Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

miercuri 22 mai, 2019

Ieri s-a desfăşurat, la Bâlteni şi Tg Jiu, un complex de manifestări cultural-artistice comemorative, prilejuite de centenarul morţii sale.

Au răspuns invitaţiei autorităţilor locale în frunte cu primarului Vasile Vlăduleanu, reprezentanţii Instituţiei Prefectului – prin chiar prefectul Ciprian Adrian Florescu  şi ai Consiliului Judeţean Gorj, prin persoana vicepreşedintelui Gheorghe Nichifor.

După inaugurarea panourilor de identitate locală amplasate la extremităţile localităţii pe DN 66, marcând faptul că în Bâlteni a locuit, a muncit şi a ajutat comunitatea Dincă Schileru, la Grupul Şcolar Industrial din Bâlteni au avut loc mai multe manifestări culturale: vernisajul unei expoziţii foto-documentare „Gorjul lui Dincă Schileru”, cu fotografii inedite din viaţa şi activitatea ilustrului gorjean, expoziţie organizată de Centrul Judeţean Gorj al Conservării şi Promocării Culturii Tradiţionale şi care a fost vernisată joia trecută, adică pe 16 mai a.c. şi la Tg Jiu.

Au fost expuse şi câteva fotografii inedite, originale, dintr-o colecţie particulară, reprezentându-l pe nenea Dincă îmbrăcat în vestitul costum  gorjenesc specific portului schileresc.

După care, a fost lansat volumul „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului ” autorul coordonator al lucrării, prof.dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, acordând şi o serie de autografe pe  carte.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 60860328_2222837711163485_8907556997021302784_n-1024x683.jpg

Dezvelirea bustului lui Dincă Schileru, autor: sculptorul  Traian Duţă (Curtea de Argeş – România), lucrare realizată în cadrul „Bursei Brâncuşi – 2019” secţiune a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale „GORJFEST – 2019”, organizator CJCPCT Gorj, s-a făcut şi în prezenţa managerului instituţiei de cultură organizatoare, prof. Ion Cepoi. După care s-a acordat numele lui Dincă Schileru unităţii de invăţământ  Grupul Şcolar Industrial din Bâlteni.

Micro-spectacolul literar muzical „Cine-a fost odată-n Gorj….” organizat de către CJCPCT Gorj şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” a avut loc la Şcoala primară „Dincă Schileru” din comună. Manifestările organizate întru cinstirea memoriei marelui patriot gorjean s-au încheiat la Bâlteni cu obişnuitul pelerinaj, o slujbă de pomenire şi depunerea de coroane de flori, de către autorităţile judeţene şi locale, la mormântul lui Dincă Schileru, în ziua în care s-au împlinit 100 de ani de la trecerea sa în Eternitate.

ZILELE MUNICIPIULUI TÂRGU JIU 2019 – SPECTACOL ANIVERSAR "DINCĂ SCHILERU" ORGANIZATOR, CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU

ZILELE MUNICIPIULUI TÂRGU JIU 2019 – SPECTACOL ANIVERSAR "DINCĂ SCHILERU" ORGANIZATOR, CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU Imagine, Ionel CILICA-DIACONU

Publicată de Universul Olteniei pe Marţi, 21 mai 2019

Seara, în Piaţa Prefecturii din municipiul Tg Jiu, pe scena frumos amenajată, s-a desfăşurat  un emoţionant spectacolul omagial “Dincă Schileru”, susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”-manager, Gheorghe Porumbel -, şi invitaţii săi: Floarea Calotă, Maria Beatrice Băndoiu, Marius Ciprian Pop, Ion Ghiţulescu.

INTERVIU CU VICE PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN GORJ, PROFSOR GHEORGHE NICHIFOR INITIATOR, AL CENTENARULUI "DINCA SCHILERU" Realizator jurnalist, Ionel CILICA-DIACONU

Publicată de Universul Olteniei pe Marţi, 21 mai 2019

În finalul manifestărilor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Gheorghe Nichifor ne-a acordat, în exclusivitate, un scurt interviu în care ne-a vorbit despre manifestările comemorative consacrate Centenarului Dincă Schileru., interviu pe care îl puteţi urmări în cuprinsul reportajului nostru.

                                                                               Marius BECHERETE

                                             Imagini foto-video: Ionel CILICA DIACONU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.