Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

vineri 2 februarie, 2018

 Judeţul Gorj va beneficia de suma de 4,2 milioane de lei pentru finanţarea Programului Start Up pentru Excelenţă,

derulat de Consiliul Judeţean Gorj şi Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. Programul susţine înfiinţarea de locuri de muncă prin activități independente, antreprenoriat și înființarea de întreprinderi, inclusiv unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare. Potrivit lui Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, obiectivul programului este creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Consiliul Judeţean Gorj participă la cofinanţarea programelor cu o sumă de 2% din total, respectiv peste 14.000 de lei. Partener în proiect este şi Asociaţia Excelsior pentru Excelenţă a Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg Jiu. În perioada următoare va fi publicat şi Ghidul solicitantului. Consilierii judeţeni din Gorj au aprobat deja  modificarea unui proiect de hotărâre prin care se înlesneşte implementarea şi funcţionarea programului amintit. În cadrul programului vor fi elaborate 46 de contracte de furnizare servicii juridice pentru înfiinţarea întreprinderilor ce vor derula afacerile care fac obiectul planurilor de afaceri selectate. Lansarea  proiectului s-a derulat astăzi, în prezenţa prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu,a reprezentanţilor Asociaţiei Excelsior pentru Excelenţă în Educaţie, a partenerilor  în proiect .Aceste întreprinderi nou-înfiinţate vor avea sediul social sau punctul ori punctele de lucru în mediul urban, în regiunea Sud-Vest Oltenia. La finalul acestei subactivități vor fi încheiate contractele de finanţare cu firmele nou-înfiinţate în vederea implementării planurilor de afaceri selectate. Fiecare beneficiar al ajutorului de minimis va trebui să angajeze, la cel târziu șase luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis, cel puţin două persoane. Acestea vor avea, în mod obligatoriu, domiciliul sau reşedinţa în regiunea Sud-Vest Oltenia. Acest program are ca scop susținerea, sprijinirea, încurajarea și dezvoltarea antreprenorialului, creșterea gradului de ocupare în rândul a cel puțin 300 de persoane (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și care doresc să înființeze o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă. În această etapă, administratorul schemei de antreprenoriat va monitoriza activităţile întreprinderilor înfiinţate în cadrul celor 12 luni de funcţionare. Monitorizarea afacerilor înfiinţate prin intermediul acestui proiect se va realiza prin transmiterea lunară a rapoartelor de implementare a planurilor de afaceri de către noii antreprenori, ulterior solicitantul întocmind fişe de evaluare pe baza rapoartelor primite. Rapoartele lunare ale antreprenorilor vor fi încărcate pe platforma de facilitare a procesului de dezvoltare antreprenorială de unde vor putea fi preluate de experţii de monitorizare şi mentorat“, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

 

                                                                                                                                                                       B.Marius





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.