Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

marți 14 mai, 2019

Aceasta este deviza sub care se desfășoară turneul Stradivarius 2019. Un eveniment dedicat muzicii franceze și românești, aducând în fața Dumneavoastră o combinație sonoră mai puțin obișnuită pe scenele de concert: vioara însoțită  de harpă – o lume magică, plină de culoare și de prospețime.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 60339789_364239827769857_2308782519190814720_n.jpg

Legătura dintre cele două instrumente este, poate mai profundă decât pare la prima vedere: știți, desigur, povestea potrivit căreia poarta Raiului, atunci când se deschide, scârțâie câteodată. Acel scârțâit este sunetul viorii. Iar fericiții care îi trec pragul găsesc cu siguranță în grădina raiului și harpe – instrumentul angelic prin excelență.
Conceput de virtuozul Alexandru Tomescu, acest turneu excepțional propune publicului din România o întâlnire între compozitori clasici și contemporani, francezi și romậni, într-un dialog inedit : vioara lui Alexandru Tomescu, harpa lui Delphine Benhamou și mișcarea coregrafică a lui Lari Giorgescu, toate reunite într-un spectacol sincretic și original.
Alexandru Tomescu este însuflețit de dorința de a împărtăși muzica clasică tuturor categoriilor de public; și reușește să o facă, grație magiei artei sale și a viorii Stradivarius Elder-Voicu, creată în 1702. De asemenea, el împărtășește o legătură puternică între cultura și limba franceză. Iar dacă Verlaine spunea : De la musique, avant  tout  choses, atunci haideţi să lăsăm tot şi toate şi veniţi să ne bucurăm împreună  sâmbătă 25 mai, de la ora 20.00, în Parcul Colanei fără Sfârşit   de toate aceste comori ale muzicii  şi dansului, graţie organizatorilor spectacolului – ADER (Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie, Respect).                                                                                         C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.