Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

duminică 22 aprilie, 2018

Profesorul Pompiliu Ciolacu, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, specializarea Sociologie-Etnografie, a Universităţii sibiene ce poartă numele lui Lucian Blaga, şi-a îndreptat atenţia spre desăvârşirea pregătirii profesionale şi personale în domeniul  etnografic. Dacă în urmă cu patru decenii, ar fi ales un alt drum, s-ar fi putut face actor, spre exemplu. Pentru că recită  dumnezeieşte din clasici şi contemporani, versuri despre viaţa la ţară şi veşnicia satului românesc, ori prezintă la fel de  emoţionant, spectacole folclorice sau teatrale. Sau ar fi putut avea o carieră în cercetarea etno-folclorică, lucru pe care deja îl desăvârşeşte de ani buni pe lângă Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj,  fiind component al multor tabere de cercetare de profil. Ori s-ar fi mulţumit cu statutul de meşter popular tradiţional, creator de icoane pe vatră, meşteşug extrem de rar dintotdeauna, dar asupra căruia s-a aplecat cu seriozitate şi sârguinţă de ani buni. Cu toate astea, Pompiliu a adunat, în cei 40 de ani de activitate artistică atâtea diplome şi premii, elogii naţionale şi internaţionale, aprecieri laudative din partea multor specialişti în domeniu. Sâmbătă 21 aprilie, în sala Teatrului  Elvira Godeanu  din Tg  Jiu, înconjurat de prieteni, conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj l-a sărbătorit la aniversarea celor patru decenii de activitate artistică. În spectacolul de muzică şi poezie  şi muzică, organizat cu această ocazie  de C.J.C.P.C.T. Gorj, prefaţat de scriitorul  şi managerul Ion Cepoi, dar prezentat şi moderat chiar de cel aniversat, şi-au dat cocursul, ca invitaţi: solistele de muzică populară Claudia Torop şi Emilia Dragotoiu Nanu, maestrul instrumentelor populare de suflat şi inovator al multora altele,  prof.dr.Ştefan Popescu, apoi  Grigore Burlan, Marcel Trăistaru dar şi  Pompiliu Ciolacu jr., fiul sărbătoritului. În ceea ce ne priveşte, fiind sub impresia copleşitoare a dispariţiei dintre  noi a regretatului prof.dr. Nicolae Mischie – înmormântat cu doar  câteva ore înaintea  începerii spectacolului aniversar -, am preferat să amânăm întâlnirea cu Pompiliu Ciolacu, din respect pentru personalitatea de necontestat a profesorului, politicianului şi omului de cultură care rămâne în conştiinţa noastră şi ca un formator de intelectuali  precum Pompiliu Colacu. Ne rezervăm dreptul de a fi prezenţi în primele rânduri la aniversarea  semicentenarului activităţii profesionale a profesorului Pompiliu Ciolacu.                                                                                                                                                                                                                   REDACŢIA                                                                                                                                                                                                                 Foto: Cornel SOMICU





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.