Universul Olteniei

În sfârșit, o lege al cărei inițiator este şi senat orul PSD Gorj, Mihai Weber a fost votată luni, 29 octombrie 2018, în Senatul României. Modificarea legislativă prevede ca militarii și polițiștii numiți în prima funcție sau mutați în interes de serviciu într-o localitate în care nu dețin o locuință proprietate personală, vor putea sa își achiziționeze un imobil fără să-și piardă dreptul la compensația de chirie. De asemenea, beneficiarii care îndeplineau condițiile pentru compensație de chirie, dar au renunțat sau nu au optat pentru acest drept, având în derulare un credit imobiliar, pot primi compensație pentru plata ratelor. Pentru ca prevederile iniţiativei legislative să se aplice este nevoie de promulgarea Preşedintelui şi de publicarea în Monitorul Oficial! Reamintim că, la începutul anului 2018, deputaţii au avizat favorabil proiectul legislativ, iar acum Senatul a dat votul final din Parlament. Aşadar, poliţiştii şi cadrele militare vor beneficia de compensaţia pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata împrumutului contractat dacă: • au fost numite în prima funcţie sau au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate faţă de cea de domiciliu; • soţul sau soţia nu au un imobil pe numele lor în acea localitate; • acestora nu li se poate asigura un spaţiu de locuit corespunzător; • au contractat un credit ipotecar sau imobiliar. Compensaţia lunară pentru plata creditului imobiliar sau ipotecar sau a unei fracţiuni din acesta se acordă pe o perioadă egală cu durata creditului şi numai pentru un singur imobil destinat locuirii pe timpul întregii cariere. Cadrele militare vor putea beneficia de această măsură, conform propunerii legislative, şi în cazul în care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu deţin, nici ele şi nici soţul/soţia acestora, o locuinţă proprietate personală în această localitate. În prezent, militarii şi poliţiştii mutaţi în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul sau sunt la prima numire în funcţie şi nu au o locuinţă în oraşul în care s-au mutat primesc o compensaţie pentru plata chiriei. În expunerea de motive se arată că “menirea de a recompensa aceste cadre în considerarea obligaţiilor deosebite care le revin, în vederea loializării faţă de instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, faţă de valorile şi principiile statului român şi ale Uniunii Europene, în spiritul unei deserviri cât mai competente şi adecvate a beneficiarului activităţii lor, cetăţeanul”.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 C.P.






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul