Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

duminică 17 februarie, 2019

Capitolul I

13. Comuna  Bustuchin

Vitejia femeilor din Poiana Seciuri

Lupte în decursul vremii nu s-au dat pe aceste locuri. Se pomenește de drumul ciobanilor care mergeau de la munte până în Câmpia Dunării pe Dealul Muierii. Erau dese opriri și erau supuși la plată în bani sau în oi de către boierii seciuieni care stăpâneau pământul. Se mai și povestește o legendă că o gardă turcească care asigura strângerea birurilor a fost luată la goană de o armată de femei deghizate în ostași călări, având pe cap brâuri roșii iar drept arme sulurile pe care teșeau la războaie. Prin mulțimea lor și înfățișarea ce o aveau au înspăimântat pe turci și i-au alungat.

Numele satelor

Numele de Poiana vine de la o familie care trăia așezată pe un loc plan în fața localului vechii primării. După unii numele de Seciuri vine de la numele proprietarului Seciureanu, stăpânul moșiei. A doua versiune este că acest nume vine de la văile seci care brăzdează aceste locuri: Amaradia, Șoimul, Curva, Călimanul și văi mici ca Jupâneasa Boarna,  Totoiasa, Stolnica, toate seci.

Satul Rugetu își are numele de la culoarea roșie ruginie a văii care îl străbate, culoare ce provine din oxizii de fier și din pământul ars din cărbuni în formare.

Satul Stejaru, care înainte purta numele de Seciurii de Sus e numit Stejaru după copacii mari de stejar care creșteau prin partea locului și din care mai găsim și astăzi.

Satul Poienița și-a luat numele de la satul mai vechi Poiana iar înainte vreme purta numele de Curva, după o femeie cu moravuri ușoare care a trăit la începutul formării satului.

Satului Negoiță, care înainte vreme se numea Curva Mică, atunci când a făcut parte din comuna Negoiești din sentimente de pudoare cetățenii i-au dat numele de Negoiță, diminutiv de la satul Negoiești.

Fuga care n-a mai fost de nici un folos

Boierul Seciureanu, stăpânul moșiei era păzit de ostași călări care îl ajutau la împilarea țăranilor și mărirea proprietății sale. Constantin Seciureanu, ultimul urmaș al familiei a pus oamenii săi să oprească pe ciobanii care treceau pe moșie. Aceștia s-au răsculat. Un administrator al boierului a omorât pe șeful răsculaților din satul Seciuri care se numea Sgurescu Ioniță. Crima aceasta a îndârjit întreaga adunare și boierul a scăpat doar cu fuga de furia mulțimii. De groaza suferită și condițiile în care a fugit s-a îmbolnăvit de oftică și a plecat să se vindece la Viena,  unde a murit. La plecare luase bani “cu cântarul” ( banii erau din metal aur și argint) de la boierii din împrejurimi. După moartea lui Seciureanu  boierii care îi împrumutaseră bani i-au împărțit moșia.

Sat Pojaru

Se spune că în sec. al XV-lea un foc mare a ars pădurile de pe dealul de apus al satului  și de aci se trage numele comunei Pojaru= foc. Acestea se verifică prin faptul că dealurile de apus ale comunei Pojaru sunt  sărace în păduri. În satul Pojaru este o biserică numită “Biserica Bătrână “  care ar fi fost clădită de niște ciobani pe la anul  1500. Au construit-o din lemn în locul unde se află și astăzi și care pe atunci era luminiș de pădure, considerat loc sfânt de către ciobanii care găseau de multe ori oile pierdute în acest luminiș.  Ea a fost reparată și prefăcută în mai multe rânduri. În ea se găsește o evanghelie tipărită în anul 1688 în timpul domnitorului ŞERBAN Cantacuzino și fiecare biserică pe atunci a primit câte una, așa cum se arată și în prefața ei.

Bătrânul Ion Popa Radu, decedat de mult timp, spunea că biserica avea ușa spre sud și nu era pictată. În anul 1895 s-a refăcut biserica, a fost pictată  și i s-a mutat ușa la apus. Despre  numele celor șapte sate bătrânul Ilie M. Scornea, azi decedat, spunea că acum 500-600 de ani au venit în aceste părți șapte ciobani cu oile și cu 12 ciobănași, ajutoarele lor. Acești ciobani s-au stabilit aci și urmașii lor au format cele șapte sate. Unul din ei era bun de povești și i s-a zis Scornea, de la a scorni. De  la el se trag locuitorii cu numele de Scornea care formează un grup de familii în satul Pojaru. Alt cioban era meșter în construirea unor butoiașe numite fâcie și de la el se trag cei cu numele de Fâciu. Altul vorbea gros și de la el se trag cei cu numele de Gușatul. Satele Cionți și Motorgi își trag numele de la primii locuitori: Ciontu și Motorga. Satul Nămete este așezat pe vârful dealului unde crivățul suflă în voie și nămețează zăpada. Despre numele satului Zăvelceşti sunt două legende. Una spune despre un om din Ardeal  stabilit aici urmărit pentru anumite fapte. Pentru a scăpa de poteră s-a travestit în femeie, îmbrăcând zăvelcă. A doua legendă spune despre același om că se îndeletnicea cu furtul și ca să nu fie recunoscut se îmbrăca în femeie cu zăvelcă. De la el se trag cei cu numele Zăvelcă și satul s-a numit Zăvelceşti. Satul Bustuchin are numele de la soția unui cioban care se numea Bustuchina și era foarte frumoasă. Ciobanul a murit înaintea soției sale și de la ea a rămas numele satului Bustuchin.

Cine a fost Romanița?

Satul Valea Pojarului cu numele schimbat în anul 1965 adăpostește o biserică veche. Inițial ea a fost construită în partea de răsărit a satului, acoperită cu scânduri prinse în cuie de lemn. În anul 1890 a fost reparată și acoperită cu șiță peste vechiul acoperământ. În anul 1942 această biserică a fost mutată în sat, refăcută din același material așa cum a fost. Pe o bârnă se găsește inscripția: “Să se știe că în anul 1790 a murit Romanița” Scrierea a fost cioplită de un lucrător neștiutor și a fost citită și notată de preotul Ion Băluțeanu. Vom afla vreodată cine a fost Romanița?

Birău și Ciucu

Bătrânii își amintesc despre doi chiaburi: Mihai Pojoreanu, zis “Birău” și Ion Paraschivescu zis “Ciucu”, amândoi foști primari și rivali între ei. Ambii foloseau aceleași mijloace să exploateze: sileau pe țărani să le vândă bucata lor de pământ și dacă nu izbuteau recurgeau la acte false de vânzare. Săteanul Ţucă Gheorghe spune că și-a apărat pământul cu coasa ca să nu i-l fure Mihai Pojoreanu. Petre Scornea zis “Hăpănete” a slujit ca servitor 15 ani ca să redobândească pământul părintesc luat cu silnicie de Mihai Pojoreanu. În felul acesta cei doi bogătani aveau cam 70-80 ha. Fiecare avea pământul răspândit în curele prin toată comuna, Ciucu mai ales în Pojaru de Sus și Birău în Pojaru de Jos. În felul acesta supuneau pe țărani la ascultare și îi exploatau prin clacă, ierbărit, gloabă, dijmă, plocoane și cârciumărit. Prin toate aceste mijloace țăranii erau obligați să facă zile de clacă la boier căci așa numeau ei pe acești stăpâni. Moșia boierului se muncea numai de clacă. Dijma se mai numea întreială, fiindcă țăranul lua boierului 1/3 din producția obținută. Socotelile la boier se făceau de două ori pe an: primăvara pentru ierbărit și toamna pentru zile. Mihai Pojoreanu făcea socotelile la birou și țăranii înțelegeau prin birou pe însuși Mihai Pojoreanu,  zicându-i “Birău”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC_1391-1024x681.jpg

De fapt îl chema Scornea și își luase numele de Pojoreanu pentru a fi mai autoritar. La socoteală omul trebuia să vină cu plocon: o pasăre, limba porcului, cârnați, o coastă de porc și așa mai departe. Aci cumpăra de la boier 1 l de țuică pe care îl plătea dar nu-l consuma. Bătrânul Ion Dănăcică  spunea că 1 l de țuică ajungea să fie plătit și de zece ori și tot al boierului rămânea. Pe lângă metodele amintite Ion Paraschivescu mai folosea și hoția. Era gazdă de hoți. Hoții furau vite din alte locuri și le ascundeau la Ion Paraschiva. Acesta, fiind primar, le făcea bilete false și le vindeau prin târguri depărtate. Avea legătură și cu țiganii nomazi care făceau spargeri și aduceau lucrurile furate tot la el. La Ion Paraschivescu nu se făcea nici o perchiziție, fiind primar. Mihai Pojoreanu supunea cu autoritatea lui și pe învățătorul Ion Magheru care în anul 1873 făcea carte cu elevii la el acasă. Primarul nu vedea cu ochi buni nici această făclie de lumină care este învățătura de carte. Până la urmă a reușit să stingă făclia bătând pe învățător și închizând școala. În acest sat n-a mai funcționat școală până în 1924, când a fost reînființată.

Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj.  





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.