Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

sâmbătă 26 ianuarie, 2019

În singurătatea sa în care el însuși nu a primit măcar o certitudine neștiută astfel încât să se încumete a sărbători o alta aflată de el însuși în vreun cotlon suspendat între valoare și frumusețe (singurele legi care-i dau poeziei siguranță de sine), poetul Ion Popescu-Brădiceni primește o solicitare de la fii săi: „Nu ți-am fost cunoscut locurile unde-ți ții aprinse focurile inspirației.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC04775-768x1024.jpg

Te știu mai degrabă din lecturi”. Fii sunt invitați în Ezoterezia iar răspunsul tatălui nu se lasă așteptat: aș vrea, mi-ar face plăcere, să bem în tăcere un vin sfânt, amirosind a vânt și a necuvânt, și a dumnezeire. Acum vă e voia, nu vă este/vă invit într-o poveste! Elena și Ion (părinții autorului), Daniel Defoe, Cezar Ivănescu, nu știu de ce nu și Marin Sorescu, sunt aici.  Punct acestei fantezii de-o să pun, nu am habar. În orice imaginar din nimic frumos răsare mia de mărgăritare, de din zare-n altă zare răsfirându-se-nspre mare. În Ezoterezia, poetul este răstignit de iubită pe crucea crescută din propriul corp. În fața fiilor săi se desfășoară un adevărat „festin al ideației”: poetul „pune în cești ritmul poetic al nopții de-afară”  nu e trist, dezvoltă numai  elemente pozitive, cele antiutopice sunt diseminate atent de însuși Jacques Derrida. Poetul „liniștește” filozofia  dualistă  a lui Henri Bergson. Tac și cele două tendințe ale lumii care sunt aflate în conflict – forța vieții și lupta lumii materiale împotriva  forței datelor imediate ale conștiinței. La toți ceilalți, în timp ce pâinea poemului  este cu grijă feliată ca să  ajungă la toți scribii, pentru a nu-l mai bântui cu ideile lor pe care le cunoaște, poetul le spune: vă place, au nu vă place – la mine-n suflet e pace fiindcă prea Bunul Dumnezeu îmi tot spune: tu ești Eu.

Fiind atent la a face pace între înțelepți își mai ceartă fii fiindcă „dinspre răsărit spre-apus, ca noi aiurea nu-s tânjitori după iubire, după altă-alcătuire”. Cu siguranță când le spune de tânjirea după altă-alcătuire nu se referă la operațiile  estetice ci la împăcarea cu ei înșiși.

Când pune liniște în fii, poetul preia neliniștea lor și-o pune în „acest poem de care de-acum se va teme la infinit” fiindcă în această lume a sentimentelor și a poeților, a muzelor, monedele nu înseamnă nimic. Poetul continuă incantația adresată muzei, sigur fiindcă slujind-o toată viața aceasta îi va vedea lucirile diamantine ale privirilor și îi va „înmuia pana în cerneală”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este IP-Br-âdiceni-1024x695.jpg

Înspre propriul halou poetul se îndreaptă invocând iadul cu al optulea cerc, a opta treaptă alocată celor mai mari nevrednici. O delegă să-l conducă spre bolgie pe  sinucigașa din dragoste Anabel Lee. Legendara. Aceasta îl trece de treptele unde păcătoșii se înfățișează goi, biciuiți de diavoli, atârnând cu capul în jos în gropi, tălpile fiindu-le arse de flăcări și plâng în continuu, sunt aruncați în smoală și sunt împinși cu sulițele înapoi când încearcă să iasă, de cei care pășesc sub povara unei mantii de plumb învăluiți de limbi de foc pentru că îngăduiesc răstignirea lui Iisus în ciuda faptului că știu că e nevinovat continuu. Semănătorii de vrajbă, care bântuie eviscerați, cu organele la vedere și cu căpățânile în mâini sunt ocoliți fiindcă, spune  Paul Valéry, „trebuie neapărat să găsim puncte de vedere  comune ce țin de arhitectură”. Pentru a găsi puncte de vedere  comune poetul și fii săi sunt  izgoniți din bolgie de către  iubite. Ele se vor în real, știu că opera de artă  este exagerarea unei idei și n-o pot uita pe cea cu mărul, cu învinovățirea lor.

 Cetatea devine tot mai aproape de stele. Dintre toate iubitele, (știți vorba aceea, „o fi românca frumoasă, țiganca-i mai lipicioasă”) „Ideea de Floare”, cea care, asemeni lui Brâncuși nu crede în suferința creatoare, vine cu îngerii să-i arate poetului sentimentul de unde vine creația și nemoartea, viața. „Erosul omoară moartea” spune și Cristian Chivu în Dilema Veche. Acesta și „Ideea de Floare”  spun că erosul e mult mai potrivit sau mai dumnezeiesc pentru a exprima creația, ideea, iubirea dumnezeiască decât agapa bahică, paradis artificial  și asta pentru că „surprinde mai bine dimensiunea ei extatică, de ieșire din sine” (Cristian Chivu,  Dilema Veche nr. 319/2010). Și explică: erosul dumnezeiesc este și extatic, căci nu lasă pe cei îndrăgostiți (erastes) să fie ai lor, ci ai celor de care sînt îndrăgostiți (eromenon)… trebuie să îndrăznim să spunem că Însuși Cauzatorul a toate, prin erosul frumos și bun pentru toți, din preaplinul bunătății Sale erotice, iese afară din Sine prin lucrările proniatoare față de toate ființele. Creația, dragilor, este un act erotic, ca de altfel Întruparea, Răstignirea, Învierea, de aceea Ignatie Teoforul, în fervoarea inefabilă a unirii erotice cu Hristos, exclama extatic despre iubitul său: erosul meu s-a răstignit! Prin prisma celor spuse mai sus, aș încerca să definesc erosul, deși, ca orice dar dumnezeiesc, este indefinibil: „Erosul este puterea nativă intrinsecă a omului de a iubi cu fervoare, prin care acesta iese din sine către celălalt și se revarsă energetic în el”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC04807-1024x768.jpg

Chiar dacă va pătimi mult și va fi defăimat și „înțelepții acestei lumi” îl vor  desconsidera, poetul cheamă și îngerul în ajutor, pe Lysis (Platon) care-l cunoaște cel mai bine și știe că arde continuu în miezuri de focuri. El, sfios, îi propune poetului să-ntemeize un paradis ca-n „Steaua Verde”. Se înserează și apare luna. Astfel în Ezoterezia, pe lângă toți înțelepții seduși prin excelență,/de Nemoarte, Glorie și Artă, raza lunii  aduce și umbrele lor iar poetul le explică fiilor că  „Fiecare umbră a înțelepților este o esență care, fiecare în felul său poate raza lunii-n două s-o despartă. Vin și îngerii ca pajuri candrii, păsări de pradă  din America de Nord, Eurasia și nordul Africii fiindcă de pe muchea dealului, li s-a arătat creasta ideii, demonstrând că cea mai mare viteză nu-i cea a Luminii ci chiar a ideilor”. Atunci poetul își abandonează umbra din zid, pe Împărăteasa Gabriela și aducând spre fii Îngerul, cu un straniu legământ, pune ideea în pământ. ca-ncrețirea albei rochii;/de pe-un trup ca de naiadă:/mult mai bine-ar fi să cadă!/ Precum de pe-o grea idee/matricea hiperboree. Dă sens astfel, nu vieții, ci făr-de-morții, frumuseții – treaptă a erosului, blestemându-și fii în veac să fie  fericiți. „Un om fericit e un om/care încă mai vrea/să fie/OM./Ci nu stea”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC04785-1024x768.jpg

 

Clasifică Andrei Pleșu în „Parabolele lui Isus” tipurile de  întrebări pe care și le pun oamenii și spune  despre acele întrebări „rusești” „dostoievschiene”. Pentru a răspunde  la o întrebare „rusească”, „dostoievschiană” nu poți răspunde cu „uite cum stau lucrurile” ci spui „hai mai bine să-ți spun o poveste”! Povestea a spus-o poetul Ion Popescu –Brădiceni în a sa opera „EZOTEREZIA”. Exegeții vor trebui să răspundă la întrebarea: este, văzută ca un tot, această „EZOTEREZIA” „mistrețul cu colți de argint” nu  al lui Ștefan Augustin Doinaș ci al poetului Ion Popescu Brădiceni?

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este DSC04799-1024x768.jpg

Nu întâmplător și stăruitor, mulți critici și istorici literari de azi ne îndeamnă să citim și să recitim operele scriitorilor noștri importanți, iar dacă putem, să comentăm creațiile lor cu mijloacele de care dispunem, deoarece numai în felul acesta ne manifestăm dragostea și recunoștința față de literatura națională. Dar de ce să nu-i citim, recitim, și comentăm pe contemporani? Nu este în această atitudine mai puțină dragoste și recunoștința față de literatura națională? Poezia din „Ezoterezia” e o frescă a interiorului creației poetului Ion Popescu Brădiceni. Cartea-jurnal se compune din patru părți: Manuscrisul lui Ieronim Contemporanul,  Raza Lunii, Ars Poetica Personalia,  Meditații în imponderabil (jurnal de însingurat).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este V.-Stolojanu-1.jpg

Din „Centrul Livezii” sale poetice atunci „când ritmul îl abate cu ispită de la trebi”  autorul ne aduce „imbii suitori, troheii, săltărețele dactile…”, emoții, trăiri, sentimente, vibrații lăuntrice, rezonanțe cu cosmosul, cântec de alungat moartea, tropi,  metafore,  metonimii,  hiperbole, litote, grupări de versuri alcătuite, aparent în dezordine, din două, opt, patru și cinci versuri, majoritatea libere, moderne. Din titluri și din versurile inițiale, poetul sugerează tablouri clare, nu ambigue cum este la modă, versuri de factură accentuat soresciană, adică ironistă și fantezistă ce ne dau tuturor speranța că deși și-a numit el însuși viața „înălțime imposibil de atins” poetului Ion Popescu Brădiceni contemporaneitatea acestuia și posteritatea, căreia i se adresează prin fii săi, îi vor face dreptate.

Dr.ec. Stolojanu Victoria-Ileana 





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.