Universul Olteniei

 Din fericire, a fost vorba despre un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren prin care s-a simulat un incendiu izbucnit la un tren de persoane care se afla într-un tunel pe Defileul Jiului, într-o zonă greu accesibilă din masivul Parâng. Instituţiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență produse pe teritoriul județului Gorj: Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj – Pompieri şi SMURD, S.J.Ambulanţă , Serviciul Salvamont Gorj au desfășurat astăzi în zona staţiei de cale ferată Meri şi a tunelului din imediata apropiere un exerciţiu de salvare al cărui scop nu a fost nici pe departe unul de a face act de prezență sau de a trece în revistă tehnicile şi echipamentele utilizate, ci a fost acela de a descoperi practic dacă într-o astfel de situație reală, instituțiile pe care se bazează oamenii atunci când sunt încercați de viață. „ Experiența și exercițiul sunt drumul spre profesionalism! Fiecare instituție implicată a încercat să-și demonstreze capacitățile de intervenție și cooperare și să arate că în cazul producerii unor situații reale, împreună, putem să intervenim în sprijinul cetățenilor pentru a realiza acţiuni de salvare la cel mai înalt nivel! Instituţiile publice implicate în acest exerciţiu au capacitatea de a coopera și de a interveni prompt și profesionist pentru a salva vieți și bunuri! Avem convingerea că atunci când va trebui să facem front comun pentru a interveni în cazul producerii oricărei situații de urgență, o vom face ca și până acum: prompt și profesionist! Salvamont Romania, mereu mai bun şi , mai ales , întotdeauna slujba Dumneavoastră! ” a declarat, la finalul exerciţiului, directorul Serviciului Public SALVAMONT Gorj, Sabim Cornoiu.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                    M.BECHERETE






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul