Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

joi 6 septembrie, 2018

 Proiectul Cultura Alternativă, iniţiat de Asociaţia Culturală FLOWER POWER, selectat spre finanţare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, îşi propune să consolideze capacitatea ONG-urilor şi a actorilor relevanţi din domeniul cultural de a iniţia, promova, implementa şi monitoriza politici publice adaptate contextului cultural actual din România, în vederea îmbunătăţirii şi sincronizării acestuia cu mediul cultural european şi internaţional, şi să formuleze o propunere de politică publică alternativă cu privire la Statutul profesional al artistului în România. În perioada septembrie-octombrie 2018 se derulează opt evenimente regionale de dezbatere, pentru continuarea acţiunilor de susţinere a implicării în procese decizionale la nivel local, regional şi naţional a reprezentanţilor organizaţiilor non-profit, partenerilor sociali, autorităţilor şi instituţiilor publice relevante şi presei, din cele opt regiuni de dezvoltare, în oraşele: TÂRGU JIU, Târgovişte, Constanţa, Timişoara, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti. „Cultura Alternativă” este un proiect susţinut de TVR, RFI România, Radio România Cultural. Observator cultural, România liberă, Modernism Punct Ro, Docuart şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO Întâlnirile regionale de dezbatere sunt realizate în parteneriat cu: Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul National de Informare şi Promovare Turistică Târgu Jiu, La Târgu Jiu dezbaterea regională va avea loc vineri, 7 septembrie 2018, de la ora 10.00 la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Str. Crişan nr. 3, când, la o întalnire de două ore vor putea fi împărtăşite opinii, comentarii, idei despre o politică publică privind Statutul socio-profesional al artistului în România. Statutul actual ar artistului poate fi îmbunătăţit doar prin cooperare şi comunicare între reprezentanţii importanţi ai statului. Acest fapt fundamentează dorinţa noastră de a deschide un dialog cu instituţiile publice locale, operatorii culturali şi din presă, cu privire la aportul pe care fiecare dintre noi îl poate avea în acest aspect. Identificarea abilităţilor pe care fiecare astfel de reprezentant le posedă şi dezvoltarea împreună a unui mecanism de construire a statutului artistului în Romania reprezintă paşi în absenţa cărora acest proiect nu îşi poate împlini scopul, după cum consideră iniţiatorii dezbaterii .                                                                                                                                                                                                                                                                     M.BECHERETE





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.