Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

sâmbătă 9 februarie, 2019

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, împreună cu șeful Biroului Programe, Policitici Comunitare, Corina Șuță, au semnat ieri,7 februarie, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului “Creșterea eficienței sistemului de iluminat public la nivelul Municipiului Târgu Jiu”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 51502969_2134262186636744_5091231602495717376_n-1024x768.jpg

Alături de directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, la semnarea contractului a fost prezent și directorul general al Autorității de Management POR (Programul Operațional DEZVOLTARE REGIONALĂ), Luminița Zezeanu.
Proiectul, a cărui valoare este de 24.470.134,05 lei, (din care cheltuieli eligibile 23.142.684,98 lei), este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea C. – iluminat public și își va aduce contribuția la reducerea consumului de energie electrică aferent infrastructurii publice edilitare, reduce emisiile de carbon (aferente producerii energiei electrice economisite) și promovează alimentarea din surse regenerabile, prin implementarea unor unitați fotovoltaice.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 51604136_2454411974634130_7880188076650135552_n-1024x768.jpg


Lungimea totală a sistemului modernizat, inclusiv extinderea, este de 18.280 m. Vor fi instalate 1077 corpuri luminoase, vor fi montați peste 50 de stâlpi noi, iar rețeaua de date (fibră optică) și cea de alimentare cu energie electrică au fiecare câte 27.790 m.
Concret, proiectul prevede:
– înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat cu echipamente moderne și eficiente, utilizând tehnologie LED si variația intensității luminoase în funcție de necesar, conform principiilor denumite generic „Smart Lighting”. Corpurile de iluminat se vor instala, în majoritatea cazurilor, pe stâlpii existenți, utilizând console specifice;
– dotarea și instalarea de stâlpi de iluminat noi, acolo unde nu există, unde distanța existentă între doi stâlpi succesivi este prea mare pentru asigurarea nivelului de iluminare corespunzător ori nu mai corespund din punct de vedere tehnic sau al siguranței;
– înlocuirea tuturor cablurilor de alimentare cu energie electrică a stâlpilor de iluminat cu unele noi, pozate subteran, protejate în tubulatură specifică, astfel încât să se elimine avariile și pierderile de energie datorate cablajelor existente și care deja prezintă uzură fizică și morală sporită;

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 49330458_2425968554097490_3061191786505437184_o-1024x803.jpg


– implementarea rețelei de comunicații specifice pentru controlul sistemului de iluminat până la nivel de lampă. Rețeaua va avea două componente: rețeaua radio, care va asigura comunicația între nodurile principale de rețea (numite puncte de acces–„AP-Access Point”) și fiecare lampă în parte și rețeaua de sol, realizată pe suport de fibră optică și care va asigura conexiunea între punctele de acces radio și infrastructura IT de comandă, instalată la sediul Primăriei. Punctele de acces radio sunt echipamente de dimensiuni reduse și vor fi instalate pe stâlpi de iluminat existenți, iar rețeaua de fibră optică va fi trasată subteran, paralel cu cablurile de alimentare cu energie electrică, cablul de fibră optică fiind protejat în tubulatura de protecție;
– dotarea cu o soluție informatică modernă (echipamente și aplicație software) la nivelul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, care va permite coordonarea, comanda și monitorizarea întregului sistem de iluminat.

  C.P.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.