Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 14 februarie, 2019

Instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat  în dosarul viceprimarului cu atribuții de primar din Stoina, Ionescu Gheorghe-Cristian, declarat incompatibil de ANI încă din 2015. Instanța a dat o sentință nefavorabilă viceprimarului, care atrage după sine pierderea mandatului acestuia.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Ionescu-Stoina.jpg

Edilul local spune că deocamdată rămâne la conducerea primăriei și nu ar fi exclus să fie în fruntea instituției până în luna mai, când aici ar putea avea loc alegeri parțiale. Potrivit ANI,  “Ionescu Gheorghe-Cristian, s-a aflat în stare de incompatibilitate  în perioada 26 iunie 2012 – 27 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al Liceului Tehnologic Stoina, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”. Urmare a sentinței primite, viceprimarul cu atribuții de primar își pierde acum  funcția de conducere, CL urmând să decidă, în curând, care ales îi va lua locul. Prefectura Gorj a fost deja informată de sentința primită de vicele Ionescu, a confirmat purtătorul de cuvânt al instituției, Corina Belteu, cu mențiunea că “după ce CL i se comunică sentința definitivă, acest organism se va întruni de urgență și îl va suspenda din funcție pe actualul ocupant al postului de conducere al Primăriei Stoina. CL va fi cel care va stabili cine va ocupa funcția de viceprimar cu atribuții de primar al comunei Stoina, alegând un consilier din rândul acestui for de conducere local”. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ionescu Cristian a declarat  că nu își face mari probleme de sentința primită, deoarece va reveni la catedră, ca și învățător. În ceea ce privește persoana care îi va lua locul, acesta a precizat că sunt aleși în CL, care au abilități de a conduce primăria. Edilul susține că, din păcate, ANI a reușit să-i câștige la instanță, atât pe el, cât și pe fosta primăriță, deși ambii au făcut treabă bună pentru comunitate.

C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.