Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

vineri 23 noiembrie, 2018

 Miercuri, 21 noiembrie 2018, Colegiul Național „Spiru Haret” a fost gazda Cercului metodic al profesorilor de liceu, disciplina istorie din județul Gorj. Pe o vreme de toamnă târzie cu ploaie măruntă și rece, într-o sală de clasă spațioasă și călduroasă din acest colegiu de prestigiu al județului Gorj, domnul profesor Cristian Ciobanu, inspectorul de istorie al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, alături de doamna directoare profesor dr. Carmen Cosmulescu s-au întâlnit cu peste 30 de profesori de istorie din cadrul colegiilor și liceelor gorjene pentru a desfășura activitatea amintită. La invitația doamnei profesor dr. Elena Cornoiu, președinte al Cercului Cultul Eroilor al Colegiul Național „Spiru Haret” am participat la activitatea acestui cerc metodic. Cu acest prilej am întâlnit, pe lângă doamna Cornoiu, mai mulți președinți și vicepreședinți de Cercuri „Cultul Eroilor”: prof. Vasioiu Ion și prof. dr. Cochină Maria de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, prof. Teodor Mergea de la Colegiul Nr. 2 Tg. Jiu, prof. Săvulescu Marinela de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu, prof. Croitoru Mircea de la Liceul Tehnologic Tismana și prof. Dănuț Lupulescu de la Colegiul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu. În cuvântul de deschidere al acestui cerc metodic, domnul inspector a prezentat programul de desfășurare: – 09:30 – 09:40, primirea invitaților – 09:40 – 09:50, prezentarea programului de desfășurare – 09:50 – 10:35, lecții demonstrative – 10:45 – 12:30, activități metodico-științifice – 12:30 – 13:30, discuții Au fost stabilite trei lecții demonstrative: „Revoluția de la 1848 – 1849 în Țările Române”, clasa a X-a A, profesor Lăcrămioara Badea; „Diaspora și exilul românesc” – studiu de caz – clasa a XI-a B, profesor dr. Elena Cornoiu; „Principatele Române și Problema Orientală”, clasa a XII-a C, profesor dr. Ioniță Mihaela. Participanții au avut libertatea alegerii activității la care să asiste. Împreună cu 10 profesori de istorie am însoțit-o pe doamna Elena Cornoiu, la sala clasei a XI-a B, unde elevii ne-au primit cu respectul cuvenit unui asemenea eveniment. După momentul organizatoric, doamna profesoară a solicitat elevilor să fie activi, să răspundă întrebărilor adresate, dată fiind buna pregătire a acestora. Câțiva dintre elevi au prezentat secvențe din portofoliul „Migrații în lumea contemporană”. Apreciate au fost eseurile intitulate „Impresiile unui emigrant” și „Migrația în Uniunea Europeană”. Doamna profesoară este mulțumită și fixează ideile principale din eseurile prezentate, apoi supune atenției participanților cartea reputatului istoric Neagu Djuvara „Amintiri din pribegie” din care prezintă câteva fragmente ce evidențiază povestea vieții lui precizând că a trecut prin multe: Război și Universitate, aventură și savantlâc, exil și repatriere, Europa și Africa, diplomație, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey și București, boierie și sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat și glorie, acțiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate și hazard. Prin eseurile prezentate, elevii au identificat cauzele, tipurile și impactul migrației forței de muncă în lumea contemporană. Pornind de la ideea că cea mai cunoscută și veche formă a migrației a fost aceea a evreilor din diaspora se trece la studiul de caz „Diaspora și exilul românesc”. Doamna profesoară scrie pe tablă titlul studiului de caz și competențele derivate: 1) identificarea și operarea cu termenii „diasporă și exil”; 2) evidențierea emigrației din spațiul românesc (Neagu Djuvara „Amintiri din pribegie”); 3) analiza comparativă a emigrației: 1848 – 1948; 4) evaluarea critică a exilului cu suferințele și nostalgiile lui tragice, dar și cu nemaipomenita lui forță de purificare (Vintilă Horia „Dumnezeu s-a născut în exil”). Au loc dezbateri în care elevii se implică cu multă pasiune, concluzionând că emigranții românii au continuat să-și păstreze propria identitate (limbă, tradiții, mod de viață, cultură și civilizație). Unul dintre elevi prezintă secvențe ale cărții domnului Florian Văideianu „Mirajul Americii”, Iași, Editura PIM, octombrie 2018. Pornind de la Statuia Libertății aflată pe coperta amintitei cărți, doamna profesoară lansează cu ajutorul telefonului mobil, în rețeaua WhatsApp, chestionarul: 1) Cum se numește statuia de pe coperta cărții; 2) Cine a servit drept model sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi; 3) În mâna dreaptă ridicată Libertatea ține o torță luminată cu:.., 4) Când și cu ce ocazie a fost inaugurată statuia? Elevii răspund rapid și corect. Profesoara radiază de bucurie că are asemenea elevi. În continuare se explică conceptul de „Exil” (definiție, cauze, efecte, etc.). Solicitați, elevii precizează că primii emigranți au fost cei din grupul de revoluționari moldoveni, arestați de către domnitorul Mihai Sturdza. Trimiși spre Constantinopol ei au reușit să evadeze și să ajungă mai întâi în Transilvania și apoi la Paris, în vara anului 1948 (Ex.: A. I. Cuza, Vasile Alecsandri, etc.) Odată cu pătrunderea trupelor otomane în București, un număr de conducători ai revoluției din Țara Românească au fost arestați și ulterior transferați într-o închisoare plutitoare pe Dunăre (Ghimie), de unde au reușit să evadeze împrăștiindu-se prin Europa și chiar Asia Mică. Încă de la 25 septembrie 1848, la București, se dădea un decret pe baza unui acord dintre Poarta Otomană și Curtea de la Petersburg, prin care se interzicea revenirea în țară a 22 de exilați, în iulie 1849 adăugându-li-se alte 12 nume. Folosind propria lucrare „Coordonate ale activității politice și militare ale lui Christian Tell”, apărută anul acesta la Editura UNIVERSITARIA din Craiova, doamna profesoară face referiri la rolul lui Christian Tell în cadrul exilului românesc pașoptist. Apoi, sunt prezentate aspecte ale emigrației românești din perioada interbelică, postbelică și cea specifică anilor 1970 – 1980 (migrația evreilor spre Israel, a sașilor și șvabilor spre Germania). Un elev, prezintă experiența propriei familii, în sprijinul ideii că fenomenul migrației continuă și astăzi (lipsa locurilor de muncă, dorința de realizare a tinerilor, spiritul de aventură, etc.). Fixarea activității este realizată prin două cântece patriotice: „Acasă-i România, acasă-i Tricolorul” și „Cântă cucu-n Bucovina” interpretate de solista Ana Maria Vatavu, elevă a acestei clase. Profesorii și colegii ei de clasă o răsplătesc cu aplauze furtunoase, iar doamna profesoară o sărută părintește și-i mulțumește pentru prestația artistică. Toți cei care s-au implicat în activitate au fost evaluați cu nota maximă. Doamna Cornoiu le mulțumește colegilor profesori care au asistat la oră și îmi mulțumește pentru că am filmat toată activitatea desfășurată. Pentru a scrie „istorie” facem o fotografie de grup. În partea a doua a activității cercului pedagogic al profesorilor de istorie, doamna profesoară dr. Carmen Cosmulescu, directorul colegiului, a prezentat istoricul de peste 186 de ani al acestei unității școlare, susținut de imagini video. Activitatea a continuat cu analiza celor trei lecții, după care au fost prezentate două apariții editoriale: 1. Elena Cornoiu „Coordonate ale activității politice și militare ale lui Christian Tell”, apărută anul acesta la Editura UNIVERSITARIA din Craiova, lansată luni, 22 octombrie 2018, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu Jiu și prezentată de autoare. 2. Yu Hua „China în 10 cuvinte” prezentată de doamna profesoară Maria Mititelu. Ultima parte a constat în prezentarea unui film documentar „România Mare de la ideal la realitate” realizat de inspectorat în colaborate cu IPJ Gorj și Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale. În încheiere, domnul inspector Cristian Ciobanu a apreciat frumoasa și utila activitate, a mulțumit gazdelor pentru ospitalitate, a urat participanților să fie sănătoși și performanți, să întâmpine Centenarul Marii Uniri și Sărbătorile de iarnă cu bucurie, acțiuni frumoase și multă căldură sufletească alături de cei dragi.                                                                                                                                                                                                                                                                                    Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, secretar executiv al A.N.C.E. „R.M.” Gorj





Un răspuns la “Cerc metodic al profesorilor de istorie”

  1. O amintire de neuitat! Respect și plecăciune în fața unui om de mare valoare. Felicitări doamna prof. dr. Elena Cornoiu!
    Mulțumesc și domnului Ionel Diaconu Cilică pentru publicarea acestui material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.