Continuând tradiția aniversării sosirii primăverii prin semnul Mărțișorului, jandarmii gorjeni au început să execute cele mai frumoase misiuni, acelea prin care au oferit tradiționalul mărțișor, flori, zâmbete și îmbrățișări.
Prin oferirea tradiționalului mărțișor înțelegem să ne exprimăm aprecierea și recunoștința noastră față de femei, mame, soții, fiice, prietene și colege, care au fost felicitate.
Cu sprijinul echipei de intervenție a Jandarmeriei Gorj a fost organizată în municipiul Târgu-Jiu, zona centrală, o acțiune prin care au fost oferite mărțișoare tradiționale doamnelor și domnișoarelor, fiind transmise cu această ocazie urări și gânduri de respect. Transmitem tuturor doamnelor și domnișoarelor, o primăvară minunată plină de realizări! se arată şi în comunicatul de presă primit la redacţie din partea Compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.
C.P.