Universul Olteniei

Astăzi, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu alături de preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu se vor afla din nou la Bucureşti la Ministerul Dezvoltării. „ Acolo unde se va ţine, comisia tehnico-economică pentru aprobarea investiţiei de 2 milioane de euro la Stadionul Municipal. Din discuţiile ce le-am avut cu preşedintele Consiliului Judeţean, vom mai merge şi la Ministerul Culturii pentru investiţia de la Casa Gănescu, şi la Compania Naţională de Drumuri pentru centura municipiului Târgu Jiu. Sperăm să fie aprobată finanţarea în Comisia tehnico-economică, pentru ca, ulterior, Comisia interministerială să poată aviza documentele pentru a intra în şedinţa de Guvern”, a declarat Marcel Romanescu. Construcţia variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu a început în anul 2014 şi trebuia să se finalizeze, conform contractului, într-un termen de doi ani. În mai multe zone, lucrările sunt blocate din cauza exproprierilor. Cât priveşte situaţia Casei Gănescu din centrul municipiului Tg Jiu, aceasta – aşa cum scriam, nu cu mult timp în urmă, în Universul Olteniei – deşi a fost trecută, prin transfer, din patrimoniul Consiliului Judeţean Gorj în cel al Ministerului Culturii, clădirea rămâne tot cu lacătul pe uşă, supusă degradării treptate.                                                                          M.Becherete






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul