Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

sâmbătă 5 ianuarie, 2019

În trecut, aici a fost o așezare de moșneni, formând două comune: Corșoru și Alimpești, care s-au unit într-una singură, înainte de 1915. Denumirea ar proveni de la numele unui mare moșier, Șerban Alimpescu. După 1915, denumirea comunei se schimbă în raport cu puterea de influență a moșierilor conducători, Corșoreanu și Alimpescu. Primăria se mută fie în Alimpești la punctul Hiriza, fie la Corșor, într-o clădire din fața bisericii. În 1883 ulița satului Corșoru purta denumirea de ulița Gruiului. Din lipsă de izlaz pentru vite, cetățenii moșneni din satul Corșor au fost împroprietăriți în 1920 cu un munte ce s-a numit tot Corșoru, în suprafață de 150 ha gol alpin și 50 ha pădure. După unificarea celor două sate, Alimpești și Corșor, în 1938-1940, sub denumirea comunei Alimpești, s-a construit un local propriu pentru primărie și unul pentru școală. Până în Primul Război Mondial locuitorii satului Corșor au fost renumiți în cultivarea viței-de-vie. Pivnițele corșorenilor erau renumite în toată regiunea Oltenia. „Vracii” din Polovragi foloseau aceste vinuri la vindecarea bolilor de stomac. Jitea Vasile Pământurile moșierilor erau muncite în dijmă, dar și aceasta se deosebeau de la caz la caz, în funcție de calitatea terenului. Astfel, Vasile Jitea, ca moșier, obliga țăranii care se angajau să muncească în dijmă terenul și să împartă recolta la îndoială. Restul moșierilor împărțeau recolta la întreială sau la încinceală. Și la obținerea celui mai bun teren de la moșier se ducea o acțiune care, prin felul ei, obliga țăranii să aducă plocoane grele pentru el, ca purcei, curcani și zile în plus de clacă. În afară de aceste forme de exploatare, atitudinea lor opresoare s-a manifestat și prin forme de subjugare morală, Vasile Jitea îi obliga pe părinții fetelor mai frumoase să accepte o conviețuire josnică tot ca un fel de dijmă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 49496007_319010378711340_4361483321369165824_n.jpg

În caz contrar, erau persecutate toate neamurile acestuia, mergând până la alungarea lor de pe pământul moșierului. Legenda bisericii ruină „Sfântul Ierarh Nicolae” Legenda ascunde blestemul familiei de boieri Constantin Pociovălișteanu. Se spune ca această biserică a fost ctitoria lui Constantin Albeanu, fiul logofătului Albănețu, însă de-a lungul vremii a fost cunoscută ca Biserica lui Mihai Viteazul pentru că domnitorul donase unele obiecte necesare preoților. Numele familiei Pociovălișteanu apare în anuarele Mitropoliei Olteniei, ca fiind aceea care realizează ultimele reparații la lăcașul de cult. O primă variantă povestită de săteni spune ca, în urmă cu mulți ani, trei oieri veniți de peste munte pentru a cumpăra turme de oi au fost găzduiți la conacul boieresc, clădire ce există și în prezent. Văzând că aceștia aveau mulți galbeni la ei, boierul i-a mințit că are el turme de oi pe care le paște într-o pădure și dacă voiesc să le cumpere îi va duce acolo. Oierii auzind aceste vorbe și crezând cele spuse, îl urmează pe boier care îi conduce într-o pădure unde își trimisese tâlhari pregătiți dinainte. Aceștia agitau talăngi spre a-i atrage pe cumpărători. După ce au ajuns la locul indicat oierilor le-au fost luați banii și au fost goniți. Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.