Universul Olteniei

Autorităţile locale din Turceni au pregătit un amplu complex de manifestări care s-au derulat cu ocazia Zilelor Oraşului, în perioada 20-22 iulie. Au fost competiţii sportive, concursuri de pescuit, airsoft, expoziţii şi parade auto şi moto, târg al meşterilor populari, festival folcloric şi multe alte manifestări pentru cei mari, dar şi pentru cei mai mici dintre localnici, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa edilului şef, primăriţa Cristina Cilibiu.Manifestările au debutat vineri, 20 iulie, odată cu sărbătoarea creştinească de Sfântul Ilie. 

După amiaza a avut loc festivitatea de deschidere a evenimentului, urmată de inaugurarea Târgului Meşterilor Populari. Seara, s-au desfăşurat spectacolele folclorice susţinute de Ansamblul „Brâuleţul” al Casei de Cultură Turceni.

OLGUTA BERBEC SI REMUS NOVAC – REGAL FOLCLORIC DE EXCEPTIE LA ZILELE ORASULUI TURCENI

Publicată de Universul Olteniei pe Luni, 23 Iulie 2018

Dar şi de către ansamblurile folclorice invitate din Negomir şi Peştişani. Prima zi s-a încheiat cu concertele artiştilor Elisabeta Vasile şi Anna Lesko. Ziua a doua a manifestărilor a fost mai încărcată şi mai diversificată. Dimineaţa, a fost o acţiune dedicată copiilor, denumită Tip Top Minitop, în paralel desfăşurându-se mai multe competiţii sportive . De asemenea,la orele prânzului a avut loc un concurs de airsoft în parcarea din spatele liceului. Preselecţiile pentru Festivalul-concurs de folclor „Pe dunghiţa Jului” s-au desfăşurat la Casa de Cultură a oraşului. În amfiteatrul de vară a avut loc o expoziţie auto, cu maşini de raliu şi buggy. Trei ore mai târziu, cetăţenii oraşului au avut parte de o adevărată a maşinilor de curse şi buggy pe traseul Turceni – Strâmba Jiu. După amiaza localnicii şi invitaţii lor au putut urmări Festivalul-concurs de muzică populară pentru copii şi tineret „Pe dunghiţa Jiului”, care s-a încheiat cu un recital susţinut de artiştii Ansamblului Folcloric „Maria Lătăreţu”. Seara, cu începere de la ora 20:45, au urcat pe scenă artiştii DJ Rinno & Sylvia, Anda Adam şi Randi. Ultima zi a manifestărilor, ieri a debutat cu noi surprize pentru cetăţenii oraşului şi invitaţii lor. Duminică, dis-de-dimineaţă, a fost concursul de pescuit la balta din Murgeşti, iar de la ora 10:00 s-a desfăşurat parada portului popular şi festivalul de muzică şi dans al ansamblurilor invitate la paradă. De la ora 12:00 a avut loc un nou concurs de airsoft, iar de la ora 15:00 o altă paradă a maşinilor de curse şi buggy. Între orele 15:30 şi 20:30, participanţii au avut ocazia să-şi facă fotografii, gratuit, la oglinda magică. Tot gratuit, participanţii au primit, din partea organizatorilor,cei mai norocoşi chiar din partea neobositei primăriţe Cristina Cilibiu, tricouri inscripţionate cu logo-ul evenimentului. După care, de la ora 18:00, s-a desfăşurat o paradă moto – turul oraşului şi o expoziţie, iar o jumătate de oră mai târziu cei mici, dar şi cei mari, deopotrivă au putut urmări un show al personajelor de carnaval: clovni pe picioroange, mimi, fachiri, mascote Disney şi statui vivante. Spre seară, au urcat pe scenă Olguţa Berbec şi soţul său, Remus Novac, formaţia Triton de la Țicleni, dar şi trupa 3 Sud Est. Zilele Oraşului Turceni s-au încheiat cu un spectaculos foc de artificii, spre bucuria, deliciul şi satisfacţia locuitorilor, mari şi mici, mulţumiţi şi apreciind eforturile primăriţei Cristina Cilibiu în realizarea acestei manifestări.                                                                                                                                                                                                                                                       Ionel CILICA DIACONU






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul