine. Răscumpărarea nu ar exclude varianta că i-ar fi fost soră. Acolo, la Târgul de Floci, ar fi cunoscut-o domnitorul Pătrașcu cel Bun, din acel moment devenind ”țiitoarea” acestuia, ceea ce ar adeveri varianta originii paterne a lui Mihai Viteazul, ca fiu de domn. Ea s-ar fi ocupat cu comerțul de blănuri, iar după unii istorici era și ”răchielniță”, ocupându-se și cu vânzarea de băuturi, mai ales a rachiului, mult căutat la acea vreme. Hanul se afla la intersecția multor trasee comerciale ale timpului. Și Tudora a putut să prospere prin vânzarea rachiului.

Recent, prin bunăvoința familiei domnului Vasile Stoian, din Brătuia, am lecturat romanul „Hangița Tudora”, scris de  Alexandru Ștefanopol, înțelegând, în cele din urmă, pe ce se bazau afirmațiile de mai înainte ale brătuienilor. Respectivul roman a fost publicat în anul 1970, la Editura Eminescu, împreună cu alt roman – „Măria sa Burduja Vodă”. Nu e de exclus nici ipoteza, vizitei pentru documentare, la Târgu-Jiu și Brătuia, a lui Alexandru Ștefanopol, ceea ce a determinat comentariile menționate mai sus.

Referiri la opera literară a lui Alexandru Ștefanopol (născut la 21 decembrie 1891 la Roșiorii de Vede și decedat la 29 octombrie 1974 în București) au făcut Alexandru Piru, în Panorama și M. Marcian în Almanahul literar, 1982. Un biograf al său remarcă următoarele: „Sensibil la poezia și dramatismul vieții, el și-a extins apoi aria investigației, dedicându-se romanului (romanul istoric și cel de observație realistă). În romanul istoric „Hangița Tudora” este evocată viața frumoasei și destoinicei mame a lui Mihai Viteazul, concomitent cu epopeea excepțională a fiului său. Autorul, prozatorul Alexandru Stefanopol, urmează izvoarele documentare existente la acea vreme (cronica oficială a lui Radu Popescu), reconstituind realist epoca, fără aureola epicului eroic și poematic.

Eu am citit primul roman dintr-un exemplar xeroxat, pe care mi l-a împrumutat, cu multă bunăvoință, familia amintită mai sus și pe care l-am fotografiat filă cu filă. Interesant că, pe subcopertă, există următoarea dedicație, olografă, scrisă și semnată chiar de către autor: „Muzeului din Brătuia-Gorj satul mamei voievodului erou Mihai Viteazul. 13.VIII 1973, Al Ștefanopol”. Nu am aflat încă, numele primului posesor al exemplarului primit de la autor.
În nici un caz, Alexandru Ștefanopol nu poate fi acuzat de vreun partizanat în favoarea comunei Brătuia, pentru că nu avea motive, gândindu-ne la originea sa. Presiuni asupra sa, de către cineva din Brătuia, nu a avut cine să facă. Textul olograf, evocat mai înainte, nu lasă vreo îndoială.

Domnul Vasile Stoian mi-a povestit că personal s-a deplasat în localitatea de origine a autorului romanului, în speranța de a-l găsi, spre a afla mai multe, însă din păcate, decedase cu mult timp în urmă. Acolo a fost întâmpinat de către sora autorului, aflată la o vârstă destul de înaintată. Spunându-i că dorea a afla mai multe date despre șederea mamei lui Mihai Viteazul la Brătuia, interlocutoarea i-a zis: „Apăi dacă el așa a scris în carte, așa este!”.

Cu multă plăcere și satisfacție am aflat de la domnul Vasile Stoian, strădania sa de a scoate la iveală multe aspecte din istoria Brătuiei, atestată documentar din 10 martie 1567 din timpul domnitorului Petru Vodă. Prin hrisovul din 10 martie 1567, domnitorul a poruncit ca „lui Bâră și lui Stanciul și lui Ivan și cu fii lor câți Dumnezeu le va dărui, pentru ca să le fie lor moșie în Brătuia toată și cu hotarele:….” Interesant că și în acest hrisov întâlnim multe toponime existente în hrisoavele de hotărnicie a moșiei Tunșilor și moșiei Sneagovului (Țiclenilor), cum sunt „Brazdă”, „Iazul Tunsului”, „Gura Sfredelului”, „Gura Cioienii” și altele.

În cuprinsul romanului „Hangița Tudora”, printre altele, glăsuiește în fața voievodului Pătrașcu cel Bun: „…Mi se împlini dorul de Brătuia zilelor copilăriei mele. Parcă m-am deșteptat acolo, după ani de scârbavnică amorțire …”(pag. 77).

Din cuprinsul romanului reiese că Tudora a fost ”țiitoarea” lui Pătrașcu cel Bun și ar fi pornit împreună spre Brătuia, însă ajungând la Târgu Jiu, au găsit la căpitănie, oameni din Brătuia, legați în funii, la insistențele boierului Lamotă, care le-a cotropit moșiile, ceea ce îl revoltă pe voievod. Interogându-i, ”care e pricina”, i se răspunde: „Ne tragem din moșneni ce avură ocini în Brătuia, măria-ta, și dacă ne raseră păgânii așezările părinților noștri, ne întemeiarăm bordeie în Buliga, da ocinile ni le ținem tot pe-ale din Brătuia”(pag. 91). Același personaj vorbește de confirmarea stăpânirii ocinii din Brătuia, din timpul lui Țepeș Vodă: „Moșneni suntem, măria-ta, asupra tuturor ocinilor Brătuii. Cnezii noștri sunt păstrătorii hrisoavelor date de măria-sa Vlad Vodă poreclit Țepeș. I-a așezat acolo pe bătrânii noștri, oieri de dincolo și dincoace de munți, să stea de strajă asupra pasului de la Vâlcan. Dacă ne-a alungat păgânii din așezările noastre, a făcut cenușă tot ce-a putut cuprinde focul și nu ne-a mai îngăduit întoarcerea nici unuia dintre noi spre a ne ridica alte întemeieri. Ne-am statornicit în Buliga cu învoire domnească. Până să luăm noi sama bine, ne pomenirăm cu ocinile Brătuii cotropite de dumnealui vel clucerul Lamotă…”(pag. 92).

Tragem concluzia că data de 10 martie 1567 a hrisovului, emis chiar de către Petru Vodă, se leagă în succesiunea celor descrise în roman.
Evident că Alexandru Ștefanopol s-a documentat în arhive, pentru a scrie acest roman și e plăcut să constați că el a căutat să respecte adevărul istoric, atât în privința mamei lui Mihai Viteazul, cât și a fiului acesteia. În roman sunt redate evenimentele și cu bune și cu rele. Și cu faptele bune, dar și cu faptele discutabile ale eroilor. Se poate observa în acest roman, derularea cronologică a evenimentelor perioadei în care a trăit atât mama lui Mihai Viteazul, cât și a fiului acesteia. Această constatare o face și biograful scriitorului. Cert este că mama lui Mihai Viteazul a avut o viață tumultoasă. După cum se cunoaște, spre bătrânețe, mama lui Mihai Viteazul s-a călugărit, cu numele de Teofana, în 1599, la schitul Ostrov de pe Olt, mergând apoi la Cozia, unde și-a făcut testamentul care are următorul conținut: „În numele tatălui și a fiului și a sfântului duh, amin. Scris eu acum călugărița Theofana ciastă carte ca să se știe că pre mine m-au ajunsu vréme de bătrânețé și de slăbiciune și de neputére. Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Țeara Românească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă… și înșelătoare… și am petrecut lumeaște destul, în tot chipul în viața mea, până ajunsu și la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuința sfintei troițe și la răpausul răposatului Mircea voevoda. Și trăiiu de ajunsu și luaiiu și sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Acuș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail voevod de sărăcia doamna sa și a coconilor domniei lui prin țărăle străine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. După aceea, cu vrearea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor din țărăle străine doară svenția lui din naltul ceriului au auzit și sâau milostivit de i-au scos din țărăle străine în țeara de moștenire. Și mai vârtos au cugetat la sfânta mânăstire în Cozia pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deacă să adunară unii cu alții, mare plângere și suspin fu întru ei de jalea fiiu său Mihail voevod și pentru patima lor ce-au pătimit prin țărăle străine doamna Stanca și fiiusău Ion Nicola voevod și fiiesa doamna Florica. Fu după aceea întrebarea întru jale, cine cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: cum am pățit noi, maică, să nu pată nime din ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut? Maica zice: cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre, iară de către sfânta mânăstire, am har dragului Domn din cer și mulțumesc părinților din sfânta mânăstire câam avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoi a mea. Ziseră domnia lor: mulțumim și noi molitvelor lor pentru molitva ta căci ai avut căutare de ei. Zise Maica Teofana: pentru aceea, featele meale am făgăduit sfentei mânăstiri doao sate în Romanaţi: Frăsineiu și Studenița pentru sufletul răposatului Mihai voevod şi pentru sănătatea fiiusău Nicola voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru să fiu pomeniți la toate sventele pomeni, ci și dumnezeeasca liturghie, în vecie. Domnia lor ziseră: Noi bucuroase, cum ți le-au dat răposatul Mihail voevod, volnică ești, fie date și de noi și de Nicola voevod și de tot neamul nostru, în vecie, pentru pomeană, ca sa aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare până la moarte de molitvele lor.“

Maica Teofana s-a stins din viață în 1606. A fost înmormântată la Mănăstirea Cozia, unde își doarme somnul de veci și domnitorul Mircea cel Bătrân. Piatra i-a fost pusă de nepoții ei, doamna Florica și Nicolae Pătrașcu, cum se poate citi: :,,Răposat-a roaba lui Dumnezeu călugărița Teofana, mama răposatului Mihai voevod. Și fie-sa doamna Florica și fiu-său Nicolae Vodă a nevoit și a scris. În zilele lui Io Radu voevod, în anul 7104 (1606)”.
Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, murise în 1603, de ciumă.

Deși, ca formație profesională, inginer silvic, Alexandru Ștefanopol a fost și un mare iubitor al istoriei patriei, dovadă fiind cele scrise și publicate. Sunt convins că viitorul va mai scoate la iveală multe documente ce vor explica mai bine, mai amănunțit, evenimentele derulate în țările române din perioada celei de a doua jumătate a secolului XVII și începutul secolului XVIII. Multe rămăseseră în uitare până în perioada studenției lui Nicolae Bălcescu din țările apusene, unde află de unele portrete ale voievodului Mihai Viteazul, în unele muzee, cât și unele cronici ce descriau perioada domniei acestuia, dar și referiri la familia sa. Din nefericire, posibilitățile de cercetare istorică sunt foarte reduse, la care se mai adaugă și comoditatea deținătorilor de documente, de a le pune la îndemâna celor care doresc să le caute. Mă gândesc și la faptul că înrolarea lui Radu Țicleanu printre căpitanii oastei marelui voievod, cât și a multor gorjeni, nu a fost întâmplătoare.

Sursa: Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni, 13 oct. 2015

Monumentele Eroilor din Comuna Dănești

Luptele Primului Război Mondial, 1916 – 1919, au trecut ca un tăvălug peste comuna Dănești unde s-au dat lupte înverșunate, în perioada 1 – 5 noiembrie 1916, la care au participat și locuitorii satelor componente ale comunei din acea vreme. În noaptea de 1 noiembrie 1916, trupele române cu pierderi uriașe au reușit să oprească ofensiva germană pe aliniamentul localităților: Copăcioasa-Dănești-Cârbești. Luptele au continuat și în ziua următoare. Ostașii români  din Regimentele 18 și 58 Infanterie  au dat dovadă de un eroism „nebun”, luptând aprig prin tufișuri și păduri, pe poteci și drumuri de care sau căruțe, pentru apărarea pământului sfânt, producând pierderi importante trupelor germane care nu au putut trece mai departe. Însă, în dimineața zilei de 3 noiembrie, trupele germane, în valoare a trei divizii, rup apărarea noastră de pe aliniamentul localităților Copăcioasa-Dănești-Cârbești, iar cu Diviziile 6 și 7 Cavalerie coboară prin văile Tismanei și Motrului. Din acest moment cu toată rezistența depusă de trupele noastre, germanii câștigă teren și cuceresc pozițiile organizate de trupele române în partea de sud a județului Gorj. Au trecut apoi la urmărirea trupelor române în retragere spre câmpia Olteniei, cu Divizia 301 Infanterie în lungul Oltețului pe direcția Drăgășani, cu Diviziile 41și 305 Germane pe Valea Jiului, Gilortului și Amaradiei, iar cu Diviziile 6 și 7 Cavalerie către Stoenești. Trebuie scos în evidență că în primele trei luni ale Primului Război Mondial, pe teritoriul județului Gorj au luptat douăzeci și cinci de regimente dintre care regimentele 18, 41, 43 și 58 infanterie le regăsim și în „A DOUA BĂTĂLIE DIN GORJ” din perioada 29 octombrie-05 noiembrie 1916. Astfel, în Lunca Bucureasa, cât și mai ales pe Dealul Ipceanu din satul Dănești, au rămas multe victime atât de la dușmani cât și din trupele române ce se retrăgeau spre zona Filiași-Craiova. În centrul comunei, s-a ridicat un monument care cinstește memoria celor peste 75 de ostași din comuna Dănești, care au căzut în luptele din Primul Război Mondial pentru apărarea patriei împotriva dușmanilor cotropitori. Monumentul a fost construit în fața primăriei. Este foarte important, deoarece sub el sunt osemintele a 52 de români și a doi nemți. La data de 4 martie 1924, din inițiativa învățătorului Gheorghe Lascu, s-a propus realizarea unui monument pentru eroii satului. La data de 29 iunie 1928 a avut loc sfințirea monumentului de la Dănești, zi în care se serbează hramul satului, Sfinții Petru și Pavel.

În anul 1938, locuitorii din Barza, în frunte cu învățătorul Antonie Predescu, au hotărât să imortalizeze memoria celor căzuți pentru patrie și să construiască un monument al eroilor. Pe data de 2 februarie 1938, un număr de 25 de oameni au adus din luncă un stejar de 12 metri lungime, cu diametrul de 1,2 metri. În ziua de Ispas a fost făcută inaugurarea, cu sute de oameni, cu preot și manifestări culturale. Steagul tricolor a fost ținut de invalizii Ștefan Dobrițescu și Vasile Paliță, veteranii frați Florea și Ion Șendroiu. O alocuțiune extraordinară a ținut Florea Șendroiu. De atunci s-a făcut parastas în fiecare an de Ziua Eroilor. Cu timpul însă, lemnul din soclu a putrezit și a căzut împreună cu plăcile de marmură. În 1977 a fost reconstituit monumentul cu trei fețe. A fost reconstituită și placa de marmură care se afla în biserică.

Sătenii din Brătuia nu au rămas în urmă și poate chiar au fost printre primii, figurând pe listele „Cimitire și monumente de război”. Monumentul de la Trocani, din Valea Brătuii, este construit între anii 1929 – 1930 dar recondiționat și resfințit în anul 2018. Monumentul era singurul din Oltenia care avea placă de fontă cu Însemnul Aducerii Aminte până la data de 2 iunie 2017 când, pe noul monument al eroilor din comuna Scoarța a fost montată o placă din bronz după modelul celei din Valea Brătuii, de la monumentul din punctul „Izvorul Cișmea”. Placa a fost turnată la atelierele de la I.J.I.L. Monumentul, renovat în vara anului 2018, a fost resfințit duminică, 4 noiembrie 2018, în jurul orei 11, pe o vreme foarte frumoasă ca de început de toamnă, în prezența a peste trei sute de persoane, marea majoritate fiind săteni din comuna gorjeană Dănești. El este de forma unui obelisc deasupra căruia un vultur de piatră cu o cruce în cioc veghează aici memoria pilduitoare a gorjenilor ce s-au jertfit în luptele de la Jiu, Mărăști, Mărășești și Oituz. Pe fațada obeliscului, sub vultur este montat Însemnul Aducerii Aminte original. Sub acesta este scris următorul mesaj: „În amintirea EROILOR din Brătuia căzuți vitejește pe câmpul de luptă pentru apărarea PATRIEI, întregirea neamului și slava Sfintei noastre Biserici”, iar deasupra, sub postamentul vulturului, pe fiecare fațetă sunt trecute numele luptelor cele mai grele la care au participat gorjenii în Războiul de Reîntregire 1916 – 1919, astfel: JIU, MĂRĂȘEȘTI, OITUZ ȘI MĂRĂȘTI.

Prin eforturi comune, atât din partea Primăriei și a Consiliul Local al Comunei Dănești cât și a unor săteni din comună, din care îi evidențiem pe domnii Bădiță Alexandru, Calotă Ilarie, Lumezeanu Adrian, Merfu Pompiliu, Paliță Mădălin și Trocan Valentin, s-a reușit salvarea acestui monument prin reabilitarea sa și amenajarea terenului pe care este amplasat. Monumentului din Valea Brătuii sătenii îi zic „Monumentul de la Izvorul Cișmea” pentru că de sub monument izvorăște o apă rece care ostoiește setea trecătorilor și a animalelor venite la pășunat. El  este amplasat deasupra unui mare bazin cu apă potabilă, construit din beton armat de peste 500 metri pătrați din care apa se scurge pe două țevi într-un jgheab pentru adăpatul vitelor și de aici, printr-o conductă, este evacuată în ogașul pârăului Brătuia.  În spatele monumentului se află o mică construcție din piatră, care probabil a adăpostit o icoană, la care se închinau trecătorii când veneau să bea apă de la acest izvor, dar, în locul icoanei sunt trecute numele eroilor din Brătuia din Războiul de Independență și din Primul Război Mondial, ce reprezintă icoana de suflet a sătenilor din Brătuia.

La numai câteva sute de metri spre apus de acest monument se află Cimitirul satului din Valea Trocanilor, unde se află o biserică mică, monument istoric, iar la intrarea în cimitir, pe partea dreaptă a aleii ce duce la biserică, se află un rând de cenotafuri (monumente funerare ridicate în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut), iar una dinte cruci are încastrată o placă de marmură albă pe care sunt trecuți eroii satului din Războiul de Reîntregire a Neamului.

La marginea de vest a satului Trocani se află o groapă comună unde sunt îngropați militari români și străini. În acel loc, Filiala Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a construit, în luna octombrie 2015 un monument, sub forma unei cruci de lemn, pentru cinstirea eroilor îngropați acolo. Monumentul a fost dezvelit și sfințit la data de 1 noiembrie 2015. „Aceasta a fost o zi cu mult soare în satul Trocani, care s-a simțit și în inimile celor prezenți la această activitate deosebită, unde, pe lângă delegația filialei gorjene „Cultul Eroilor” și locuitorii satului, dar nu numai, au participat în număr destul de mare, peste o sută, și ca de fiecare dată bătrânii gârboviți de ani și greutăți au fost primii care au adus prinosul lor de dragoste pentru eroii neamului. Au răspuns cu deosebită plăcere și amabilitate invitație noastre personalități locale și județene: Ciprian Florescu – vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, doamna profesor Brînzan Nicoleta – directorul  Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dănești, doamna Paula-Cristina Vasiloiu și domnul Ion Hobeanu de la Direcția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale, gl. bg. (rtr.) Ion Bărbulescu – președintele Filialei Gorj „General Ioan Culcer” a A.N.C.M.R.R., doamna profesor dr. Elena Cornoiu – profesor de istorie la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tg. Jiu și consilieri locali. Cu toate că a primit invitație din timp, primarul comunei Dănești, Emilian Rusu, nu a participat la această activitate, atrăgându-și nemulțumirea sătenilor privind modul cum înțelege să respecte eroii neamului. Un moment aparte  l-a constituit ridicarea drapelului național pe acordurile imnului fredonat de grupul de elevi de la Cercul „Cultul Eroilor” al colegiului „Spiru Haret” din Tg. Jiu, dirijat de profesor Ion Pința, care a lansat și imnul „Bravi Eroi”, imn al filialei Gorj a A.N.C.E. „Regina Maria”. Aduc mulțumirile mele tuturor organizatorilor care au contribuit material și financiar la buna desfășurare a activității, în mod deosebit preotului pentru punctualitate și a modului în care a desfășurat slujba de sfințire a crucii și pomenire a eroilor” – a relatat domnul col. (r.) dr. ing. Walter Loga, președintele A.N.C.E. „Regina Maria” – Filiala Gorj.

În satul Țârculești, la o răscruce de drumuri sătenii au construit o Troiță lângă care au pus, de-o parte și de alta a ei, două plăci pe care sunt trecuți eroii satului din cele două războaie mondiale.

Și pentru că la 6 iunie 2019 a fost Ziua Eroilor, aducem și pe această cale un prinos de recunoștință tuturor Eroilor Neamului Românesc, cunoscuți sau necunoscuți și le dorim „Glorie Eternă”!   

Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj.  





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.