Universul Olteniei

Imaginea articolului BREAKING: Elena Udrea şi Alina Bica, două luni de AREST preventiv. Presa locală din Costa Rica, noi FOTOGRAFII

Elena Udrea şi Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România, anunţă Gustavo Chinchilla, şeful Biroului local al Interpol.
Biroul pentru consultanţă tehnică şi Relaţii internaţionale al Parchetului General din Costa Rica a transmis că a iniţiat procedurile de analizare a cererilor României de extrădare a Elenei Udrea şi Alinei Bica. Cererile de extrădare vor fi analizate separat, conform site-urilor de ştiri CRhoy.com şi AmeliaRueda.com.”În cursul zilei de ieri, agenţi ai Interpol Costa Rica în colaborare cu oficiali ai Direcţiei de Informaţii şi Securtitate din Costa Rica au realizat prinderea a două persoane de naţionalitate română care se află în ţara noastră, în baza unui mandat internaţional de arestare emis de autorităţile din România prin intermediul Interpol Bucureşti”, a declarat joi după-amiază Gustavo Chinchilla, şeful Interpol Costa Rica.
“Ambele persoane sunt în custodia Biroului pentru Investigaţii Judiciare şi în acest moment se află în detenţie preventivă pentru două luni (…), timp în care va fi efectuată procedura de extrădare (…)”, a precizat oficialul citat.
Întrebat cât va dura procedura de analizare a cererii de extrădare, Gustavo Chinchilla a precizat: “În mod obişnuit, de la arestarea preventivă, Guvernul care solicită extrădarea are la dispoziţie două luni pentru a finaliza tot ce este necesar”. Persoanele care fac obiectul cererii de extrădare pot contesta decizia prin recurs în justiţie.Gustavo Chinchilla a confirmat că există o cerere de acordare a azilului în Costa Rica, subliniind că se aşteaptă soluţionarea acestei solicitări pentru a se stabili dacă va avea loc extrădarea.
Şeful Interpol Costa Rica a precizat că argumentele de tip familial “nu reprezintă obstacole” pentru o extrădare.
Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute miercuri de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României.
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a anunţat pe 17 februarie că se află în Costa Rica. În aprilie, Elena Udrea transmitea, prin intermediul avocaţilor săi, la procesul “Gala Bute”, că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ea a spus tot atunci şi că este însărcinată cu gemeni. La finalul lunii martie, Elena Udrea transmitea însă, prin intermediul înscrisurilor depuse de avocaţii săi, că a pierdut unul din gemeni. Două luni mai târziu, pe 5 iunie 2018, fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”.
Imediat, Poliţia Română cerea instanţei mandat european de arestare şi urmărirea internaţională a Elenei Udrea, iar tot atunci mninistrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa că extrădarea este posibilă şi fără un tratat bilateral cu Costa Rica şi că Ministerul se va ocupa de transmiterea cererii de extrădare. Apoi, în 25 iunie, ministrul Justiţiei declara că şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea. Ulterior, pe 20 septembrie, iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, anunţa pe Facebook că aceasta a născut o fetiţă.
Luni, Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis şi instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica.
Alina Bica, fost procuror-şef DIICOT, a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru “favorizarea făptuitorului”, în dosarul în care a fost cercetat şi Adriean Videanu. Şi fostul procuror-şef DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, după cum au anunţat avocaţii la proces. Soţia omului de afaceri Ovidiu Tender declara însă, la jumătatea lunii iunie, că aceasta nu s-ar mai afla în Costa Rica, ci în Panama.
Avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, spunea joi dimineaţă că şansele de extrădare ale fostului ministru sunt zero, în condiţiile în care copilul acesteia este cetăţean costarican. Totodată, Alina Bica ar putea şi ea să scape de extrădare, deoarece este acuzată de o faptă care în legislaţia de acolo nu are corespondent.
“E posibil să putem vorbi despre o măsură preventivă pe perioada soluţionării de extrădare, dar sperăm să fie o măsură temporară. După opinia mea, care e o opinie personală, şansele sunt zero (nr: de extrădare)”, a declarat Veronel Rădulescu, apărătorul Elenei Udrea.
Între timp, publicaţia Diario Extra prezintă noi informaţii despre reţinerea Elenei Udrea şi a Alinei Bica.
Aceasta a avut loc în zona Sabana Oeste, din San Jose, în faţa unei cafenele celebre. Cele două au fost reţinute de agenţi Interpol însoţiţi de membri ai Direcţiei pentru Informaţii şi Securitate din Costa Rica, potrivit Diario Extra.
“După acţiuni de investigare şi monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autorităţile române, au fost reţinute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roşie de notificare a Interpol, pentru infracţiuni referitoare la corupţie şi abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol Bucureşti”, anunţă Biroul pentru investigaţii judiciare din Costa Rica.
Publicaţia oferă şi o nouă fotografie, care o arată pe Elena Udrea lângă maşina ofiţerilor, alături de iubitul ei şi copilul nou-născut care este într-un cărucior.

                                                                       (Mediafax)






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul