Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

luni 7 ianuarie, 2019

„Cu cât folclorul unui popor e mai bogat, cu atât mai mult face dovada superiorității lui spirituale”.3 Tradiția a încrustat pe răbojul vremii veacuri prin care s-a păstrat o legendă a întemeierii satului Aninoasa, a cărei acțiune se petrece între anii 1550-1600. Un oarecare ban Cornea, probabil unul dintre aceia ce au administrat odinioară Oltenia sub acest titlu, sau l-a purtat sub alte considerații, ar fi primul stăpânitor pe aceste locuri. Plăcându-i poziția, pământul, izvoarele și frumoasele păduri ce cuprindeau pe lângă dealuri și mare parte din locul șes de azi, a luat în stăpânire acest colț de ținut, prin mijloace dictate de vremile de atunci. La venirea banului, nu era nicio așezare omenească pe aceste locuri. Faptul este ușor de explicat, fiindcă poziția era deschisă și, deci, supusă tuturor necazurilor din acele vremi. Stăpânitorul și-a ales locul conacului în partea de Nord a satului de azi, pe un mamelon plat, la poalele dealului Gorgan. De aci se prinde cu vederea întreaga moșie, care atunci se întindea între hotarul Bibeștilor, spre Nord, Groșerea spre Sud, Căpreni spre Răsărit și Costești Daia, spre Vest. Din descoperirea subteranelor pe la 1920, se deduce că banul Cornea n-a făcut aci așezare vremelnică, ci de veci. A construit cule și acareturi, a sădit vie, după cum spun și dovezile și tradiția. Subteranele descoperite, pe cât de mari, pe atât de solide, aveau despărțiri și galerii ascunse, unde se puneau probabil toate avuțiile moșiei în vremuri grele, spre a nu fi descoperite de dușmani, ce cutreierau țara în lung și-n lat. Pentru construirea conacului pe locul ales și cultivarea moșiei trebuiau brațe care în apropiere nu se găseau. Așezări omenești în acest timp nu erau, decât în vâlceaua numită Aninoşiţa. Această vale împădurită cu anini, de la care și-a luat și numele, este situată în partea de sud-est a satului Stârpoaia, într-o poziție foarte bine adăpostită de urgiile grele prin care a trecut poporul nostru. Cu multă greutate a reușit banul să aducă câțiva Aninoşeni să le dea plaţuri pentru case, locuri de muncă și să-i stabilească în jurul conacului, clăcași pe moșie. În decursul timpului, populația a crescut și, potrivit numelui de aninoşeni, cu care venise, satul a luat numele de Aninoasa. Nici un fel de altă cunoaștere n-a mai rămas prin veacuri despre modul de viețuire a banului Cornea și nici a urmașilor săi. De abia în 6 martie 1842 se dau lămuriri despre stăpânirea mai nouă, fără nici o indicație asupra legăturilor de succesiune în stăpânire a moșiei, prin Cartea de hotărnicie și planul moșiei Aninoasa, proprietatea lui Alecu Vulturescu, făcute de ing. Hotarnic Panaiotache Copcea, în puterea otnoşeniei cu nr. 2548 din anul 1840, 4 iulie, ce a primit de la președinția judecătoriei Gorj, în care se arată că Alecu Vulturescu a înfățișat hrisovul lui Constantin Basarab Voevod din anul 1698, mai 20, hrisov în care se cuprind toate cumpărăturile banului Cornea din moșiile Bibești și Cornişani, pe care le-a alipit de moșia Aninoasa, arătând în același timp hotarele moşiei.4 Dealul Gorgan Dealul Gorgan are 310 m altitudine și este situat la marginea de Nord a satului Aninoasa. Este folosit pentru pășunat. Unii bătrâni afirmă că la poalele dealului a existat o biserică (dispărută astăzi), cu cimitir, care se numea Gorgan, de unde îi vine și numele. Alții spun că pe deal era un loc mai înalt, numit Gorgan, de unde, prin focuri, oamenii vesteau apropierea primejdiei. Pe acest deal s-au găsit topoare, securi, cuțite, cioburi de oale, toate trimise la Institutul de arheologie din București. Hora de la Aninoasa La „Pluta lui Ene” era un han ale cărui ziduri se văd și astăzi. În zile de sărbătoare, aici se juca hora satului. Unele consemnări, precum și informațiile tradiționale, configurează ideea că aici s-a născut cântecul „Hora de la Aninoasa” și tot aici Theodor Aman, care avea rude în zonă, a pictat tabloul „Hora de la Aninoasa”. Cu 130 de ani în urmă a venit la Aninoasa, să admire hora, frumusețile satului și să se intereseze de folclorul locului poetul Mihai Eminescu, aflat în 1878 la Florești, în Gorj, invitat la moșia sa de aici de junimistul Nicolae Mandrea. „A venit într-o vară cu caleașca boierului Mandrea. Îmi spunea soacră-mea că tatăl ei, învățătorul Ilie Stănescu, a fost vizitat de Eminescu, venit la hora satului. Gazdele l-au servit cu cafea”5, își amintea o localnică. Ogaşul lui Lilu Lilu era un om care voia să construiască case în acest loc la toți cei șase copii. A reușit, având copiii lângă el, și de atunci ulița aceea este cunoscută drept Ogaşul lui Lilu, fiind considerat de toți cel mai fericit părinte, cu copiii continuu alături de el, cei mai mulți părinți neavând copiii alături nici în zilele de sărbătoare. Hanul lui Tomoiescu Pe Drumul Târgului, în punctul numit Fântâna Boierească din cătunul Bujoru, aparținând satului Sterpoaia, era graniță cu barieră. Pe acest drum de coastă se afla Hanul lui Tomoiescu, frecventat de cei care se îndreptau spre Tg-Jiu, trecând prin Ţicleni și Brătuia, purtându-și carele și căruțele lor cu marfă. La han trăgeau adesea și haiduci. Și Mărunţelu’ a poposit la acest han. După ce a mâncat și a băut el a lăsat un bilet hangiului: „Să știi, Tomoiescule, că ai dat de băut lui Mărunţelu’.”6 Drumul Vechi Drumul vechi sau Drumul Romanilor este amintit de Virgil Cercelaru. Acest drum străbătea culmea dealurilor spre Castrul de la Bumbești și de aici mai departe spre Sarmisegetusa.7 Drumul Grecilor În timpul stăpânirii fanariote, Drumul Grecilor, încărcat de legende și povești lega localitatea Aninoasa de pe Valea Gilortului cu localitatea Ceplea de pe Valea Jiului. Acest drum era de fapt un drum de legătură între Drumul Târgului sau Drumul Bâlciului care trecea prin Aninoasa, Sterpoaia, Țicleni, Brătuia, Tg-Jiu și Drumul Craiovei de pe Valea Jiului.8 Satul nostru La noi în sat este un lac. Demult era un popă care avea multe vaci. Odată ele au fost gonite de tauri şi au căzut în lac. Oamenii s-au băgat şi au cercetat să găsească vacile. Dar în zadar au căutat căci vacile nu le-au mai găsit. Şi de atunci lacul acela s-a numit lacul fără fund. Pentru că nimeni nu i-a dat de fund. Noi mai avem un lac mare cu peşte. Acolo când un copil s-a scăldat a găsit o sabie. Şi eu am auzit de la bunica că, pe acolo, demult, a fost război. Demult, unde este magazinul a fost un conac măreţ al lui Gheorghe Bibescu.9 Iancu Jianu Iancu Jianu era prieten cu Tudor Vladimirescu și când venea de la Vladimir cu haiducii, trecea Gilortul apoi dealul Sterpoii și cobora în satul Sterpoaia, pe drumul numit Iancu Jianu. Se mai abătea și pe la domniţa lui Gheorghe Bibescu, domnitorul ţării. Într-o zi trecu pe la ea şi o întrebă: – Domniţă, sunt gata galbenii? – Nu sunt Iancule gata, că nu a venit Gheorghe de la Bucureşti. Bine, domniță! Am să revin! Peste câteva zie Iancu a venit așa cum a promis şi a întrebat-o din nou: – Domnită, a venit Gheorghe de la Bucureşti cu galbenii? – Da, a venit, Iancule. Uite-i în fereastră pe taler. Iancu îi luă, şi plecă cu ei la Orşova, unde avea alt haiduc, Andri Popa, cel care a recuperat din seraiul vânătorilor de cadâne câteva zeci de fete furate de turci. A trecut Dunărea în Oltenia toate cele 500 de cadâne şi „le-a dat drumul la o parte din fete, iar o parte le-a vândut ca neveste. Cadânele erau frumoase şi la mare căutare. Haiducul Andrei Popa a cerut preţuri simbolice: o şa, o armă sau sume mici de bani”, a povestit istoricul Toma Rădulescu. El a plecat cu toţi haiducii prin ţară şi a ajutat oamenii săraci. Iancu s-a dus şi în târg la Craiova, de unde a cumpărat plumb ca să facă alice pentru pistoale, iar potera îl urmărea să-1 prindă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 49938777_281984815817957_5561157082591264768_n.jpg

El a văzut la târg un cioban bătrân, cu un cal de vânzare, şi l-a întreabat: – Moşule, vinzi căluţul? – Da, taică, îl vând. Iancu Jianu i l-a luat, spunându-i că-l încearcă la călărie și a fugit cu el fără să plătească. Pe drum se întâlnea cu oameni, iar ei îl întrebau: – Iancule, ce-ai târguit? – Șapte opt oca de plumb/ Să duc la voinici în crâng./ Căci voinicii fără minte/ Mi-au stricat gloanțe cam multe”.10 Sterpoaia Numele satului Sterpoaia este explicat prin următoarea legendă: demult, cu sute de ani în urmă în sat era o horă mare și se strânsese toată lumea, când de-odată apar corbi sau ciori cu excremente de vite (balegă) în gheare, pe care le lasă peste horă. La puțină vreme au venit turcii, care au ucis toți oamenii aflați la horă, scăpând doar un bătrân, singurul care a dat importanță semnelor date de corbi și luând cei doi copii ai lui i-a ascuns în două păduri întunecate. De atunci satul s-a numit Sterpoaia, pentru că a fost stârpit de către turci, iar pădurile în care bătrânul și-a ascuns copii, singurii care au supraviețuit măcelului s-au numit Bradul și Sora, nume care se păstrează și astăzi. Groșerea Satul Groșerea și-a luat numele de la stejarii foarte groși care populau localitatea cu sute de ani în urmă. Un astfel de stejar mai există și astăzi cu o vârstă de peste 200 de ani. Tot din satul Groșerea s-a transmis prin tradiție orală povestea unei jupânese, soția sau fiica unui proprietar din localitate, serdarul Barbu Cocoș, ctitorul Culei din Groșerea și a bisericii, astăzi monumente istorice, construite cu peste 200 de ani în urmă. Aceasta a fost furată, probabil la începutul secolului al XlX-lea de către o ceată de greci călăreți, care au vrut să treacă dealul ce separa satul Groșerea de satul Broșteni, aflat pe Valea Jiului, pe un drum ce trecea prin pădure, care există și astăzi sub denumirea de „Drumul Grecilor”. Aici ceata de greci călăreți, cu jupâneasa pe oblâncul unui cal, a fost văzută de un pădurar bătrân, înarmat cu o șușanea (puşcă primitivă, care se încarcă prin gura țevii) și cu mult curaj, deși era singur, a împușcat grecul și calul acestuia, astfel stăpâna Culei scăpând astfel nevătămată, întrucât ceilalți greci, crezându-se atacați de o ceată puternică, au fugit. Pe locul unde a putrezit calul a răsărit ovăz care va apărea spontan în fiecare an și care nu putea fi distrus de nimeni. Nu știm dacă aceasta este o legendă sau o poveste adevărată pentru că nu ne-a mai parvenit astăzi și numele jupânesei furate iar ovăzul din locul salvării ei și morții calului a dăinuit până în anul 1935, după spusele unor pădurari bătrâni. O altă categorie de povești sau legende se referă la haiducii locali în spe¬cial al lui Iancu Jianu și Mărunţelu. În satul Sterpoaia există și astăzi toponimul Drumul Iancului, pentru că pe acest drum veneau haiducii, în special Iancu Jianu, de la Vladimirul lui Tudor până la casele domnitorului Gheorghe Bibescu. Drumul Iancului (în alte denumiri Jianului), trecea dealul pe la mănăstirea și cula lui Surcel Săvoiu și ajungea în Mehedinți. Pe acest drum și pe alte, drumuri vechi din pădurile noastre au umblat Mărunţelu, Terente, Jdrelea, Mămăligea, Cimpoeru, Dăianu, Lună etc. Iancu Jianu era întreținut de Gheorghe Bibescu. De altfel era și îndrăgostit de sora acestuia și venea noaptea din Vladimir la conacul acestuia din Bibești. Ca să nu fie găsiți, haiducii se acopereau cu frunze. Ascundeau căldările cu bani în pământ, printre copaci, iar acestea câteodată scoteau vâlvătăi. Haiducul Mărunţelu ataca cu precădere casele preoților. A atacat casa popii, Constantin Aninoşeanu, din Aninoasa dar a spart și pe cea a popii Ilie Roșoga din Turburea. Am văzut de asemenea într-un capitol anterior, că la hanul boierului Tomoescu din Sterpoaia, după ce a băut țuică de prună tare a lăsat împreună cu ceata sa un bilet pe tejghea cu următorul conținut: „Să știi, Tomoescule, că ai dat de băut lui Mărunţelu”. Multe legende și povesti se referă la numele haiducului Dăianu original din Daia, despre care există și o baladă. Ca o caracteristică a circulației poveștilor prin satele Aninoasei o constituie transmiterea lor de la bătrâni la copii, de la părinți la copii iar copii povestindu-și reciproc. Nu se mai cunosc alte basme sau povești decât cele existente în cule¬gerile bibliotecilor însă acestea circulă cu mare forță de mlădiere cultivând la cei mici virtuțile binelui. Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.